Step Brothers III: Inseparably

Capitolul 38

Sara pov.

Mă trezesc cu o durere de cap îngrozitoare și mă încrunt ținând încă ochii închiși. Când într-un final îi deschid încet, observ camera in care nu credeam că o să mă mai aflu vreodată. Cu siguranță asta e un vis. E imposibil să mă aflu aici. Eram la facultate. Cum naiba am ajuns aici? Și de ce mă doare capul atât de tare?
Privesc atentă in jur și când întâlnesc o pereche de ochi căprui mă cutremur.
Îl privesc uimită fara să spun ceva, până când deschid gura să spun ceva însă simt un junghi care îmi străbate întreg capul făcându-mă sa închid ochii și să-mi pun mâna pe cap așteptând să treacă.

Jungkook: E in regula. Ai primit o minge in cap și ai leșinat. Te-am adus aici pentru că nu știu unde stai și nu puteai sa ramai singura oricum. Rămâi întinsă până îți mai revii puțin.

Îmi spune ca și cum ar putea să-mi citească gândurile și zecile de întrebări pe care le aveam. O minge? Când?

Sara: Ah..nu-mi amintesc. Șoptesc ca și când mi-ar fi frica sa vorbesc mai tare.

Jungkook: Cred că e normal. A fost o lovitură puternică.

Stau puțin pe gânduri privind într-un punct fix pe așternuturile albe cu care eram acoperita.

Sara: Lucrurile mele..unde sunt?
Întreb începând să mă panichez pentru că pastilele mele erau în rucsacul acela. Și telefonul și cardul și multe altele.

Jungkook: Nu-ți face griji. Le aduce Tae când iese de la facultate. Și ale mele au rămas acolo.

Mă uit la ceasul de pe noptiera și realizez că mai sunt 3 ore până să iasă Tae de la facultate. Cu siguranță nu pot rămâne aici atâta vreme. Nu mai pot rămâne aici nicio secunda. Nu-mi pot permite să răscolesc din nou trecutul și să sufăr din nou ca o proasta.

Mă ridic în picioare însă sunt nevoita să-mi inchi ochii preț de câteva secunde și să mă sprijin de perete ca sa nu cad din cauza amețelii.

Jungkook: Ești bine? Întreabă îngrijorat vrând să mă sprijine, însă mă feresc.

Sara: Sunt bine. Vreau putina apa.

Jungkook: Ți-am pregătit ceva să mănânci, ai aici și un ceai. Spune arătând spre tava de pe noptiera pe care nu am observat-o până acum.

Sara: Mulțumesc, dar nu îmi e foame. O sa beau ceaiul și o să plec. Spun așezându-mă pe marginea patului, luând cana cu ceai și sorbind puțin din ea. Inca era cald.

Jungkook: Nu poți pleca încă. Tae încă nu a ieșit de la facultate și lucrurile tale sunt inca acolo.

Sara: Am sa merg eu după ele.

Jungkook: Nu, Sara. Rămâi aici măcar câteva ore. Sa știu că ești bine. Te rog.

Grija lui mă face să mi se adune câteva lacrimi în ochi însă nu le las sa cada.

Jungkook: Mă gândeam..incepe scărpinându-se la ceafa stânjenit, Ai vrea sa fii partenera mea la balul toamnei? Întreabă evitându-mi privirea.

Oftez. Da, vreau. Dar nu pot sa uit ce mi-a făcut. Nu putem uita că ne-am petrecut din vacanța de vară împreună iar acum ne comportam din nou ca doi străini.

Sara: Jungkook..nu ne putem preface că am uitat tot. S-au întâmplat multe între noi și nu cred că asta ar ajuta la ceva. In plus, de ce nu te duci cu Lily? Doar ea e iubita ta. Spun și nu reușesc să-mi ascund sila când îi pronunț numele idioatei aceleia.

Jungkook: Nu e iubita mea, spune la fel de scârbit, Nici nu a fost și nici nu va fi. A fost doar o distracție.

Sara: Asta ai spus și despre mine după ce ne-am despărțit? Șoptesc simțind cum inima mea mai are puțin și se frânge din nou.

Jungkook: Bineînțeles că nu! Sara, tu ai fost singura pe care am iubit-o vreodată. Nu am mai ținut așa la nimeni și recunosc că la început am fugit de sentimentele mele, dar apoi mi-am dat seama cat de frumos este sa iubești și să fii iubit. Crede-mă că dacă aș putea da timpul înapoi as fi făcut-o de mult fără să stau pe gânduri, dar nu pot. Știu ca am mai spus-o de un milion de ori și că nu rezolva cu nimic situația, dar îmi pare nespus de rău că te-am făcut să suferi, că te-am făcut să plângi. Nu a fost niciodată intenția mea. Da, la acel party am pus pariul acela stupid dar pe parcurs mi-am dat seama că de fapt nu vreau sa te folosesc. N-am vrut niciodată să-ți fac rău, iubito. Spune, și vocea i se frânge cu fiecare cuvânt pe care îl spunea.

Îmi ridic privirea și îi întâlnesc ochii. Avea lacrimi în ochi. Amândoi aveam.
Întinde mâna să-mi șteargă lacrimile dar, din nou, mă feresc. Oftează și suspină.
Inima mea urla să-l sărut, să-l îmbrățișez și să-i spun că l-am iertat de mult, dar creierul meu refuza sa îi de-a ascultare.

Decid sa nu spun nimic, iar el se ridică oftând și pleacă din încăpere. Rămasă singură cu gândurile mele, îmi dau voie sa plâng. Nu mai puteam ține totul in mine. Nodul din gatul meu devenise prea dureros.
In acest moment am doua opțiuni:
1, Merg după el și îi spun tot ce am pe suflet având șansa de a ne împăca
Sau 2. Rămân aici până ajunge Tae cu lucrurile mele și apoi plec.

Decid sa rămân aici pentru că ceva din mine nu-mi dădea voie sa merg la el, și aștept.

După trei săptămâni

Mai sunt 24 de ore până la bal iar eu privesc plictisită ecranul televizorului din sufragerie, fiind acoperita cu o pătură subțire dar pufoasa și ținând niste gustări in brațe.
Era un film de dragoste in care protagonista se îndrăgostește de un mafiot și după ce acesta i-o trage dispare cu alta.

Sara: Proasto! Era evident că așa avea să se întâmple! Îi reproșez tipei care acum plângea în hohote in brațele prietenei sale, știind clar că ceva de genul pățisem și eu.

Tresar când îmi sună telefonul și îmi dau ochii peste cap înainte sa-l ridic și să vad cine mă sună la ora asta. Anna. De când mi-am primit mingea aceea în cap, "surprinzător", de la Lily, am vorbit aproape în fiecare zi cu ea. Ne-am apropiat foarte mult. Știam că e foarte prietenoasă, dar nu m-am gândit că în trei săptămâni să devenim cele mai bune prietene.

Sara: Da?

Anna: Ce faci, blondo?

Sara: Mă uitam la un film. Tu ce faci?

Anna: Privesc dulapul asta nenorocit și mi-am dat seama că nu am nimic cu ce să mă îmbrac mâine seară. Tu cu ce te îmbraci?

Sara: In pijamale. Nu merg nicăieri mâine seară. Spun strâmbând din nas.

Anna: Sara! Am mai purtat discuția asta! Nu o să-ți ratezi tinerețea din cauza unei expirate! Pe bune acum! Se revolta ea prin telefon.

Sara: Nu ratez nimic. Ce e greșit daca stau vinerea seara in casa?

Anna: Asta nu e o vineri oarecare și o știi prea bine. Mâine mergem la cumpărături, punct.

Sara: Anna, te rog. Știi că nu vreau sa merg. Nici măcar nu am un partener.

Anna: Nu contează. Cine spune că trebuie să ai un partener ca sa mergi la un bal?

Sara: Toată lumea! Cine merge in ziua de azi de unul singur la bal? Întreb exasperată.

Anna: Nu ai sa fii nici prima, nici ultima. Garantez eu. Mâine la 10 vin să te iau. Sa fii gata, că altfel te duc in pijamale la mall.

Îmi dau ochii peste cap.

Sara: Bine. Spun învinsă.

Anna: Așa te vreau! Ne vedem mâine, te pup!

Sara: Pa!

Închid telefonul și oftez. Nu ai cum sa o refuzi pe Anna. Face ce face și tot că ea faci.
Privesc în continuare filmul până când mă ia somnul.