Step Brothers III: Inseparably

Capitolul 29

Jungkook pov.

Discutam cu cei doi în sufragerie până când realizez că Sara a dispărut.

Jungkook: Unde e Sara? Întreb confuz.

Jennie: A urcat mai înainte. Înaintea lui Loren.

Rămân la fel de confuz și mă ridic de pe canapea vrând să merg sa vad ce face, însă Jennie mă oprește.

Jennie: Cred că mai bine merg eu..

Jungkook: De ce?

Jennie: Oare? Întreabă ridicând o sprânceană.

Oftez și mă dau bătut. Mă arunc înapoi pe canapea bosumflat. Jennie urca scările iar eu stau ca pe spini.

Taehyung: Stai calm. Jennie o să discute cu ea.

Jungkook: Știu. Nu de asta îmi bat capul.

Taehyung: Atunci, de ce?

Jungkook: Daca Sara nu o sa vrea sa se mai împace cu mine? Daca totul e in zadar?

Taehyung: Aberezi.

Jungkook: Oare?

Taehyung: Nu a trecut nici măcar o săptămână de când sunteți în vacanță împreună, ce vrei? Ai și tu răbdare. O să vezi că totul o sa fie bine.

Oftez.

Jungkook: Sper asta.

După câteva minute, mânat de curiozitate, mă scuz că metga baie și urc scările spre camera mea și a Sarei. Între deschid ușa văzând-o pe Jennie îmbrățișând-o pe Sara care plângea. Mă înmoi și stau doar și le privesc știind că dacă aș intra in camera as înrăutăți situația.
Jennie mă observa și îmi face semn cu mâna sa nu îmi fac griji, dar e prea târziu. Mă simțeam atât de vinovat, la naiba!

Simțind cum mi se rupe inima, închid ușa la fel de silențios și mă întorc vrând să cobor înapoi scările, dar chiar în acel moment iese Loren din camera ei.

Loren: Jungkook? Ce cauți aici?

Jungkook: Umm...eu...doar am..um.., mă bâlbâi eu reușind să îi stârnesc curiozitatea.

Loren: Tu?

Jungkook: Eram îngrijorat pentru Sara. Recunosc oftând înfrânt.

Aceasta îmi zâmbește călduros și își așază palma pe obrazul meu.

Loren: Nu-ți mai face atâtea griji. Noi toți suntem aici că sa va ajutam sa va împăcați.

Jungkook: Dar dacă totul e in zadar?

Loren: Nu e. Îți promit. Sara încă te iubește, ai cuvântul meu.

Oftez și dau aprobator din cap, semn că am înțeles.

Aceasta mă îndeamnă să coborâm scările iar eu încuviințez pentru că altceva nu am de făcut.
Mă așez din nou pe canapea, langa Tae gândindu-mă doar la Sara. Plângea. Din nou. Și din nou din cauza mea.
Cât naiba o s-o mai ducem așa?

Restul persoanelor aflate aici discutau tot felul de lucruri, iar eu eram in lumea mea. Însă când Jennie coboara scările ținând-o pe Sara de mână tresar și îmi stăpânesc impulsul de a sării in picioare.

Jennie: Noi mergem sa ne plimbam. Vine careva cu noi?

Taehyung: Eu vin.

Acesta mă înghiontește iar eu privesc în jur cum toți îmi făceau semn să merg și eu.