Cu lacrimi de toamnă,
La o margine de sat,
Plânge, singură, o mamă,
Lângă nucul cel uscat!
Și cu frunze de durere,
Șterge ochii nesecați,
După marea ei avere,
Unsprezece fii plecați!
Trei cuvinte curg din suflet,
Ca o rugă lângă masă,
Care se transformă-n urlet:
COPILAȘI, VENIȚI ACSĂ!
Gaiceanu Vitalie
