Albus Severus Potter și Întoarcerea Întunericului // vol. 1

Vâjthaţ și o nouă prietenă

"Albus Potter,

Știu ce ţi s-a întâmplat în această noapte și, mai mult ca sigur, nu e prea normal, pentru tine. În plus, presupun că vrei mai multe răspunsuri. Ca să le primești, trebuie să ieși acum, fără amânări, din aripa spitalului și să vii în biroul directoarei McGonagall. Spune "şerbet de lămâie" în fața garguiului de piatră, ca să poţi intra. Te așteptăm, eu și doamna directoare.

Cu sinceritate, Harry Potter."

Albus citi de două ori scrisoarea de la tatăl lui, iar apoi se ridică repede din patul moale în care stătuse până atunci, îl privi pe Scorpius, ca să vadă dacă doarme, și ieși din aripa spitalului. Grăbi pasul, în speranța că va găsi biroul directoarei, înainte de a fi prins mișunând pe coridoare, la zece seara. Din fericire, ajunse unde trebuie, într-un timp destul de scurt. Spuse parola, iar apoi privi cum garguiul de piatră se dă la o parte, lăsându-l să urce scările care duceau la birou.

-Bună seara, doamnă profesoară! spuse Albus, când dădu ochii cu McGonagall.

-Mie nu îmi zici nimic?! întreba Harry, ridicând sprâncenele.

-Ba da, îţi zic că vreau răspunsuri. Vreau să știu care-i treaba cu holul ăla dubios, cu tabloul, cu acea cameră goală și cu toate celelalte ciudățenii. Spune-mi tot, chiar acum! îi vorbi Albus cu seriozitate, privindu-l în ochi.

-De acord, îţi voi spune tot ce trebuie să știi, începând de la holul dubios despre care vorbeai adineauri. Acesta este nesfârșit pentru că reprezintă memoriile, emoțiile, gândurile, fricile, diversele variante ale personalității tale și așa mai departe, iar acestea nu au limite. Deoarece primul capăt al culoarului a apărut când te-ai născut, al doilea și ultimul o va face când vei muri, adică, atunci când nu te vei mai putea gândi la nimic, când nu vei mai avea memorii și altele.

-Tablourile reprezintă emoţiile și diversele mele feluri de a fi?

-Da, însă, în unele, pot apărea anumite amintiri, care nu îţi dau pace, sau anumite persoane, la care te gândești mereu.

-Tom era, șopti Albus, doar pentru el, însă Harry îl auzi, la fel și McGonagall.

-Poftim?! exclamară cei doi, de-a dreptul uimiţi, dar și nedumeriţi.

-L-am văzut pe Thomas Roberts într-un tablou, sau, cel puțin, așa cred. Parcă nu era el, sută la sută. Avea ceva diferit, ceva de la Voldemort, dar nu pot explica ce anume. Știu doar că o trăsătură de-a lui, de când era adolescent, era în posesia lui, în acel moment.

-Te-ai oprit cumva în fața tabloului? Ai început să îl studiezi cu atenție? Ai simţit că nu te mai poţi îndepărta de el? întrebă Harry, sperând că fiul lui va răspunde negativ, deși știa că nu o va face.

-Da. Imediat după ce am realizat că pierd controlul asupra situației, norul de fum, care se afla în jurul celui din tablou, a trecut de rama din lemn, învăluindu-mă și pe mine. Astfel, am reușit să ajung într-o cameră goală, cu pereţii făcuţi din piatră și lipsită de uși sau ferestre. Îmi poţi spune cum am ajuns acolo, mai exact?

-Sigur. Te-ai concentrat prea mult asupra acelui tablou, aspectul persoanei din interiorul lui reprezentând, într-un fel sau altul, faptul că te-ai gândit mult la Tom ca fiind un personaj dubios, malefic, care practică Magia Neagră și are vreo legătură cu Voldemort, corect?

-Prefer să nu răspund la asta.

-O să consider că ai spus "da". Acum, ar trebui să continui.

Auzind aceasta, Albus se uită la el intens, dând din cap scurt, în semn de "Vorbește odată! Ce mai aștepți?!".

-Deoarece te-ai concentrat asupra tabloului, continuă Harry, dintr-o dată, toate gândurile tale, legate de el, ţi-au intrat în minte și au pus stăpânire pe ea. Cum n-ai mai putut să le alungi, acestea și-au făcut de cap, ţinându-te captiv în propria minte și eliberându-te când vei fi învățat să controlezi ce se întâmplă în ea.