"Acum, am controlul total. E timpul".
Aceste vorbe fură rostite cu o voce ciudată, misterioasă, care îţi stârnea dorința de a o studia pentru a descoperi toate părțile ei interesante, căci aceasta era foarte complexă. Era atât clară, cât și ușor de confundat cu un murmur neînțeles, atât tăioasă, rece, neîndurătoare, cât și blândă, liniștită, înțelegătoare, atât malefică și plină de răutate, cât și binevoitoare, atât puternică, exact ca a unui conducător dur, plin de hotărâre și autoritar din fire, cât și nesigură, ca a unui copil timid și liniștit de nouă ani care încearcă să prezinte o lucrare scrisă de el în fața clasei.
Albus nu putea înțelege modul în care individul care mișuna în mintea lui și o dădea peste cap, putuse să sufle pur și simplu acele cuvinte printre buze, cu o complexitate supranaturală, ireală, inumană. Faptul că mica parte din mintea lui Al, care mai funcționa după placul lui, era axată pe felul în care tipul suspect își despărţise frazele de gură și le prinse de creierul băiatului, îi oferi acestuia un mic avantaj, pentru scurt timp, cel mai probabil, dar totuși, un avantaj, la prima vedere: îi revenea, încetul cu încetul, controlul asupra propriei minţi, în care multe întrebări noi se formau și încercau să scape printre buzele ușor vineţii, crăpate și uscate ale lui.
Simţind cum își mai revine, deschise ochii fără chef, cu un sentiment deranjant de neliniște, teroare, nesiguranță, care se extindea înăuntrul lui, dar și cu o senzație inexplicabilă că niște degete reci, pline de sânge, subțiri ca o scobitoare, se lipesc de gâtul lui fierbinte și transpirat și parcă încearcă să intre prin pielea de pe el, cu tot cu niște unghii lungi, ascuţite, tăioase chiar, ca lama cuţitului, în încercarea de a-l lăsa fără suflare, iar apoi fără viață. Respirând greoi, încercă să se liniștească și se concentră pe sudoarea care îi străbătea fruntea încălzită, palmele lipicioase și întreaga piele lividă, de fapt. Își aminti, însă, în timp ce se străduia să își păstreze calmul, de sângele uscat aflat pe hainele lui, așa că se întoarse într-o parte somnoros, ca să-și poată ridica trupul amorţit și plin de răni din pat, cumva. În acel moment, privirea lui adormită întâlni o pereche de ochi negri, mari, plini de o anume duritate, cu o sclipire oarecum malefică în ei, care te făcea să te cutremuri și îţi zburlea părul de pe ceafă.
Erau ochii de criminal ai Larei, ochi pe care nu vrei să-i vezi la trei și jumătate dimineața, dar care, totuși, apărură din senin lângă marginea patului lui Albus și-l făcură să ţipe suficient de tare, încât să fie auzit de întreaga Pădure Interzisă, să se dea mai în spate și să cadă din pat, capul lui întâmpinând noptiera, podeaua, iar după o lampă de care uitase complet, toate trei într-un singur minut nenorocit.
-Nu ar trebui să-ţi lași căpăţâna să cunoască atâtea femei într-o singură noapte, nu crezi?! îl batjocori fata amuzată, uitându-se la Al, care o privea chiorâș, în timp ce se ridica cu greu de pe jos și își ștergea sângele din colțul gurii.
-Lampa mă-sii! începu el să bombăne, totodată frecându-se la ochi și lăsând-o pe Lara să-i admire cearcănele. Cine dracu' e tâmpitul care a pus-o acolo?!
-Tu ești ăla, îi răspunse șatena. Unde voiai să te duci? Și de ce ești plin de sânge? Ţi-a venit cumva menstruaţia și ai rămas fără tampoane, așa că dai o fugă până la magazin?
-Voiam să merg la baie, am căzut pe scări, de-aia sunt plin de răni și așa mai departe, și nu, nu mi-a venit nicio menstruaţie, răspunse Albus, ridicând puțin vocea, atunci când ajunse la sfârșitul frazei sale, semn că șatena îl scotea din sărite. Tu ce naiba faci în dormitorul meu?
-Scorpius mi-a spus că te-ai purtat ciudat când ai venit în cameră ca să te culci, ca un posedat scos din mormânt, așa că am venit să văd dacă mai ai de gând să ai parte de vreo aventură nocturnă în pădure sau nu.
