-Potter, începu Rahman, pronunțându-i numele cu dezgust, explică-mi în clipa asta ce cauți în biroul meu, nesupravegheat, cum ai intrat prin perete, cum ai aflat că are o ușă secretă și cel mai important, ce ai făcut acolo, ce ai luat, la ce ai dat foc?
Băiatul nu spuse nimic, deoarece încă era uimit de apariția neașteptată a profesorului în fața peretelui, chiar în clipa în care el ieșea din încăperea abia descoperită. Nici de-al naibii n-ar fi intrat în birou abia după ce el, Albus, ar fi plecat de acolo fără să fie văzut, căci universul trebuia neapărat să-l plesnească bine de tot peste faţă. Și ce mod mai bun de a face asta ar fi putut găsi, decât acela de a-l face să dea nas în nas cu una dintre persoanele lui favorite, în cel mai nepotrivit moment posibil?!
Își reveni din șoc, totuși, cât de repede putu, asta doar ca să poată răspunde fără vreo problemă la întrebările cu care fu bombardat. Își formă în minte câteva răspunsuri, plus un mod bun de a începe să dea explicații, iar după deschise gura, însă, nu spuse tocmai ce își dorise, ci se bâlbâi puţin, dar cel puțin se putea simţi norocos, pentru că stresul nu-l făcuse să dea mai multe detalii decât ar fi trebuit.
-Vă căutam, deoarece am auzit... , începu el, exact ca un copil dintr-a treia.
-Nu poți avea un limbaj mai formal? Vorbești cu un cadru didactic, nu cu un preșcolar! îl întrerupse profesorul cu observația lui, spusă pentru a-și batjocori elevul preferat.
-De fapt, vorbesc cu o specie rară de maimuță cu stofă de salamandră, care are un IQ mai mic decât al unui preșcolar, al cărui limbaj se presupune că îl abordez, răspunse Albus, în timp ce o auzea în capul lui pe Lara spunându-i că ar fi trebuit să-i distrugă biroul.
-Fii atent la limbaj sau te trimit direct în biroul directoarei.
Albus își dădu ochii peste cap, sătul de acea replică, tăcu pentru puţin timp, iar când se simţi în stare să vorbească fără să introducă și cuvinte jignitoare, spuse:
-Domn profesor, voiam să spun că am fost informat că dumneavoastră aţi crezut că am chiulit două zile de la ore, așa că am venit aici ca să...
-Ca să îmi spui că nu a fost așa, continuă Christopher în locul băiatului. Ce motive aș avea ca să te cred?
"Cam la fel de multe câte ai avea ca să începi să te speli pe cap. Ia mai du-te dracului cu motivele tale și bagă-ţi-le în fund, salamandră cu bot de răţoi pe ciclu!", își spuse el monologul în gând, unul plin de cuvinte la fel de decente ca o tipă în chiloţi care cântă la vioară, aceasta fiind cea mai mare fată Potter, James.
-Puteţi discuta cu Madam Pomfrey. Am fost în Aripa Spitalului, răspunse printre dinţi, după ce își mai domoli nevoia de a-i ţipa profesorului său preferat în faţă niște cuvinte aflate pe lista celor interzise.
-Bine, o voi face, zise Rahman, cu dispreț. Acum, răspunde la celelalte întrebări.
"Și ce mai vrei de la mine după asta?! Să mă îmbrac în cangur și să merg pe sfoară cu un capac de wc pe cap, jonglând cu capetele păpușilor lui James?!".
-Dacă vreți să știți, vă puteţi da seama că peretele are o trapă, ușă sau ce-o fi, dacă vă sprijiniţi de el, și se deschide dacă îi cereţi s-o facă, deci, uitaţi cum am ajuns în "bârlogul" dumneavoastră, explică Severus, gesticulând ghilimelele cu degetele, fără să menționeze viitorul spectacol pe care îl va da pe frânghie, împreună cu păpușile Barbie. Legat de ultimele întrebări, să știți că n-am făcut nimic deosebit. Doar m-am învârtit puţin pe acolo și m-am holbat la cărţi.
"Și, pe lângă asta, am citit una dintre scrisorile tale și am luat cu mine un obiect important pentru tine, un fel de jurnal ca al Violettei, în care se află date personale despre tine, presupun, fetiţă de nouă ani născută din salamandre. Să nu crezi că mă simt vinovat pentru ce am făcut".
