Se întoarse, chipul lui devenind alb ca varul, când privirea lui o întâlni pe cea crudă a unei persoane pe care nici nu s-ar fi așteptat să o vadă în peșteră, gata să îi facă rău.
-Alice?! făcu Albus, fără să-și revină din șoc. Tu ești "Purtătorul de Măști", tu ești cea care mă folosește pe post de marionetă, ca să atac oameni nevinovaţi, tu ești cea care mă șantajează, legându-se de timpul pe Pământ al familiei mele, nu-i așa? Ăsta-i adevărul și o știm amândoi.
-Ţin să te contrazic și să te înștiințez următorul lucru: cunoaștem două adevăruri complet diferite, iar unul dintre ele este, de fapt, o minciună.
-Există un singur adevăr, pe care tocmai l-am spus, iar minciuna din această ecuație ești tu, Adams, scuipă Albus vorbele, printre dinţi, simţind cum i se încălzesc obrajii de nervi.
-Fie cum spui tu, dacă asta crezi. Te anunț, însă, că mai este ceva ce îți scapă, anume, celălalt fals, pe lângă mine.
-Îmi scapă o mulțime de lucruri, dar am nevoie de timp, ca să le descopăr pe toate. Momentan, rămânem la tine, la peșteră, la întrebările mele. De ce te afli aici, de ce mă tot aduci aici, la ce îți folosește locul ăsta?
-Mă aflu aici pentru a obține putere, te chem aici pentru că nu o pot avea fără ajutorul tău, iar peștera este atât o ascunzătoare perfectă, cât și o fabrică de sânge.
-Cum obții putere aici? Cum te-aș putea ajuta cu ceva? Cum adică "fabrică de sânge", și la ce îți trebuie sânge?
-Vezi tu, băieţel naiv, atâta timp cât folosesc o vrajă, oricare, sub această arie de acoperire, aceasta va face ființa pe care o vrăjesc să sângereze, prin diferite căi, destul de greu de înțeles. Legat de celelalte întrebări, sângele mă ajută să trăiesc mai mult, să devin din ce în ce mai invincibilă, mai ales dacă este al tău. Are ceva special, poate ajuta pe oricine să trăiască, exact ca tine.
Albus se încruntă, semn că era confuz, însă, blonda ignoră expresia feței lui. Aceasta rânji ciudat, puțin înfricoșător, cu cruzime, și se apropie cu pași mari și lenţi de el, cu pelerina neagră fâlfâind în spatele ei. Își scoase bagheta din lemn de mesteacăn și miez de păr de unicorn din cizma neagră, de piele, din piciorul drept, și o îndreptă hotărâtă spre pieptul baiatului, atingându-l ușor cu vârful obiectului lung, confecționat într-un mod delicat, și spunând încet, cu o voce plină de răutate:
-Wingardium leviosa!
Albus ridică o sprânceană, semn că ar fi vrut să spună: "Pe bune, o vrajă mai bună n-ai găsit?!", chiar înainte de a se ridica lent în aer și de a începe să simtă un vânt rece trecând cu putere prin pielea lui și înţepând-o cu zeci de săgeţi cu otravă, cursă din vârfurile lor ascuţite. Odată cu această stare dureroasă, sosi și momentul în care avu senzația că pielea lui era găurită, venele tăiate cu lama, iar pielea crăpată, aproape separându-se în mii de bucăţi subţiri și fragile. Imediat după aceea, sângele lui ţâșni, din senin, curgându-i șiroaie peste tot, încălzindu-i fiecare părticică din corp, oricât de minuscule ar fi fost picăturile, deoarece erau multe și "lucrau" împreună, unite, nu îi atingeau singure pielea. Treceau peste mâinile și picioarele lui amorţite, pe jumătate înghețate, ca o stană de piatră, printre degetele osoase, tremurânde, direct în palme, pe fruntea netedă, albă, pe nasul mic și cârn, iar apoi pe buzele uscate și vineţii. Apăreau de pretutindeni, se răspândeau pretutindeni, căci asta era treaba lor. La final, cădeau toate pe pământ și formau bălţi de sânge, care aveau să se usuce și să rămână în peșteră, pe veci.
-Eu ţi-am spus că te pot umple de sânge cu orice vrajă, aici, începu Alice, cu satisfacție în glas, dar tu nu m-ai crezut. Ai abordat o privire superioară, de mare inteligent, chiar înainte de a ajunge la vorba mea, la mila mea, mai bine spus.
