Capitolul 7

1.7K 100 11
                                    

     Pentru o secunda, totul a parut cufundat sub apa: difuz, intunecat, lent. Toate zgomotele si miscarile pareau prea indepartate ca eu sa ma pot macar concentra sa le inteleg.

     Ceea ce m-a smuls din visare a fost ranjetul arogant al barbatului. Un altul, mai scund decat el, se apropie si il bate pe umar, spunandu-i ceva ce seamana a felicitari. De peste tot din jur se aud strigate, de incantare sau de dezgust. Masa de oameni deja incepe sa se dizolve, pe cand in jurul nemernicului se strange un grup zgomotos de admiratori. Unul, ce poarta o pereche de ochelari de soare negri, slinosi, pe cap, il loveste cu varful pantofului sau lacuit, ceea ce ma face sa scot un icnet cu care aproape ma inec.

     - Rey.

    Ceea ce s-a vrut un strigat este mai mult o soapta gatuita, iar eu imi dreg glasul facandu-mi loc prin multime. Un barbat din grupul agresorlui imi pune piedica, iar eu ma impleticesc, dar fara sa cad. Simt cum rimelul imi picura pe obraji, manjindu-mi toata fata, cand ingenunchez langa trupul inert al lui Reynard. Geme incetisor in timp ce imi trec degetele peste obrazul sau insangerat. 

     O lacrima incarcata de mascara pica pe camasa sa alba, chiar langa o pata de sange. Sacoul ii e mototolit si sfasiat si mi-e teama sa ma gandesc ca, probabil si trupul ii e la fel. 

     - Ce e, papusica? Credeam ca ti-am facut o favoare.

     Barbatul ma priveste cu o mirare prefacuta. Stiu asta pentru ca pot vedea pe buzele sale subtiri un ranjet sarcastic, abia controlat. Corpul imi zvacneste din dorinta de a ma ridica si a-i trage una, dar ma indoiesc de forta mea in momentul acesta. 

     - Du-te naiba, soptesc printre dintii inclestati, exact cand un grup de gardieni sosesc si ei. Grupul se imprastie, dar doi angajati de la securitate ii iau urma barbatului si vad cum, la o distanta de cativa metri, il prind si incep sa discute aprins.

     Rationamentul meu in situatii limita e egal cu zero, asta e unul din cele mai mari defecte ale mele. N-am nici o idee ce ar trebui sa fac si imi vine sa strig catre invitati o suita de injuraturi deoarece cu totii privesc, dar nimeni nu indrazneste sa actioneze. Degetele imi tremura, de frica sau furie, atunci cand ii iau mana intr-a mea, strigandu-l.

     - Lia.

     Glasul ii e atat de firav ca trebuie sa ghicesc ce a spus. Vad cum un suras chinuit i se intinde pe buze, chiar inainte de a fi strambate de durere. Simt o mana rece pe umar care ma trage inapoi, dezechilibrandu-ma, apoi doi barbati il ridica pe Reynard. Simt stransoarea Kareninei pe brat, tragandu-ma in picioare. Ma priveste socata, adresandu-mi intrebari succinte, una dupa alta. Nu aud nimic si ea ofteaza, renuntand. Ma trage dupa ea printre oameni si picioarele imi tremura pe tocurile prea inalte.

     

     

     - Ce mama naibii a fost aia? striga agasata la mine.

     Privesc peste umarul ei in incaperea mica in care ne aflam si care este un fel de debara. In locul stramt, printre galeti si baxuri de sticle colorate de alcool cu nume ciudate, e inghesuit un pat. Nu pot vedea trupul prabusit al lui Reynard din cauza celor doua trupuri ce apartin probabil unor medici. Karenina ma strange mai tare de brat, tinandu-ma in continuare pironita in cadrul usii. Ma lupt sa imi stapanesc lacrimile ce anunta sa curga iarasi pe obrajii mei patati de dare de machiaj.

     - Un nemernic de invitat de-al tau s-a dat la minela modul grav, iar el m-a aparat. Ma smulg de sub atingerea ei si fac un gest spre pat, izbucnind in lacrimi. Si uite cum a fost rasplatit. 

     Expresia de pe chip i se schimba intr-una vinovata. Face un pas spre mine, dar ma dau inapoi. Reuseste sa imi prinda bland incheieturile, iar eu sunt prea obosita si speriata sa protestez.

Fă-o! // în curs de editareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum