Fă-o! // în curs de editare

Capitolul 9

     E perioada intermediara dintre zi si noapte, cand rasar primele raze trandafirii ale soarelui cand ma trezesc scancind incetisor in bratele lui Reynard, cu obrazul lipit de pieptul sau.  Are ambele maini in jurul trupului meu, una odihnindu-se pe spatele meu, in timp ce cealalta mi se joaca in parul castaniu. Il aud fredonand incet un colind de Craciun si ma fac si mai mica. El chicoteste si se apleaca si ma saruta pe crestet. Realizezcu intarziere ca sunt invelita cu puloverul sau, iar el a ramas doar intr-un tricou alb, subtire.

     - Buna dimineata la Mos Ajun, ii soptesc cu un glas ragusit si simt cum noi lacrimi ameninta sa se reverse.

     - Neata, Lia, spune si el si simt cum isi stapaneste rasul.

     Ma ridic, simtind nevoia sa pun o oarecare distanta intre mine si el. Imi iau pulovarul si il pun pe umeri; e cald si simt in el mirosul lui Reynard, o combinatie de sapun si scortisoara. Inchid ochii dar, intr-o fractiune de secunda revad imagini amestecate, in principal pe cea a parintilor mei plecand si scena sarutului cu Reynard. Asa ca deschid rapid ochii si incerc sa uit totul.

     - Scuze ca te-am chemat, poate ca n-ar fi trebuit.

     - E in regula. Sunt aici oricand ai nevoie de mine.

     Ii zambesc printre lacrimi.

     - Chiar n-ai altceva mai bun de facut decat sa asculti smiorcaielile iterminabile ale unei fete?

     - In mare parte nu, rade si el. Desi as putea sa merg si sa ma imbat, stii tu, asa, ca inainte de Craciun.

     - Mda, cred ca anul asta n-o sa prea fie vreun Craciun.

     Lovesc cu piciorul intr-o cutiuta de carton, plina cu decoratiuni pentru brad. Se aud clinchete cristaline de clopotei care, cu ceva timp in urma, m-ar fi facut sa sar in sus de bucurie. Acum, insa, imi par vocile limpezi ale tristetii si dezamagirii.

     - Hei, mai usor cu aia. Se repede si ia cutia lovita de mine, rascolind prin ea. Nu vre sa il superi pe Spiridusul Craciunului, nu? Sunt sigur ca te poate lovi destul de rau cu acadelele alea ale lui, cu alb si rosu.

     Izbucnesc in ras, primul ras adevarat de cateva zile, in timp ce Reynard continua sa studieze globulete colorate si figurine vechi si decolorate ale lui Mos Craciun. 

     - Uite ce-am gasit!

     Flutura spre mine un teanc de fotografii vechi, ce statusera ascunse pe fundul cutiei. Le rasfira si chicoteste, vazandu-ma pe mine, avand o varsta de cinci sau sase ani, razand fericita in bratele tatei, ce ma ridica sa pun varful bradului. In altele, despachetand cadouri si apropiind animalute de plus de obiectivul camerei, spre a fi fotografiate. Radem amandoi cu pofta la vederea unei poze in care tot ce se vede e botul unui unicorn albastrui, ale carui nari, probabil, mi s-au parut deosebit de interesante, din moment ce am decis ca trebuie imortalizate.

     Ultima fotografie ma infatisaza pe mine, tinand cu grija in ambele maini un glb mare de cristal, in interiorul caruia fulgi albi de zapada se cerneau peste siluetele unor copii ce cantau, in jurul bradului impodobit. Oh, cata veneratie se citea in privirea mea! Tin minte cum am strigat de fericire cand l-am despachetat. Cum, multa vreme, am privit globul acela inainte de culcare, neindraznit sa il ating. 

     Reynard isi trece degetele subtiri, ca de pianist, peste fotografie, mangaind intai manutele fetitei, apoi sticla globului. Ochii ii sclipesc nedeslusit, iar pe buze are un suras nostalgic. Aproape ca il intreb la ce se gandeste. Dar nu o fac. Am impresia ca e ceva atat de personal, incat as distruge tot echilibrul sentimentelor sale invadandu-i intimitatea. Intredeschide buzele si am impresia ca imi citeste gandurile si ca va incepe sa explice totul fara sa fie nevoie sa il intreb.