Fă-o! // în curs de editare

Capitolul 19

Uitându-mă involuntar la ceas, remarc că mi-a luat doar o jumătate de oră să mă pregătesc. Zece minute să îmi trag pe mine rochia scurtă si mulată de un purpuriu pal, primită de la Karenina. Cincisprezece minute sa-mi întind pe pleoape fardul rozaliu și să-mi dau cu ruj. Și cinci minute să hotărăsc să ies pe uşă.

Drumul propriu-zis e scurt. Îmi ia mai mult să bâjbâi cu cheia, încercând să încui uşa, decât să străbat distanţa până la uşa lui Reynard, chiar şi cu tocurile mele cui.

Cândva, mi-a zis că poarta casei lui e întotdeaua deschisă. Nu mai ţin minte dacă i-am zis sau doar am gândit ca ăsta e un lucru periculos, dar acum îi mulţumesc in gând. Mă opresc in faţa uşii şi mă chinui să-mi iau o mină cât mai veselă.

N-am venit aici să-i stric petrecerea.

Am venit aici sa fiu Orelie-cea-sexy-si-de-

gaşcă.

Dar aproape îmi vine să plâng când realizez cât de ieftină mă simt.

Cineva deschide uşa înainte să apuc eu să ating clanţa. O trânteşte de perete şi nu-i mai lipseşte mult să cadă cu capul înainte peste mine.

- Tipă bună in zona paişpe!

Râde şi se împleticeşte pe loc, iar eu întind involuntar măna ca să îl sprijin. Aproape mă trănteste pe jos odată cu el, lucru care i se pare deosebit de amuzant. Se răsuceşte să-mi sărute mâna şi mi-o trag atât de repede că sunt sigură că l-am zgâriat cu unghia pe bărbie. El râde din nou.

N-am nici geantă si nici haină, aşa că trec pe lânga cuier, dorindu-mi să-mi fi luat paltonul doar ca să-mi fac de lucru cu el. Peste tot e foarte multă gălăgie. În zona asta răsuna vreo trei melodii în paralel si rezultatul e ameţitor. Mă duc involuntar spre sufragerie, unde pare să fie mai linişte. Trebuie să sar peste o tipă care fumează pe

jos, sprijinită cu spatele de tocul uşii, cu un picior in cameră şi cu unul pe hol. Nici nu mă observă.

Din experienţa mea de petrecareaţă dezlăntuită am observat ca mereu fumatorii işi aleg un loc al lor. Întunecos si liniştit, unde amestecă oxycodonul cu marijuana si heroină. Azi l-am decoperit in primele doua minute.

Mi se pare ca toţi ochii se intorc spre mine când mă opresc in prag. Incerc să ies cât mai repede şi aproape că ii înfig tipei un toc in gleznă. Ea nu reactionează. Cred ca i s-a şi stins tigara, dar o las sa traga în continuare din ea.

Scările către etaj sunt blocate de doi tipi care se saruta in penumbră. Ma întreb dacă asta e ceva obisnuit sau doar nu mai realizeaza ce fac.

O iau in direcţia cealalta, unde e bucataria. inchid in treăcat uşa frigiderului in care nu mai e nici strop de mâncare. Ce naiba, nici măcar legume. Astia chiar vin aici sa se indoape cu roşii şi pătrunjel?

- Fereşte!

Cineva mă trage in jos şi n-am timp decât sa ţip. Pe deasupra mea zboară o portocala. Baiatul care m-a salvat imi dă drumul şi îmi zâmbeşte ruşinat. Eu balmajesc o mulţumire. Pe peretele din spatele meu a rămas o pată acolo unde s-a izbit portocala. De jur imprejur sunt altele, de culori diferie. Brusc înteleg ce s-a întâmplat cu toată mâncarea.

Bucătăria asta e mare si aglomerată. Imi fac loc printre oameni spre locul unde imi amintesc ca ar trebui sa se afle o masă. E acolo şi e plină de pahare, de mărimi diferite. Apuc unul de Coca Cola plin pe jumatate cu ceva ce sper sa fie wisky. Trag in piept vaporii de alcool si apoi iau o inghiţitură. Nu e wisky. Nu ştiu ce e, dar e bun.