Capitolul 18

1.1K 70 12
                                    

     - Sunt aici.

      Karenina se așază în leagăn icnind și eu o salut cu un gest plictisit. A întârziat doar o oră și șapte minute.

      - Oprește naibii chestia asta.

      Îmi întorc privirea spre ea și îmi dau seama că se referă la leagăn, care, apropo, nu se mișcă decât foarte, foarte puțin.

      -Te rog.

      Sar jos, pe pământ și mă postez în fața ei, oprind mișcarea. Icneste și își lipește fruntea de lanțul rece al leagănului. Și e palidă. Foarte palidă.

      - Deci nu te-ai prefăcut la telefon pentru că nu voiai să ne vedem.

      Fără să se miște, îmi aruncă o privire rănită.   

      - Normal că nu, Orelie,șoptește răgușit. Nu aș...

       Icneste și sare din leagăn, împingându-mă la o parte. Se împleticește câțiva pași, până la un tufiș și sunt sigură că știu ce va urma. Doar că, după câteva clipe, se calmează și se întoarce în leagăn. Îl opresc fără să mi-o ceară.

      - Ce e asta? întreb.

      Aproape că plânge.

      - Nu știu. E așa de o săptămână. Cred că sunt pe moarte, Orelie.

     Zâmbesc strâmb. Are cearcăne negre sub ochi.

      - Nu prea cred.

      O umbră de zâmbet îi atinge și ei buzele.

      - Ai mai luat.. droguri?

      Mă încordez, așteptând un răspuns. Am nevoie de Karenina. Chiar am. Și poate că e posibil să ne restabilim legătura, acum că și ea are nevoie de mine. Cel puțin cred că are.

      Se crispează.

      - Nu. Nici măcar n-am mai băut.. de atunci.

      Îmi pun mâna pe brațul ei, iar ea îmi mulțumește din priviri că nu insist. Îmi dau seama că prin de atunci vrea să zică de când am făcut optispe ani și mi-am tras-o cu trei tipi ca săsărbătoresc.

      Și apoi mă crispez. O reacție involuntară la gândul care îmi trece prin cap. O prind de geaca de stofă și ea începe să prostesteze, pentru că leagănul se balansează din nou.

     - Karenina. Încerc s-o spun pe un ton egal. Te-ai protejat atunci când te-ai culcat cu tipii ăia, nu?

     Întâi înmărmurește. Apoi Karenina-cea-mereu-sigură-pe-sine-și-fără-sentimente face ceva ce n-a mai făcut din clasa a șaptea, când a luat șase la chimie și părinții ei n-au mai lăsat-o să meargă la petrecerea de Halloween organizată de profesoara de engleză.

     Începe să plângă.

     - Nu se poate!

     - Ba sigur că se poate, țip la rândul meu. Ai folosit rahatul ăla de prezervativ, așa-i?

     Clatină deznădăjduită din cap.

     - Nu mai știu.

     În momentul de față, îmi vine s-o pocnesc.

       Cum adică nu mai știi?

     - Eram beată și drogată!

     - Și pilula de a doua zi?

Fă-o! // în curs de editareWhere stories live. Discover now