Capitolul 22

1.7K 98 15
                                    

      Nu era atât de greu să te strecori afară din casă.  Am constatat asta deîndată ce am încercat. 

      Era în jur de ora șapte și afară se întunecase de-a binelea. Cumva, reușisem să cobor la parter și să ies pe un geam ce dădea în stradă. Dacă o luam prin față, riscam ca ai mei să vadă urmele și abia îmi descuiasera ușa de la cameră. N-aveam chef să fiu prizonieră din nou. 

      Țopăind prin zăpadă, am reușit să ajung la gard și să-l sar. Evadasem de două minute și deja eram udă până la piele și înghețasem, așa că am sărit peste partea cu uitatul în toate direcțiile și am rupt-o la fugă spre casa lui Reynard. 

      Ca de obicei, poarta era deschisă. Nu știam dac-o lăsa așa doar ca să pot eu să intru, sau proceda astfel dintotdeauna, dar trebuia să vorbesc cu el despre chestia asta. Nu era foarte sigur să dormi cu toate ușile deschise. Ca și când i-ai invita pe hoți înăuntru. 

      Sau pe criminali. Sau răpitori. Sau pe violatori. 

      M-am oprit în mijlocul curții, surprinsă de absurditatea gândului. Un violator? Bine, Reynard arăta al naibii de bine, dar totuși.  

      Am apăsat clanța și am intrat încet în casă, scuturându-mă de zăpadă. Pe hol era întuneric, dar văzusem o siluetă plimbându-se prin dreptul ferestrei camerei lui, unde era lumina aprinsă. Deci trebuia să fie acasă. 

      M-am aplecat să îmi scot cizmele și, chiar când reușisem să dezleg primul șiret, am simțit o mână mângâiându-mi coapsa. 

      Am țipat, tresărind atât de tare că m-am lovit cu capul de perete. El și-a luat imediat mâna de pe mine, trăgându-se câțiva pași în spate și izbucnind în râs, în timp ce eu încercam să îmi reglez respirația. 

      S-a aplecat și a lovit întrerupătorul, continuând să hohotească. Lumina a invadat încăperea, făcându-mă să mijesc ochii. 

       - Ești nebun? am țipat. Era să mor aici! Nu e suficient că m-am chinuit să evadez din propria mea casă? În care, apropo, sunt sechestrată tot din cauza ta. 

      M-am sprijinit de perete, inspirând adânc. Aveam nervii întinși la maxim.  Reynard a făcut câțiva pași spre mine și s-a aplecat și m-a sărutat pe frunte, în semn de pace. Eu m-am tras puțin înapoi, încă supărată. 

      - Nu m-am putut abține, a rânjit el. Dacă voiai un tocilar drăguț, puteai să-ți alegi un iubit de la facultatea de medicină, așa cum a spus mama ta. Dar tu ai vrut asta - a făcut un semn spre el - și ți-ai asumat toate riscurile. 

      Nu m-am putut abține să nu zâmbesc. 

      - Da, cred că am făcut asta. 

      S-a apropiat din nou și m-a privit câteva clipe zâmbind. I-am urmat exemplul, gândindu-mă la anii în care abia dacă vorbeam la școală, ba chiar mă feream din calea lui. Cine ar fi crezut că o să fim atât de apropiați acum? Că și când am fi încercat să recuperăm. 

       Și-a vârât degetele arătătoare în găicile din lateral ale blugilor și m-a tras spre el, sărutându-mă scurt și apăsat. Începusem ceva ieri noapte și n-avuseserăm ocazia să continuăm.   

      Mi-am împletit mâinile pe după gâtul lui și m-am ridicat pe vârfuri, ca să îl mai sărut o dată. 

      - Ești udă, a surâs el, dar nu m-a îndepărtat. 

      M-am tras puțin în spate. Da, adevărul e că din blugi și din pulover mi se scurgea apă. Data viitoare când o să mai am ocazia să mă furișez afară din casă pe viscol, o să-mi iau o geacă. 

Fă-o! // în curs de editareWhere stories live. Discover now