Capitolul 16

1.3K 80 6
                                    

      - Avem chimie.
     Imi intorc capul spre Karenina cu o miscare lenta si o suvita desprinsa din coada imi gadila obrazul. Ridic mana ca sa o dau dupa ureche, dar, cumva, ma opresc la jumatatea gestului, privind in spatele prietenei mele. 
     - ... simbolul radiului? intreaba unul dintre colegii transferati la inceputul semestrului.
     Are par saten, putin prea lung.
     Baiaul cu care vorebeste ii raspunde ceva, probabil corect, caci el da cu gravitate din cap si se apleaca spre cartea pe care o tine in mana.
     - Seleniu!
     Face o fandare inainte ca la scrima, cu pretinsa lui floreta, cartea facuta sul. Baiatul atacat - odata ce il vad pe de-a-ntregul, il recunosc ca fiind coleg cu mine de vreo trei ani, Josh parca il chema - face un pas in spate, acolo unde se ciocnestee cu cineva, care il prinde de umeri si il impinge inapoi,
chiar spre arma, care cade cu zgomot pe podea.
     Satenul isi recupereaza cartea si il pocneste cu ea pe Josh.
     - Omule, ai cinci secunde sa rasunzi la intrebare sau pierzi milionul de dolari. Isi drege vocea, ca un moderator tv. Simbolul seleniului este..
     Un al patrulea pasionat de chimie apare, lovind din mers manualul din mana baiatului, care cade iarasi pe podea, deschis undeva la mijloc.
     - Ce dracu', voi chiar invatati chestiile astea? intreaba Reynard.
      Ma intorc grabita inapoi spre banca, cautand cu mana tremuranda fermoarul ghiozdanului. Il apuc si il smucesc pana jumatate.
     - Tu ai invatat? ma intreaba Karenina.
     Se asaza pe coltul bancii mele subrede, care scartaie. 
     - Nu.
     Mai trag odata de fermoar. Probabil ca asteapta
sa intreb daca ea da, insa stiu prea bine ca toata vacanta a fost mult prea ocupata sa se linga cu noul ei prieten.
     Privesc o clipa cartile si, in loc sa scot manualul de chimie, apuc caietele de pe banca le bag pe toate la loc. N-am nici un chef sa stau la ora si sa ascult bazaconiile tuturor.
     - Spune-i profei ca mi-e rau.
      Iau ghiozdanul si mi-l arunc pe umar, facandu-mi loc. Trec pe langa Reynard, care participa acum la jocul cu simboluril elementelor. Din cate observ, noile reguli preved ca cel care nu stie sa fie pocnit cu cartea, desi baietii aplica pedeapsa si in cazul raspunsurilor corecte.
     - Aa, xenon, spune Josh.
     Observ cu coada ochiului pivirea lui Reynard, al carui rand e sa raspunda si grabesc pasul.
     - Xe, strig chiar inainte sa ies pe usa.

                                     *
Initial, planul meu cuprindea doar un singur pas: plecarea. Asa ca, dupa ce mi-am tras gluga hanoracului flausat pe cap si m-am strecurat pe poarta scolii, am ramas o vreme in loc, gandindu-ma incotro as putea sa merg. 
     Nici macar nu eram sigura ca vreau sa merg undeva. Simteam doar nevoia sa fiu cat mai departe de tot, asa ca m-am luat dupa prima prsoana, un barbat la varsta a doua, cu par blond si un pardesiu negru, ce matura zapada. Mi-am potrivit pasii cu ai lui, surazand si am mers ceva vreme in liniste, ascultandu-i respiratia intretaiata.
     Pentru luna iauarie, temperaturile erau destul de mari, dar mormanele de zapada nu dadeau semne ca vor sa se topeasca. Gandul mi-a fugit la ziua de decembrie cand m-am batut cu zapada cu Reynard si, printre buzele intredeschise, mi-a scapat un oftat, odata cu un nor de aburi. Barbatul din fata mea a intors capul, privindu-ma, iar eu i-
am daruit un zambet tremurat. 
     Am cotit-o la dreapta, trecand pe sub arcada metalica a portilor parcului, traversand aleile inghetate. Totul parea incremenit, ca intr-unul din basmele cand vrajitoarea pune un bletem asupra palatului si totul incremeneste in mijlocul actiunii; si cumva straniu. Si era frig. Din cauza soarelui, zapada se topise si prinsese un strat subtire de gheata deasupra, incetindu-mi pasii.
     Nu m-a deranjat prea tare cand a inceput sa fulguie marunt si a trebuit sa plec.
     Am luat-o spre casa si m-am oprit undeva la jumatatea drumului, amintindu-mi ca e mult prea devreme pentru a ma intoarce. Probabil ca nici macar nu era cineva acolo, dar nu eram dispusa sa risc, asa ca am ochit o cafenea micuta, cu scaune inalte, de piele rosie si mese de lemn si i-am impins usa cu umarul, ascultand clinchetul clopoteilor.
     Cateva priviri dezinteresate s-au intors spre
mine si m-am grabit sa imi arunc ghiozdanul pe un scaun fara spatar de la bar. Un baiat cu un ecuson prins de poloverul albastru imi intinde un meniu uzat fara sa ma priveasca si eu il refuz, impingandu-i-l inapoi.
     - Un moccacinno. Mare si cu zahar.
     Ridica din umeri si se deplaseaza lenes spre un expresor industrual de cafea, iar eu ma intorc pe jumatate, pentru a studia multimea.
     La o masa din colt, doua fete rad prea tare. In fata mea, un baiat sufla un nor de fum, iar la o alta masa, chiar de langa usa, o femeie bate darabana cu unghia pictata in rosu carmin in masa, in timp ce vorbeste cu sotul sau.
     - Face doi nouas'cinci.
     Pune paharul pe tejgheaua de lemn a barului si il impinge spre mine, cu ochii la una din ospataritele din capatul celalalt al cafenelei. Ridic mana si il opresc si lichidul se clatina, cativa stropi aterizand pe podea.
Scot din buzunar trei bancnote mototolite si i le pun alaturi, iar el le ia, cu aceeasi mina plictisita, fara sa spuna nimic.
     Clopoteii rasuna iar, desi clinchetul le e aproape acoperit de forfota din local. Ma rasucesc pe scaun, rezemandu-ma de marginea tejghelei si, in timp ce amestec cu un pai in cafea, imi lungesc gatul pentru a vedea cine intra.
     Un brat de baiat ii tine usa unei tipe roscate. O recunosc dupa paltonul argintiu ca fiind colega cu mine la cateva ore. Si se pare ca si cu Reynard, din moment el e cel ce intra in urma ei, facand clopoteii sa rasune iar.
     Primul lucru ce imi trece prin minte e ca tipele roscate impresioneaza mereu.
     El ii arata o masa dintr-un colt, iar ea chicoteste, ca si cand asta ar fi deosebit de amuzant. Imi intorc privirea spre peretele din spatele meu, pe care e agatat un ceas mare, cu rame de lemn. Limbile arata ora sase patruzeci. Mai aveam o ora.
Fizica. Probabil ca e un din orele la care tot ce facem e sa lcram probleme. Reynard mereu chiuleste cand facem ore dinastea.
      Pe de alta parte, nu stiu nimic despre amica lui.
     - Mai vrei ceva?
      Tresar, ca si cum cineva m-ar fi prins facand un lucru rau - spionatul unor persoane nu e rau, asa-i? - si aproape vars ce a mai ramas din moccacinno pe mine.
     Reynard si prietena lui se asaza la masa lor de doua persoane. Ea sta cu spatele la mine, dar pun pariu ca inca mai are zambetul ala tamp pe fata.
     - Mai vrei ceva? repeta ospatarul intrebarea, ceva mai tare si de data asta in voce i se strecoara o nota de enervare.
     Reynard se aplaca usor in lateral si zambetul ii incremeneste pe chip.
     Si apoi imi face cu mana.
      - Zi naibii odata daca mai vrei ceva sau nu!
     Imi intorc privirea spre ospatar. Mi se pare
cumva amuzant ca am reusit sa-l scot din starea lui obisnuita de plictiseala-enervare-superioritate.
     Reynard se apleaca spre prietena lui si ii spune ceva, inca cu ochii la mine. Ii vad umerii scuturandu-se, dar nu ii disting rasul.
     - Da.
     Ma rasucesc spre ospatar si ii zambesc.
     - Ce mi-ai recomanda?
      Ma priveste o clipa, nedumerit. Apoi imi raspunde, revenind la plictiseala caracteristica:
     - Rom. Romul e bun.
     Reynard inca ma priveste si e posibil sa inceapa sa isi dea seama ce vreau eu sa fac aici.
     Degetele incep sa mi se joace cu paharul de cafea.
     - Cat de bun?
     El imi zambeste, in felul sau arogant si plictisit.
      - Iti aduc un si-ai sa vezi.
     Ma intorc spre el, sprijinindu-mi barbia in palma si inca il mai pot vedea pe Reynard privindu
-ma. Opatarul se ridica pe varfuri si ia o sticla de pe un raft. Cateva secunde mai tarziu, impinge un alt pahar spre mine. Tipul se crede in filmele western.
     Duc paharul la buze si simt lichidul arzandu-mama pe gat. Nu pare sa ii pese cuiva de aici ca nu-am varsta legala pentru a consuma alcool si parca nici mie.
     Se asaza pe scaunul de langa mine, sprijinindu-si picioarele cu genunchii indoiti pe o stinghie de lemn.
     - Cet de bun e?
     Simt cum toate celulele din corpul meu se divizeaza in doua grupuri, unul care considera ca baiatul e foarte sexy, si celalalt care e de parere ca ar trebui sa il pocnesc si sa vomit.
     - Foarte.
     Cu coada ochiului, il vad pe Reynard aplecandu-se in fata peste masa. Prietena lui roscata tasneste efectiv spre el, sarutandu-l, in timp ce
baiatul din fata mea ranjeste.
     Ecusonul lui e vechi si scrisul aproape ca i s-a luat de tot. Ma chinui sa descifrez ce scrie.
     Rod. Bun. Probabil ca vine de la Rodney sau ceva, dar, cumva, i se potriveste.
     - Si eu cat de bun sunt?
     Incerc sa imi inghit nodul din gat Il vad pe Reynard jucandu-se cu o suvita din parul roscatei.
     - Foarte bun, Rod.
     - Ron.
     - Bine.
      Asta nu i se mai potriveste atat de bine.
     - A fost pe aproape.
     - Vrei sa fii si mai aproape?
     Paharul de rom imi tremura in mana. E aproape gol si imi vine sa ii strig ca e dreptul meu sa consum ce-am platit atunci cand Ron mi-l ia din mana si-l pune pe tejghea, apropiindu-se de mine. Dar poate ca nici macar n-am platit. Nu mai tin minte. Dar e bun. Imi place romul. Rom, Ron si
Rod. Ce seamana cuvintele astea. E amuzant sa le amesteci. Un pahar de Rod. Imi place Ronul. Il sarut pe rom.
     Chicotesc.
     Cred ca e Ron e cel ce se apleaca peste mine acum.
     Dar, chiar in momentul ala, Reynard rupe sarutul si se ridica de la masa. Ron intoarce capul chiar inainte ca buzele sa ni se atinga, iar eu imi legan picioarele, impartiala.
     Reynard ma prinde de brat si ma trage de pe scaun, iar eu ma impleticesc inainte. Rad, in timp ce el ii arunca zece dolari pe tejghea, chiar langa paharul meu. Ma intorc pe jumatate, vrand sa il iau, dar Reynard ma trage dupa el spre usa. Din mers, se intoarce spre prietena lui roscata sa ii spua ceva. Nu pare sa ii pese pre mult de ea. Chestia asta ma intristeaza. Ma intorc spre ea si-i fac cu mana, dar nu-mi raspunde la gest. Poate ca de-asta n-o place Reynard.
Isi scoate geaca de piele si mi-o pune pe umeri. Reynard, adica, nu roscata. Ma impleticesc din nou, prin zapada, iar el ma prinde la tmp, chiar atunci cand incep sa plang. Nu stiu de ce. Poate pentru ca romul meu a ramas acolo. Sau poate pentru ca afara ninge iar. Sau, poate, pentru ca, dupa atata timp, Reynard ma tine din nou in brate.

Fă-o! // în curs de editareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum