EU-EL-COMPROMISURI

Cap.4

Mona

   Totul s-a terminat, americanii au plecat si n-o să -i mai văd decât pe câțiva datorită lui Ashley care m-a rugat, pe mine si pe Liza să ne întâlnim la o pizza într -o zi de sâmbătă, cu ea si câțiva camarazi de-ai ei.

La muncă totul a revenit la normal, mai ales directoarea care se comporta ca si cum nu s-a întâmplat nimic. A revenit la hainele ei decente de mare doamna si incearca sa fie placuta si ceea ce mă face să mă bucur cel mai mult este faptul  că nu i-am mai auzit râsul de hienă în călduri.

Cred c-a fost expediată de sergentul Blake si acum e frustrată!

-Arăți foarte bine Liza, l-ai invitat si pe Marius? o întreb pe prietena mea care vine  sa mă ia.

-Da, este prea gelos să mă lase singură cu atâția americani prin jur! râde Liza.

Este  frumoasă, are părul lung si blond, corp de fotomodel si natura a mai inzestrat-o si cu  istețime.
Cu Marius e  din liceu, se iubesc  foarte mult si în sfârșit a prins curaj după o iesire în club unde a avut o criză de gelozie, s-o ceară de soție.

Cererea a facut-o după ce a luat-o mai mult pe sus din club, au mers cu masina fără să vorbească până acasă la el, unde a urcat scările mai mult forțat.
Cum a închis usa în spatele lui, a luat-o în brațe si i-a spus foarte hotărât, fara sa-i mai lase vreo portiță de scăpare. 

-Vrei , nu vrei, eu te vreau si te voi ține închisă aici până hotărăști data când ne vom căsători!

Si acum ne mai amuzăm de cererea lui în căsătorie si când vrem sa-l ofticam i-o repetam. Suntem colege din liceu si avem douăzeci si unu de ani.

Ce fericită este!Se mărită în toamnă, iar eu nici măcar n-am prieten!

-Ar trebui să -ti iei o fustă Mona, poate, poate, ceva-ceva....,  râde Liza, bătând apropou la singurătatea mea.

-Cred că în blugi si în tricou o să mă simt bine în pizzerie! si-mi dau ochii peste cap, făcând pe nepăsătoarea.

  Am ajuns cu zece minute mai târziu pentru că l-am asteptat pe Marius.
Când intram  îi recunosc  pe Tom, Sam, Lory si Ashley la o masă în colțul pizzeriei.
Sunt îmbrăcați civil, cât mai simplu, ca si mine, doar Liza este într -o rochiță scurtă si arată superb ca de obicei.

Când ajung la masă observ că  mai sunt doar două scaune libere. Mă așez  lângă Ashley si privesc zâmbind în dreapta mea si îl văd pe el, pe ofițerul brunet care mă privea insistent la festivitate.

     Ce dracu!

Cred că m-am schimbat la față, pentru că Liza a început să râdă. Marius îsi trage un scaun lângă Liza, bineînțeles, si incep  prezentările. Când da  mâna cu brunetul din dreapta mea acesta spune simplu.

-John.

Eu nu mă sinchisesc să mă prezint, cunoscandu- i  pe toti in afara de el si asta chiar nu ma afecteaza in niciun fel, din contra ma face sa ma simt mai bine, sperand că în acest fel sa nu fiu nevoită să vorbesc cu el.

De ce naiba a venit si ăsta, nici măcar nu vorbește, decât câteodată cu Lory care
îl privește excitată toată si se pisiceste pe lângă el?

Băieții fac glume, dar el doar zâmbește si se uită din când în când la mine. Il văd cu coada ochiului, dar nu vreau să-i dau satisfacție si să -i răspund privirii lui.

Vorbesc si îi ascult pe toți, ignorandu-l total. Apare si ospatara  si ia comanda, mai având puțin si urcandu-se pe John.

Într -adevăr arată bine, dar atitudinea lui superioară strică tot. Mă enervează prezența lui, strică toată atmosfera, ce naiba caută aici?

   John

Toată săptămâna m-am trezit râzând ca un idiot după mai multe vise ciudate cu o brunetă nervoasă care se terminau cu noi în diferite poziții.

Am auzit-o la festivitate pe Ashley invitând -o pe blonda aceea, Liza, la pizzerie si bănuiam că aceasta va veni cu bruneta asta nervoasă.

Astfel, m-am autoinvitat si m-am oferit să fac pe soferul. Stiu că ies rar din bază si ar vrea să bea ceva atunci cand o fac.
La început Ashley a fost reticenta, adică totuși sunt ofițer în timp ce ea e un simplu soldat, dar mă stie de la soțul ei cu care am fost în Paris, un tip super de treabă.

Si iată -mă ca un prost, privind-o din când în când, dar ea ma enervează cumplit, fiind total indiferentă ca si cum nu exist.

Lory mai are puțin si se urcă pe mine, mereu mă urmăreste  prin bază, iar acum cred că a si băut cam mult si mă sufoca, mai are putin si mă calareste aici de fata cu toti.

Deodată, bruneta mea, cea care mi-a tulburat visele, se ridică să meargă la baie.

Cred că voi merge si eu! Trebuie să vorbesc cu ea! Trebuie s-o mai văd, vreau s-o cunosc mai bine.

Si o astept ca un idiot lângă usa baii, ferit de privirile celorlalti.
Când iese aceasta rămâne uimită de prezența mea si pe moment nu stie cum sa reacționeze, apoi se scuză si trece mai departe. O apuc de mână si o abordez.

-Mona, te rog, stai puțin, vreau să vorbim ceva ....

Ezită puțin apoi spune încet alegandu-si cuvintele în engleză.

-Stii cum mă numesc? mă întreabă mirată.

-Da, bineînțeles!

-Ok, ce doresti? continua sa ma privească uimită.

-Stii, eu nu sunt un tip prea vorbaret si ...

-Am văzut,  mă întrerupe ea dându -si ochii peste cap.

        O la naiba, e chiar frumoasa!

-Dar as vrea să te mai văd!

Deja se holbeaza la mine, inrosindu-se usor în obraji. 

-De ce?  spune, incruntandu-se usor.

-Păi,... nu stiu, dar vreau. ....ă...simt că vreau să te mai văd,  ii spun incurcat.

-De ce?

O Doamne, e setată pe întrebarea asta?

-Nu stiu, ce zici de o cafea? Poate sâmbătă în City Mall, e singurul loc pe care îl stiu din Constanța.

Se uită ciudat la mine si răspunde încet, abia perceptibil.

-Ok! uimită si ea de răspunsul ei.

Si abia atunci am început si eu să respir.

Nici nu stiam că mi-am ținut respiratia.
Ce naiba, mă comport ca un pustan si am douăzeci si sase de ani!
Ce naiba îmi face tipa asta mică si indiferentă total  față de mine?