Cap 7

9.1K 642 17
                                    


Mona

Azi sunt liberă, fiind sâmbătă si decid sa-mi verific mesajele.
Bineînțeles, găsesc unul de la John în care îmi spune că abia așteaptă să mă vadă.

Pe la ora unu mă îmbrac la fel de lejer ca de obicei, sunt sătulă de ținute office pe care trebuie să le port la muncă, asa că niste blugi, un tricou si-o geacă sunt foarte bune.

Ajung în City si de data asta mă așteaptă el destul de nerăbdător.

-Hello! îmi zice cu vocea lui sexy, zambindu-mi parca ușurat.

I-a fost teama ca nu vin la intalnire?

-Bună!

-Am aflat aseară că mâine avem o aplicație cu soldații români la Corbu si îmi pare foarte rău, dar nu pot sta decât patru ore.
Asa că ce vrei să facem? îmi spune repede si foarte serios.

Ce mama dracului ma ia asa de repede? Nici n-am ajuns bine!

Încerc să rețin si să înțeleg, engleza mea fiind destul de greoaie. Si îi spun ceea ce m-am gândit că îi voi zice când îl voi vedea, nu mai aman deloc, cuvintele iesindu-mi pur si simplu din gură.

-John, ce vrei tu de la mine? Ai pus vreun pariu sa vezi cât de repede cuceresti o româncă sau cât de usoare suntem? il întreb privindu-l serioasă în ochi, încercând sa citesc ceva pe chipul lui la auzul cuvintelor mele stalcite.

Noroc că am un dicționar si am învățat întrebarea care mă bântuie de când am iesit prima dată, dar accentul e ...praf!

Se schimbă la față, îl văd cum capătă o privire serioasă si de gheață, maxilarul lui e inclestat.

Sper ca nu face o scena pe aici, nu?

Mă ia de mână si mă ridică în picioare, merge la bar, plăteste consumatia si mă trage după el fără să apuc să scot un sunet.

Ce naiba are de gând? Ce apucături are !

Mă duce până în parcul de lângă mall si mă asează mai mult fortat pe o bancă mai retrasă.
Incepe să se plimbe prin fața mea, dintr-o parte în alta agitat si nervos ca o felină închisă în cusca.

- Asta crezi tu, că -mi bat joc de tine?Că am pus pariu că o să fiu cu tine? La dracu, Mona! Am disperat pe toată lumea, i-am alergat încontinuu pe soldați atunci când n-ai binevoit să -mi răspunzi la e-mailuri, te-am visat noapte de noapte de când te-am văzut prima dată....nu stiu... la dracu, nici eu nu stiu, dar niciodată n-am mai simțit asa ceva ca atunci când te-am sărutat! Si tu crezi că e un pariu? țipă  spre mine.

Mă uit la el si nu stiu ce să-i zic.

O Doamne, oare chiar mă place atât de mult cât îl plac si eu?Oare este posibil sa simti ceva atât de puternic in atât de putin timp ?

Trebuie să -l fac să se liniștească, este agitat si fierbe de nervi.

-Vrei să mergem la un film? zic cu un zâmbet larg. 

-Da, oriunde numai să fiu cu tine!imi raspunde mai calm.

La film în loc să fim atenți la ce naiba se derulează pe ecranul imens, ne privim insistent, atenti unul la celălalt,încercând sa observăm cat mai multe in lumina oferită de la imaginile in miscare. Devenim rapid dornici de a ne atinge, ne apropiem   si ne sarutam lacomi, înfometați unul de altul, cu saruturi umede si fierbinti.

Noroc că ne-am așezat în spatele sălii, iar filmul e de acțiune cu multe efecte sonore, astfel nu ii deranjam pe mulți cu respiratile noastre agitate, sacadate.

-Vă rugăm să ne lăsați să facem curățenie! ne spune un tânăr blondut.

Atât de absorbiți unul de altul suntem că nici nu ne-am dat seama că s-a terminat filmul. Acesta ne-a trezit la realitate si îmi cer scuze rusinata.

La naiba, n-am mai fost intr-o situație asa jenanta niciodată! Bărbatul ăsta ma face sa nu mai gândesc!

Iesim râzând si incepem o conversație usoara despre noi.

Sunt foarte curioasă, nu stiu nimic despre el, cu toate ca ne-am giugiulit ca niste nebuni!

-De unde esti?

-Din Ohio, dintr-un orăsel mic.
Întotdeauna mi-am dorit să fiu militar. Am un frate care este în Afganistan. Părinții mei au o fermă acolo, iar eu sunt mai mult plecat. Cam atât despre mine, acum vreau sa aflu mai multe despre tine si....

Nu mai apuc să-i raspund pentru că ii suna telefonul.

-Smith. Ok,  zece minute!

-Iubito, trebuie să plec! Hai să te duc în stație! îmi spune trist, aplecandu-se si sarutandu-ma pe frunte.

Ce? Iar pleaca si ma lasa asa?

De data asta Lory nu e la masină să mă enerveze iar.

-Da-mi telefonul puțin! îmi spune serios.

Tastează un număr si sună.

-Acesta e numărul meu, acum putem vorbi mai des!

Se apleacă  si mă sărută scurt, lăsându -mă cu gândul la el în mijlocul parcarii de lângă stație.

Ce naiba e asta? Asa va fi mereu? 

John

Ce repede a trecut timpul cu ea!

Iau telefonul si îi scriu un mesaj.

,,Deja mi-e dor de tine!"

Si imediat îmi apare si răspunsul ei.

,,Atunci vino înapoi! "

Ce să -i spun, că as vrea să stau cu ea toată ziua, că as duce-o la un hotel si as iubi-o toată ziua?
Asta as vrea, dar nu e după mine.
Asa e viața noastră si puține înțeleg si sper din tot sufletul sa fie si ea una dintre ele!

  Trebuie să fiu în bază la ora optisprezece, altfel nu mai am voie să ies săptămâna următoare. 
Ordinele sunt ordine si trebuie respectate! Mai am si acțiunea de săptămâna asta unde trebuie sa-mi conduc oamenii bine, iar eu sunt cu mintea la ea!

Ce să -i spun? Că numai un dus rece mă face să -mi revin după o noapte în care am visat-o?

Dar sâmbătă o să trecem la alt nivel. O sa am nevoie de internet si mult noroc si sunt sigur ca-i va plăcea surpriza mea.

Seara  nu rezist si îi trimit un alt mesaj.

,,Ce faci? Mi-e dor de tine!"

Imediat apare răspunsul, surprinzandu-mă plăcut.

,,Mă uit la televizor la un film american, n-ai treabă prin bază. ....cu vreo blondă anume? "

Ce naiba de răspuns e ăsta? E nervoasă sau geloasă?
Iar se gândește la Lory, pe care am evitat-o total în ultimul timp? Ah, iubito te joci cu focul!

A doua seară îi trimit iar mesaj de la Corbu, rupt de oboseala după o zi de alergătură prin transee.

,,Ce faci? Mi-e foarte dor de tine!"

,,Bine, scriam. N-ai treabă. .
..să alergi niste soldați sau vreo căprioară cu doua picioare? "

Ah, are chef de glume! Nu iubito, te-as alerga pe tine până la pat!

Am continuat cu câte un mesaj în fiecare seara si am primit de fiecare dată câte un răspuns obraznic, facandu-ma sa ma gândesc mai mult la ea.

Ah , iubito, ce te-as calma eu puțin! Te-as iubi în fiecare seară, m-as juca cu tine, cu sânii ăia obraznici si mai ales cu gura aia mare pe care o ai!

O, la naiba, iar n-o să dorm bine în seara asta!

EU-EL-COMPROMISURIWhere stories live. Discover now