EU-EL-COMPROMISURI

Cap. 43

Mona

Zilele mele au devenit o adevarata rutina. Am gasit cu ajutorul unei colege din liceul pedagogic post de educatoare la o gradinita particulara din oras si am program normal de la opt la doisprezece, mama se ocupa de Sara pana vin eu si imi este mult mai usor. Iesirile in parc cu ea le face mama, imi este prea greu sa raspund la intrebarile cunoscutilor ,,de ce te-ai intors?'' ,,Unde e sotul tau american?''asa ca incerc sa le evit.

Dar de multe ori nu scap, mai ales de vecinele mele bagarete care se aseaza pe bancuta din fata scarii de dimineata pana seara si urmaresc tot ce misca, iar acum cred ca sunt subiectul lor favorit.Toate conversatiile sunt cam la fel.

-Mona, e bine acasa?

-Da, este!

-Si sotul tau cand vine? Nici o veste de la el?

-Nu, deocamdata e plecat in Afganistan si e mai bine sa stau la mama, ma mai ajuta cu fata! le spun cat pot de serioasa .

Asa le-am zis de la inceput, n-am putut sa zic ca m-am despartit de el.

-A ,da, e mai bine! imi spun cu rasul lor prefacut.

Cand ma indepartez le aud, dar merg mereu mai departe cu toate ca ma doare ca naiba.

-Vai, saracuta, a parasit-o si s-a intors acasa si cu un copil!Pe degeaba ca a fost o fata cuminte, daca n-ai noroc, n-ai!

O Doamne,astea n-au ce face decat sa se bage in viata omului?

Cand vin acasa mai am multe de facut pentru serviciu, proiecte didactice, tematice, sa completez caietul educatoarei si sa mai caut si cate o fisa pentru a doua zi, dar e mai bine pentru mine ca-mi ocupa timpul si nu ma mai gandesc asa de mult la el.

Ah, EL!

Vorbim doar prin mesaje, dar ii dau raspunsuri scurte si doar despre ceea ce il intereseaza mai mult, Sara. Cu mama nu prea am vorbit, i-am spus doar ca ne-am despartit si nu mai vreau sa vorbesc despre asta, la fel si cu prietena mea Lory care incearca sa ma viziteze des, acum ca e însărcinată si ea.

Nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre ce s-a intamplat in relatia mea, nu vreau sa dau explicatii, vreau doar sa uit. Dar, nu prea pot! Noaptea imi este cel mai greu, prea multe ore de liniste in care gandul imi zboara undeva in Carolina de Nord, la o bază anume si la un bărbat anume.

Ziua,  orele trec usor, copiii de la gradinita sunt spontani, isi arata dragostea mereu fata de mine si ma imbratiseaza ,,Doamna, te iubesc!''si asa ma fac sa uit de altceva si sa-mi dedic timpul nevoilor lor, acasa Sara e principala mea ocupatie. A crescut in ultima luna, doarme mai putin si gangureste, ochii ii are mai deschisi la culoare, bat spre verde.Toti imi spun ca se poate schimba culoarea, dar eu stiu ca ea seamana perfect cu el si este din ce in ce mai vizibil, cu cat creste.

E atat de frumoasa ,ca el!

A trecut luna destul de repede, incercand sa-mi neg sentimentele si durerea din suflet. Azi e sambata si am mai mult timp de joaca cu Sara, ma maimutaresc in fata ei pana aud batai in usa.

-Mona, deschide tu! imi striga mama.

Cand deschid raman socata, intepenita si simt ca inima o ia razna.

O Doamne,te rog! Te rog! Sa fie teafar! Sa fie bine!

-Doamna Smith?

Aprob din cap, nu pot vorbi pentru ca ma rog in gand.

-Sunt caporal Morris si am un pachet pentru dumneavoastra! imi spune americanul imbracat in uniforma, din fata mea.

-Ce? reusesc sa spun mirata.