Sărutul de sub vâsc

Moşule, ce tânăr eşti!

Hailey's P.O.V.

Crăciunul... Perioada mea favorită din an. Ah... Mirosul dulce al cozonacilor calzi pe care mama încă îi mai face, umplând întreaga casă cu aroma mea preferată, parfumul răcoritor al acelor de brad ce alcătuiesc verdeața copacului ce stă semeț în sufrageria noastră, împodobit cu beteala strălucitoare, în toate nuanțele, cu beculețe de toate culorile, luminând, pe întuneric, întregul living, dându-i un aer magic, şi cu mii de globulețe, de toate formele şi mărimile, pictate manual, de către mama mea, care avea aceasta îndeletnicire de când mă ştiu. Casa, la fel ca şi arborele impunător de la parter, este împodobită, până şi în cel mai mic colțişor.

Cine să nu iubească această sărbătoare a dăruirii, a credinței, şi a iubirii?

În timp ce eu mă aflam în camera mea, desprinsă de realitate, citeam cartea mea favorită, "Vârstele dragostei", creată de scriitoarea mea preferată, Danielle Steel. Urmam cu privirea literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, propoziție cu propoziție, şi rând cu rând, cu sufletul la gură, trăind fiecare emoție pe care ți-o transmite acea poveste.

-Scumpo, vino până jos! Am o surpriză pentru tine! țipa tata.

Strigătul său îmi întrerupe concentrarea absolută, asupra pasajelor captivante. Am coborât plictisită, în pijamale, şi în ghetuțele mele de casă, cu părul meu uşor ondulat, prins într-un coc răvăşit, cu fața pe care se citea o urmă vagă de nervozitate.

Mă pregăteam să păşesc pe prima treaptă a scărilor ce mă despărțeau de holul în care se afla tata, cu gura până la urechi. De ce zâmbeşte aşa?

Am găsit răspunsul la întrebarea mea gândită, când mă aflam pe a doua treaptă, iar pe uşă intră un băiat, de vreo 20 de ani, cu părul blond, cred, pentru că i-am văzut câteva şuvițe căzându-i rebele pe frunte, cu ochii, ei bine, nu prea mi-am dat seama de culoarea lor, îmbrăcat într-un costum de Moş Crăciun, destul de reuşit, având în vedere că barba părea că îi aparține lui.

Pentru o secundă, m-am blocat, dar, ca-ntotdeauna, rațiunea a pus stăpânire pe mine, şi am coborât, ca o lady ce sunt, scările, cu fruntea sus, cu un zâmbet cuceritor pe față, de parcă eram Cenuşăreasa sub vrajă, asta, cel puțin la atitudine, că la aspect...

Şi când coboram treptele, atât de fermecătoare, normal că trebuia să fac ceva. Nu ştiu cum am reuşit, dar totusi cred că mi-am pus singură piedică, am căzut pe scări, rostogolindu-mă, de la a şaptea treaptă, până la parter.

Cu o oră în urmă...

Ashton's P.O.V.

-Am nevoie de niste bani, am spus, intrând in biroul tatei, dar acesta a ridicat degetul arătator, semn să aştept.

Tipic tata. Mereu la birou, vorbind la telefon, niciodată n-are timp pentru mine. Şi se întreabă de ce nu vreau să mă duc la facultate, deşi ar fi o idee bună.

Noi doi nu ne suportăm, mai ales de când a murit mama. De la decesul ei m-am schimbat aşa de... radical. Înainte, toți profesorii mă lăudau, şi mă dădeau drept exemplu, şi acum mai fac asta, numai că negativ.

Sunt în ultimul an de liceu şi, deşi sunt pe punctul de a rămâne repetent, lui nici nu-i pasă. Sună ca visul oricărui adolescent, dar nu şi pentru mine... Eu vreau să țipe la mine că nu o să trec anul, că nu-mi fac temele şi nu învăț, deşi eu o fac.

-Bine, Jack. O să văd ce pot face. Poate vin eu..., răsuflă el greu, şi apoi îşi scarpină fruntea, în final, uitându-se țintă la mine. De fapt, ştii ce?! Am găsit soluția perfectă, a încheiat, zâmbindu-mi malefic. Pa, Jack.