Zeii din Infern

8. Fereşte-ți privirea

Negura se adânci.
Tentacule de funigine se învârtiră în spirale sinouase de-a lungul pereților. Stăpânul castelului ținu în mână oase alungite, scobite la capete cu găuri mici punctate.
Umbrele se mişcau alături, sub flacăra subțire ce respira în lumănarea de pe masă.
Raza de soare ce se întrevedea făcea puțin pentru a da o formă chipului murdar de femeie.

Aplecată peste scaunul ei.
Legată la mâini, capul îl avea lăsat în față, legănându-se pe tendoane obosite. Haina subțire de pe ea avea urme de rupturi şi tăieturi. Dovadă a timpului petrecut pe fundul fântânii.

--Locurile s-au schimbat de când n-ai mai fost aici. Scheletele nu mai sunt atât de placide la carnea proaspătă.

Femiea lăsă un suspin să-i şuiere printre dinții strânşi încordați.

--Dar nu te impresionează astfel de amenințări.

Concluzionă Stăpânul Castelului mângâind coperta groasă a cărții din fața lui.
Gheare negre încovoiate zgâriau marginile tari ale manuscrisului.
Un sunet spart şi gol se auzi când cotorul se deschise.

--Mă aşteptam. Dar vezi, tu, m-am pregătit pentru acest moment. Capturarea ta e primul pas. Nimeni nu-mi va sta în cale. Nici măcar tu.

Femeia nu făcu nicio mișcare ce ar fi trădat atenția asupra celor spuse. Continuă să sufle îngreunat.
Pielea se desprindea de pe carnea inflamată. Oasele se mişcau în țesături. Plămânii se atrofiau.

Nu-şi ridică capul nici când de sub gene întrevăzu lumină.
O lovitură puternică îi asaltă mintea. O ființă ce ocupa însăşi existența o strivi şi o împingea afară din conştiința ei.
Tremurat şi temere, sugrumare. Apoi a fost întuneric.
Şi țipete.
Atât de multe țipete.

*

--Cine eşti?

Sofia privi cuțitul din mâna lui Cassy.
Lama sclipea în lumina lămpii de pe noptieră.
Îi stătea pe buze să-i spună vărului ei să lase lama jos, să o pună la o parte. Dar ceva din ea o făcu să alerge după o altă armă.
Cu cât mai multe cu atât mai bine.

--Cine eşti?

Mai ceru răspuns încă o dată Cassy.
Damian îşi trecu ghearele încovoiate de-a lungul uşii.
Salonul era blocat. Patul mătușii încă în vraişte era bariera ce îl despărțea pe Cassy de demonul ce gravita în fața ușii.

Aștepta din moment ca o asistentă să intre, cineva să caute sau să se întrebe de salonul ăsta.

Nimeni nu veni.

--Cuțitul ăla nu-mi va face niciun rău, dacă după asta eşti, homcifer.

Damian îşi lăsă colțul gurii să cadă în jos, într-o grimasă satisfăcută.
Avea privirea îndepărtată de parcă tocmai își amintise de ceva de important.

Brusc ochii lui aterizară pe Sofia, cea care stătea la picioarele patului.

Aproape de Cassy.

--Tavra, haide cu mine. Nu este timp de pierdut pe idioțenii de astea.

--Cum m-ai numit?! ce e aia homcifer?

Veni vocea adunată a lui Cassy. Învârtise cuțitul intre palmele sale înroşite și o trase pe Sofia mai aproape de el.

Îşi ținu spatele la geam, un halou de lumină îi înconjură brațele.
Damian nu-l luă în seamă, căutând ceva în buzunar.
Spre surpriza Sofiei, în loc de un telefon scoase o bucată de oglindă.

--Poate timpul petrecut în lumea oamenilor te-a ...pus într-o stare de confuzie, să zicem. În ce priveşte cultura acestor creaturi, sunt obisnuiți să se ia în lupte cu entitățile care îi urmăresc şi le atacă specia. Îți reamintesc că unul dintre lorzii Infernului sunt în căutara ta, Tavra. Ai face bine să mă asculți si să vii cu mine.

Sofia cuprinse mai cu putere marginea de fier a patului.
Încă putea simți mirosul subțire al mătuşii.

Ce avea de pierdut dacă totuşi nu ar fi avut dreptate? Cât de mult rău iar putea cauza încrederea în Damian?

Întrebările o inundau. Din colțul ochiului văzu umbre ce alunecau, se desprindeau de tavan, de pe pervaz, de sub pat. Se învârteau pe pereți ca animale cu voință, înconjurând petele de lumină.

--Cassy vine cu mine. Dacă vrei să mă duci undeva, Cassian vine cu mine!

--Ce?!

Strigă incredul cel numit. Privirea i se luă de pe demon si se îndreptă spre verişoara lui.
Damian trasase mai întâi o gheară pe suprafața oglinzii.
Scârțâietura era un țipăt din adâncuri.
Ecouri care nu se aud, ci se resimt.

--Bine.

Murmurase sec Damian trasând încă o linie.
Oglinda scânteia.

Raze subțiri tăiate se întrepătrundeau şi loveau orice petic de umbră. Suprafața ei părea să se extindă şi să se onduleze.

Damian lăsă oglinda să cadă.
În loc de spărtura la contactul cu faianța se auzi un sfârâit şi un pocnit.
Cassy lăsă un strigăt de cum mâinile începură să-i tremure fără voia lui.

Sofia nu apucase să facă nimic, împietrită în act, privindu-l cum sub ochii ei e absorbit de lumină.

În câteva mişcări, unde și tentacule îl apucară şi îl traseră spre gaura deschisă în podea.
Niciun strigăt, nicio răsuflare. Singurul zgomot era cel al cuțitului ce căzuse în urma lui Cassy. Ecoul căderii o trezise pe Sofia din surpriza momentului.

Apucă mânerul si aținti vârful spre Damian. Din două rotiri în călcâie şi o mişcare bună a încheieturii îl ținti fix în inimă.

Mânerul vibră uşor când cuțitul îşi atinse ținta.
Damian privi spre cuțit.

Cu o mişcare prea uşoară şi prea confortabilă pentru un om în situația lui îşi smulse cuțitul din piept. Privi vârful curat în lumina portalului de la picioarele lui.

Îşi întoarse privirea spre Sofia:

--Nu glumisem când am spus că nu mă poți răni cu astea. Instrumente umane.

Sofia făcu câțiva paşi în spate.

--Nu, dar măcar mi-am dovedit că spuneai adevărul.

Damian lăsă un pufăit trecându-şi ghearele printre cârlionții roşcați.

--Să te mint, Tavra? Îmi suprapreciezi interesul în toată treaba asta. Dacă ai fi avut posibilitatea în orice mod de a mă răni, ar fi fost mult mai uşor. Dacă ai fi avut capabilitatea să îmi faci rău cu adevărat nu ar mai fi trebuit să facem călătoria asta în primul rând.

--Călătorie?

Întrebă Sofia, prea târziu receptând apropierea ei de portal. Lumina creştea, o gură măncătoare ce îşi aşteaptă tributul.
Auzise murmuretele lui înainte să alunece spre Infern.

~31.oct.2017/ 14:46~