Zeii din Infern

10. În cinstea furtunii

Cerul tuna şi fulgera.  Furtuna se dezlănțuia
Trăsnetele loveau cenuşa pornind scântei şi pământul se aprindea într-o mare de foc.

Stăpânul castelului lăsă perdeaua să acopere geamul întorcându-şi privirea spre musafirul său.

Femeia demon lua guri mici  de ceai sorbind cuminte. Clipoci cu limba lăsând un zgomot unsuios.

Stăpânul castelului îi făcu semn servitorului cu tava să se apropie. Scheletul se aplecă pe o parte a biroului pregătit să asculte următoarea poruncă.

--Du-te la grajduri şi lasă zgripțuroii să iasă . Să-şi mai întindă aripile.

Scheletul îşi pozitionă tava pe umăr. Oasele i se ciocneau între ele ca o reamintire continuă a prezenței sale.

--Da, stăpâne! Cât de mult să le lăsăm lanțurile?

Stăpănul castelului se lăsă să se sprijine pe podul palmei privind spre femeia demon din fața lui.
Nu-şi ridică ochii din cana ei ca să-i întâlnească privirea. Bun.

--Până la inelul marcat în jad.
Femeia demon continuă să-şi soarbă ceaiul. Deveni mai zgomotoasă la auzul comenzii.

Scheletul servitor se înclină şi ieşi în grabă pe geam. Se aruncă de pe pervaz aterizând în curte, de unde fugi mai departe spre grajduri.

--Sunt învățați să închidă geamul înainte să sară.

Spuse Stăpânul castelului spărgând liniştea. Femeia demon nu se mişcă. Cu gesturi calme şi calculate îşi sprijin ceaşca  în poală.

--Selara ar fi impresionată. Să afle de noile tale abilități.

--Ai tupeu, Serea, să-i spui numele în prezența mea.

Lumânările pâlpâiau  inundate de ceara topită în suporturile lor prăfuite. Umbrele se cățărau pe umerii Stăpânului şi scântei se aprindeau in mici pocnituri.
Tentacule de întuneric se roteau la picioarele femeii țintuind-o în loc. Ii frigeau carnea ți un miros pătrunzător de carne arsă învelea încăperea.

Undeva afară țipete guturale şi adânci de zgripțuroi fuseseră lansate în furtună. Castelul se scutura.

Femeia demon scuipa cuvinte printre dinții sparți.
Durerea devenise parte din ea:

--Nu ştiu unde e. Ăsta e  adevărul. Nu ai de cât să încerci să mă intimidezi cu puterea ta în a controla atât de bine scheletele. Să închidă geamul înainte de a sări? Recunosc cât de multă putere ai nevoie pentru a stăpâni un asemenea control. Bravo. Vrei să te aplaud? O fac. Uite.

Își lăsă ceașca pe podea și începu să bată apatic din palme. Femeia avea un ochi învinețit pe care nu şi-l putea deschide, privindu-l defiant cu un singur ochi.

Stăpânul castelului îşi bătu degetele daraban de-a lungul biroului.

--Întotdeauna numai gura a fost de tine. O simt. Ştii?

Femeia demon scuipă la picioarele ei. Un bulgăre de foc căzu peste umbre. Sâsâiră şi se traseră la o parte.

-=Monstrule! Monstrule! Ce i-ai făcut? Cum ? Ai legat-o de tine?

Stăpânul castelului se întoarse cu privirea spre furtuna ce răscolea ținutul. Nu-l afectau strigătele de furie a femeii demon.

--Monstrule! Era sora mea! 

Ochii întunecați o amuțiră pe femeie odată ce fuseseră îndreptați spre ea.  Cu o vocea joasă şi pătrunzătoare spuse:

--E Tavra mea. Nu voi renunța până nu o voi găsi. Am tot dreptul.

*

Sofia se forță să rămână într-un picior. Echilibrul îl pierduse de îndată şi alunecă. Se prinsese cu palmele de peretele peşterii. Respira îngreunat. Cine s-ar fi gândit că o pereche de aripi pot fi atât de greu de controlat?

Muşchii spatelui o dureau îngrozitor, abia putea pune un picior in fața celuilalt fără să se dezechilibreze. Aripile i se târâiau în urma ei asemenea unei lungi copertine.

Simțea fiecare piatră și colțişor de pe podeaua peşterii.

--Eşti patetică. Nu te supăra, dar serios nu e atât de greu să mergi. Mi-a luat doar câteva secunde să-mi dau seama cum să le controlez.

Violeta intrase în peşteră scuturându-şi aripile de cenuşa de afară.
Încă furtuna zguduia noua lume în care se găsiseră.

Din spatele Violetei sosise Damian ce se oprise din drum înainte de a se ciocni de spatele Violetei.
Îşi ridică capul iritat să vadă cine-i stă in drum. Înainte de a spune ceva privirea sa o găsi pe a Sofiei.

--De ce te-ai ridicat? Au trecut numai două zile pământene de când ai aripile. Du-te înapoi in colțul pe care ți l-am aranjat şi odihneşte-te.

Obrajii Sofiei se înroșiră puternic simțind satisfacția Violetei. Aripile ei străvezii străluceau la atingerea umbrelor. Diamante aprinse.

--Unde e Cassy?

Damian lăsă să-i cadă de pe umeri scheletul unei păsări șopârlă ce avea pliscul larg deschis şi  gâtul sucit.

-=Dacă nu-mi asculți instrucțiunile nu o să fii în stare să ți pasul la drum.

--Ce drum? Unde mergem? De ce ar trebui să merg cu voi? Unde e Cassy?

Sofia se sprijini mai bine de peretele peșterii pentru suport.

--Bera, ia carnea şi du-o în peștera de dinainte.

Violeta privi dezgustată spre pasărea șopârlă.

-=Eu nu mă ating de pterodactilul ăsta, Dami.

Se miorlăi cu o voce pițigăiată. Damian luă carnea peste umăr arătând cu un deget spre Sofia.

--Atunci ajut-o să se așeze înapoi pe locul ei. Să mă ajute Zeii, dacă comentezi ceva, Bera, furtuna asta o să mai țină zile spre deosebire de furtunile de pe pământ astea sunt foarte lungi ca durată. Aşa că fă bine şi încearcă să nu te faci fără necesitate.

Violeta îl privi cu brațele încrucișate cum ieși.   Apoi, se apropie de Sofia. Își încolăci brațul cu al Sofiei şi dădu un zâmbet de milioane:

--Cum spui tu, Dami.

Dar Dami era deja plecat continuându-şi gândurile adânci  şi murmurând încet sub barbă.

--Ai auzit, bleguțo? O să fim închise aici. Împreună. Multe zile.

Sofia ar fi plâns dacă ar mai fi avut lacrimi.

//12.11.2017; 12:01