Zeii din Infern

24. Răscruce de ceară

Cerurile se scuturară.
Griul norilor era străpuns de țepușe roșiatice. Străpungeau și spulberau. Orizontul sec, portocaliu și palid, crem-pal era întins de-a lungul dealurilor de cenușă, care în griul piscurilor se ridică, pătate și scuipate de găinaț.

Zgripțuroii zburau în cerc deasupra cuiburilor lor. Vântul trecea peste crestele linse de negură. Zgripțuroii își întinseră gâturile pleșuve, pielea aspră maronie, le era adunată în gușe, din plămânii lor se ridicară strigăte ce tăiau și rupeau.

Băteau din aripi semețe, penajul lor era posac în ziuă, dar înspăimântător în noapte, când se ascundeau în întuneric și atacau pe la spate, creaturi senile și voinice, creaturi cu picioare, târâtoare sau înaripate.

Nimeni nu cunoaștea lăsare de seamă din fața zgripțuroilor si zgripțuroaicelor, cu dinții lor încovoiați, arcuiți la vârfuri și îndreptați în interior.
Zborul lor în cerc era înrerupt de un strigăt de departe.

Venind în zbor, călare, pe gâtul zgripțuroaicei sale, Stăpânul Castelului.
Mantia neagră îi flutura în vânt, faldurile îi curgeau pe spinare.

Mâinile înmănușate cuprindeau hățurile ce treceau prin gura zgripțuroaice. Cu putere își înfipse călcâiul în coasta zgripțuroaicei.

Cu un strigăt de furtună monstroasă creatura trecuse prin cercul de zburătoare, lovindu-i din calea ei pe cei care nu se dădură destul de repede la o parte.

Stăpânul Castelului se aplecă mai bine peste gâtul ei. Borul glugii îi îngreuna vederea, dar tot putuse să vadă turnurile orașului Scatrei ridicându-se în zare.

*

Lăcașul zeilor, se afla în inima orașul Scatrei, centrul, ,,cuibarului" de demoni se numea Caaburo.

Sofia îsi încreți fruntea la auzul numelui.
Damian făcuse rost de un băț și trasase linii în nisip.

--Noi suntem aici, arătă spre un punct aproape de zidurile exterioare, și va trebui să ajungem în Caaburo la finalul săptămânii viitoare, dacă măsurăm în timpi umani.

Vârful bățului îl trase la două palme distanțe spre centrul ovalului desenat în nisip, la picioarele lor.

Sofia se aplecă mai bine să vadă. Banca scârțâi și se zgâlțâi sub greutatea ei. Se lăsă în genunchi.
O durere îi fulgeră tâmplele.

--De ce? Ce e Caaburo și de ce trebuie să ajungem acolo?

Violeta își îmbârligă un deget printre cârlionții ei blonzi și lungi. Stătea picior peste picior, cu spatele sprijinit de perete. Își ridicase bărbia într-o poziție de superioritate, privind pe sub gene la toți cei aplecați in jurul ei.

--Caaburo e Caaburo.

Răspunse ferm Damian. Fără ezitare. Fără adaosuri.
Der-Gagari își dădu ochii peste cap. Își roti umerii în spate gata să vorbească când Cassian spuse:

--E lăcașul zeiilor. E locul format din turnurile alea foarte înalte pe care le-am văzut încă de la intrare. Zeii stau și păzesc pământul de acolo și guvernează asupra tuturor. Caaburo e o denumire prescurtată, a numelor pe care le poartă turnurile: Cil, Va, Ta, Be, și Uro.