Zeii din Infern

47. Sfințenie

Demonii nu mănâncă ca oamenii. Nu atât de des, nu atât de repede și nu atât de mult.

Ca urmare, demonii nu aveau o masă în centrul casei pentru a primi oaspeți. Masa era un ritual sacru pentru creaturile care își învârteau existența în jurul consumabilelor. Demonii erau eterni, iar mâncarea lor era pe măsură. Sângele și carnea crudă aveau nevoie doar de o mare cupă în jurul căruia se aduceau închinări Zeilor ce au binecuvântat respectivul demon cu acestea.

Sofia avea mâna pe marginea uriașei cupe. Degetele îi stăteau răsfirate peste suprafața proaspăt netezită. Urcată pe prima treaptă a scării în spirală ce se încolăcea în jurul uriașului vas, privea spre cei doi invitați adunați în fața ei. Decesus avea ambele palme apăsate pe margine. Stătea ușor aplecat din umeri, la spatele Sofiei, prezența lui indiscutabil simțită ca norii de dinaintea furtunii.

Carnea roșie purpurie nu ajungea nici cât să umple un sfert din vasul ce putea hrăni întreg satul, dacă ar fi fost umplut.
Demona luptătoare, Der-Gagari era îngenuncheată la poalele scărilor, așteptând cu umilință cuvântul Sofiei. Casy avea buzele strânse și privirea încordată, se uita la ea pre cum se uita mătușa la vânzătorii ambulanți. Neîncredere și dubiu din plin.

--Nu e mai bine să o faci tu?

Sofia întrebă privind peste umăr. Fața lui Decesus era de nepătrus, umbrele acoperind-o sub borul tras adânc al glugii sale.

--Nu.

Răspunsul blunt și rece îi tăie suflarea. Nu știa ce trebuia să facă cu bucățile de carne ce înotau în sângele cald. Stomacul părea că vrea să i se desprindă și să o ia la goană.

--Nu, sunt invitații tăi, e datoria ta să-i primești cum se cuvine.

Decesus adăugă pe o voce mai blândă ce îi mângâia pielea rece a umărului. Înghiți în sec și își deschise pumnul strâns în lateral. Palma o furnica, scântei țâșneau de-a lungul ramurilor albastre de vene ce se împleteau în palme ei. Mișcări stâlcite, abia amintite din scurta explicație pe care i-o făcuse Decesus, deschide gura și își linge palma. Zumzetul de electricitate se îmbină și se prind de suprafața limbii. Mici împunsături ca de ace o înțeapă. Încă odată trece cu limba peste palmă.

--Destul.

Sofia dădu din cap,  ca un răspuns comenzii lui. Își închise gura, prinzând înăuntrul pulsațiile săgetătoare. Se dădu un pas în spate, își luă avânt și cu putere scuipă în cazan.

Cassy se strâmbă vizibil urmărind gomboțul de salivă aterizând cu un pleosc sec pe carnea rece. Obrajii Sofiei se înroșiră sub privirea cercetătoare a lui Cassy.

--Foarte bine.

O mână căzu grea pe umăr. Decesus aproba. Însă, vina tot continua să se rotească în pieptul ei. Scuipase peste mâncare. Scuipase peste ceva sacru.

--Priviți carnea și sângele acesta dat de Zei și binecuvântat de fiica Stăpânului. Luați, vă bucurați și nu uitați cui vă închinați.

--Mărire ție să ți se aducă în veci.

Spuse demona luptătoare aplecându-se de căteva ori înaintea scărilor. În genunchi se târâi până la unul dintre robinetele răsucite. Își făcuse palmele cupă și învârti robinetul. Picături de sânge și o bucată de carne îi căzuseră. Le înfulecă cu poftă, închinându-se de nenumărate ori.

--Mulțumiri, mulțumiri.

Continua să spună, ridicându-și fața mânjită spre o Sofia care privea întreg scenariu perplexă, cu un zâmbet timid înghețat pe fața, de altfel, palidă.

--Dacă crezi că am să pun gura pe așa ceva, Sofia, te înșeli. Unde e mama? Pentru ea am ve-

Casy a fost trântit la pământ, Der-Gagari cu un cuțit la gâtul lui, îl ținea de păr obligând să privească în sus. Sofia își adună fusta încercând să fugă pe scări să-l ajute.

--Nu, nu! Nu-i face rău, te rog.

Decesus o prinse de braț, țintuind-o pe loc.

--E un uroi. Nu are dreptul să ți se adreseze.

--Dar, dar, e Cassy. Ah.

--Abține-te din astfel de ieșiri.

Pielea încă îi ardea de la strânsoarea lui deși o eliberase și-i făcuse loc să treacă. Cu grijă coborî treptele, temându-se că o mișcare prea bruscă ar fi putut să declanșeze furia lui Decesus.

Din fericire, demona o ascultase și-l eliberase pe Cassy. Sofia îl privi cum se ridică înapoi în două picioare în mișcări grele, aproape sacadate. Slăbise mult, de când nu se mai văzuseră. Vărul ei care era gata să o certe și să o închidă afară din casă când avea el chef, abia se mai întrezărea în imaginea celui acoperit în ștergare și haine rupte cu un început de barbă și ochi duri ca ai cerului de iarnă.

--Der-Dagari?

Vocea ei suna tremurată, iar Sofia își mușcă buza încercând să nu lase să se vadă că era pe marginea unui fel de abis personal.

--Măria ta, sunt la dispoziția dumneavoastră.

--Poți să-i transmiți un mesaj lui Cassy?

--Da, măria ta.

Cassy avea brațele strânse la piept defensiv privind-o.

--Nu știu unde este mătușa.

Demona repetase cuvintele.

Cassy își dădu ochii peste cap pufnind evident iritat, dar nu atât de pe față cât să fie ofensiv față de Sofia.

--Înseamnă că cel cu care stai acum nu ți-a spus ce ascunde prin Castel.

El spuse arătând cu capul spre scările spiralate.

--O simt, Sofia. Știu că e aici. Vreau doar să o văd.

Își închise ochii pentru o clipită. Firișoare de vomă o traversau pe Sofia. Nu i-a zis că mătușa era aici. Decesus nu menționase ceva. Poate nu avuse timp. Poate urma să-i spună când știa el că ar fi fost mai bine. Asta nu însemna că era rău sau că a avut ceva de-a face cu dispariția mătușii.

--Nu știu, Cassy. Momentan doar du-te și vezi ce cameră ți-am pregătit și vorbim mai târziu.

O să fie furios. O să se răzbune pe ea pentru asta. O știa precum știa că soarele răsare.

Cassy își strânse buzele și pumnii, iar dacă privirile ar ucide al lui ar fi nimicitoare. Se întoarse urmat de scheletele servitori și urmase drumul pe care i-l indicau. Der-Gagari se înclină o ultimă dată și se întoarse pe călcâie urmărindu-l îndeaproape.

Sofia suflă în pumni, pregătindu-se pentru o conversație cu Decesus.

//06.oct.2018; 20:51//