Trăind Printre Demoni

Capitolul IV

Apoi, dintr-o dată, vad in spatele meu o fata. Mă întorc dar nu e nimeni. Mă uit din nou în oglindă. O văd ca se uită la mine.....se apropie de mine....îi simt respirația pe ceafă.

O vad cum îsi ridică mâna si mi-o pune pe umăr. O simt si tresar puțin. O văd cum se depărtează si se îndreaptă spre perete. Vrea să îmi arate ceva.

Sunt întreruptă de Bety, era târziu si trebuia sa mergem acasă.

Iesim tot pe geam, iesim din curte si ne îndreptăm spre casă. Gândul imi rămâne la fata din oglindă. Oare ce vroia sa imi arate? Era un spirit bun sau rău?

Oare tot ce credeam despre toate astea sa fie fals? De ce mi se întâmplă mie asta? De ce îmi pun atâtea întrebări?

Mergem noi ce mergem si ajungem acasă. Bety imi reamintește ca ea a câștigat pariul, îi zâmbesc fals si intru in curte. Descui usa si intru în casa.

Mă pun în pat în speranța ca o sa reușesc sa adorm, dar gândul meu tot zboară la fata din oglindă. Gândul acesta mă tulbură.

Nu cred că o sa ma mai întorc acolo..nu vreau să mai văd asa ceva. Sigur a fost imaginația mea...off. O sa fie o noapte grea...

Din acea zi totul s-a schimbat pentru mine. Mi se întâmplau lucruri ciudate si mereu aveam impresia că ceva mă urmărește.

Vedeam umbre si auzeam sunete în miez de noapte. Mereu mă trezeam auzind o voce ce mă striga.

Cu timpul m.am obişnuit. Nu mai eram atât de speriată de acele sunete. Singura chestie care mă mai speria erau cele doua papusi de porțelan care isi mai miscau capul.

La vârsta de 17 ani am spart una dintre păpuși de frică si i.am dat foc pe o bucată de teren părăsit. Papusa aceasta începea sa îsi tot miste locul din casă.

Pe cealaltă am păstrat o. Era simpatica si nu puteam renunța la ea. Când rămâneam singura se auzeau pasi si voci din camera papusii.

Unii oameni zic că au închis mai multe usi decât au deschis.....la mine era fix invers. Îmi era frică cand rămâneam singură. Usile se inchideau singure si se blocau, iar eu eram nevoită sa stau si sa ascult vocile care tot mă indrumau spre casa aceea părăsită.

Auzeam foarte clar cum povestea întâmplări din viața unor oameni morți de mult si despre niste lucruri necunoscute mie.

Mai apoi, am prins curaj si am inceput sa nu mă mai tem. Puneam greutăți la uşi pentru a le ține deschise si intram în cameră cu papuşa.

Nu se ferea de aşi mişca mâinile si capul cand eram cu ea. Am inceput să ma imprietenesc cu chestia ce o poseda. Nu era un suflet rătăcit sau chinuit. Nici nu era fantomă. Era un demon. Chiar el mi.a spus. Mi.a zis să nu îmi fie frică de el, nu vrea să facă rău, doar s.a săturat sa stea singur.

După aceea usile nu se mai incuiau. Mergeam adesea la papuşă să nu se simtă singură si sa nu înceapă iar sa încuie usile.

Si în sfârsit vă zic despre mine acum....

----------------------------------------------------------