Trăind Printre Demoni

Adaptarea

O urmez pe Erika pentru a-mi lua haine noi. Nu am gasit cine știe ce pe aici. Mi-am luat doar o pereche de blugi negri, un tricou gri larg si niste adidași albi.

Dupa ce ma schimb vine acel domn in vârstă cu o mașină. Ne face semn sa urcam. In drum spre noua mea casa am adormit. Simt o mână ce ma ghiontește ușor si ma trezesc.

Cobor din masina putin amețită si ma îndrept spre scările unei case. Cand am intrat in aceasta am rămas uimita. Casa era foarte mare si colorată. Nu imi venea sa cred.

Ma departez de noii mei părinți pentru a cerceta putin locul in care o sa locuiesc de acum. Camerele sunt foarte spatioase iar bucătăria parca ar fi restaurant.

Pe holuri erau multe tablouri cu persoane pe care nu le cunosc, nu e de mirare având in vedere ca nici nu stiu cine sunt acum.

Am ajuns lângă un perete care era acoperit complet de o oglindă. Imi dau jos elasticul cu care aveam prins parul.  Ma uit la mine si nu imi vine sa cred ce par lung aveam.

Era trecut de șezut si avea o nuanță superba de albastru. Nu il vazusem pana acum pe tot. Il aveam prins in coc. Iar fata mea era atât de fină, fara imperfecțiuni, doar o mică aluniță langa spranceana stângă.

In timp ce eram absorbită de a ma uita la mine ma sperii de sora mea, care a profitat de neatenția mea pentru mă ciupi.

Erika: Hei!!!! Hai sa ne plimbam, vrei?

Pare foarte fericita si nu vreau sa ii stric dispozitia, asa ca dau afirmativ din cap si ne indreptam spre ieșire foarte grabite.

Cand aproape iesim din casa, omul acela in vârstă,  care cred ca e bunicul meu, ne opreste.

Bunicul: Inainte sa plecati de acasă,  fara a mai avea șansa de a va mai vedea până maine, tin sa va anunț ca peste 3 zile mergem in vacanța de sezon. Asa ca gânditi va la un loc frumos. Zambeste cald si se uita la noi cu mâinile încrucișate

Erika: O las pe Anne sa alearga. Zambeste si ma ia de mână

Eu: Hmmm....oriunde?

Bunicul: Da, oriunde vrei tu.

Daca mergem in vacanță, oare se pune daca vreau sa merg acasa la mine? Adica.....nu înseamnă ca ii caut eu, ci doar mi s-a oferit șansa sa merg unde vreau. 😊

Eu: Malaga! Se poate?

Ei:...........

Eu: Ce? Nu va place?

Erika: Ba da. Dar nu prea stiu unde e.

Bunicul: Eu stiu... Dar sunt 2 zile si 2 nopți de mers cu masina...

Eu: Ahh....bine.... Inteleg. Nu e nimic.

Si ma îndrept tristă spre usa, dar mâna bunicului ma opreste.

B: Nu am zis ca nu mergem, doar am aproximat timpul.

Incep sa zâmbesc involuntar si ii sar in brațe. O prind pe Erika de mână si iesim din casă.

Mergem prin parcuri si ne oprim pe o bancă.

Eu: Doamne!  Ce enervant e parul ăstaaaaaaa!

Erika: Stiu! Ai vrut de multe ori sa te tunzi, dar mama nu te-a lăsat!

Eu: Si crezi că s-ar supăra daca m-as tunde?

Aceasta ridica din umeri derutata, nestiind ce sa imi raspunda.

Eu: Imi imprumuti putin telefonul tău?

E: Daa! Stai asa.

Isi scoate telefonul din buzunar si mi-l înmânează. Ii zic sa o apeleze pe "mama". Se uita derutata la mine si se strâmbă putin.

Telefonul suna, dar in scurt timp răspunde:

Eu: Hei mama, ce faci?

Mama: Strangeam niste dosare puiule. Voi ce faceti?

Eu: Bine...... Vreau sa te intreb ceva.....

M: Da, spune.

Eu: Daca as face o prostie.....M-ai ierta?

M: Da, doar esti fiică mea.

Eu: Bineeee!  Mulțumesc!

M: Stai!  Ce pro....

Si am închis inainte ca ea sa poată termina. Zâmbesc malefic si o iau pe Erika de mână, începând sa alerg.

Eu: Stii vreun coafor?

E: Claaar! Vino!

Începe sa rada si ma trage dupa ea.
Ma intreb ce reactie o sa alba toti cand ma vor vedea. O sa bag scuza aia cu "o sa crească inapoi, oricum aveam varfurile despicate " si o sa scap.

😈😈😈😈😈😈😈😈😈😈😈😈😈😈😈