Accidentul

1.5K 80 9
                                    

In timp ce le privesc pe mama si Erika, masina bunicului se opreste brusc de o frână puternic apăsată.

Bunicul: Nu cred ca vom ajunge prea curând in Malaga.

Mama: De ce? Ce s-a întâmplat?

Bunicul: Se pare ca a avut loc un accident. Drumul e îngust si e aproape de o prăpastie, nu il putem ocoli pe nicăieri.

Erika: Nu este alt drum?

Bunicul: dând negativ si usor din cap Din păcate nu. Este singurul drum.

Eu: Bunicule, pe unde suntem? Mai avem mult de mers?

Bunicul: Nu avem foarte mult, am trecut deja de El Mayorazgo.

Eu: Bunicule, esti sigur? Asta nu era aici înainte. Era un drum normal.

Mama: Anne, asta a fost aici de cand ma stiu, nu are cum sa nu fi fost.

Eu: Nu! Asta nu a fost.

Mama: Dar tu nu ai mai fost aici! Poate ai vazut ceva asemănător,  scumpo.

Sunt sigura ca asta nu a mai fost aici. Am mai fost de cel putin 3 ori impreuna cu prietenii mei, dar ei nu ii pot spune. Nu as avea cum sa ii explic. Nu cred ca m-ar crede daca ia-si zice:

" Stii, fata ta e moartă iar eu sunt doar un spirit cu o poveste interesanta ce s-a intors inapoi pe pământ pentru a-si găsi prietenii care nici măcar nu stiu ca voi reveni. "

M-ar crede nebună si m-ar interna la cel mai îndepărtat spital de nebuni. Asa ca doar o aprob.

Eu: Da, mama, cred ca ai dreptate.

Toți se uita la mine si imi zâmbesc. Bunicul coboară din dubita pentru a vorbi cu persoanele aflate la fața locului. Sta putin si se uita, face semne ciudate cu mâinile, bolboroseste ceva si se reîntoarce.

Bunicul: O sa dureze câteva ore, oricum nu mai avem mult pana ajungem. Asa ca nu dam înapoi.

Toți dau afirmativ din cap si încep sa zambeasca. Bunicul ii cere varului nostru telefonul pentru a suna la poliție.
Ma ridic de pe scaunul din spate si ma așez pe cel din față unde statea bunicul, imi conectez telefonul la o boxă portabila si ma uit la mașinile ciocnite.

Printre toate acele rămășițe si printre toți cei răniți văd o fetiță. Pare ca nu a pățit nimic, cel putin asa vad eu. Sta ghemuita langa o bucată de metal de pe marginea rigida a drumului.

Are o păpușică micuță cu care se joacă prin țărână. Ma uit la ea fascinata parca de inocența de care da dovadă. La un moment dat se întoarce cu fața spre mine si un zâmbet larg i se așterne pe față.

Isi lasa păpușica si imi face cu mâna. Ii zâmbesc si eu la randul meu si ii fac inapoi cu mana.
Mama vine langa mine, imi pune mâna pe umăr si ma priveste derutata.

Mama: Cui ii faci cu mâna scumpo?

Eu: Zîmbind Tu nu vezi? E o fetiță simpatica acolo.

Si ii arăt spre locul unde era micuța.

Mama: Scumpo......nu e nimic acolo.

Ma uit derutata înapoi pe geam, dar fetita disparuse.

Eu: Dar era acolo! Cum.......

Mama: Nu vrei sa iesi sa iei putin aer?

Dau din cap afirmativ. Erika zice ca iese si ea cu mine. Iesim amândouă si mergem in spatele dubitei.

Eu: Vreau sa ma apropii sa vad ce s-a întâmplat in accident înainte sa ajunga polițiștii. Vii?

Erika: Nu cred ca este o idee prea bună.

Ma uit la ea, zâmbesc si ma îndrept spre cele doua mașini ciocnite. A fost un accident destul de grav. La cum arată masinile, cred ca ambele aveau viteza foarte mare.

2 oameni erau deja morți iar ceilalți 4 răniți grav. Se aud sirenele masinilor de poliție si a unei salvări.

Ma întorc spre dubita dar un râs dulce de copil ma opreste. Ma întorc cu fața spre marginea prăpastiei, de unde venea sunetul, si o vad din nou pe acea fetiță jucandu-se pe marginea acesteia.

Pare sa alunece ușor asa ca alerg sa o prind înainte sa cadă dar......




















################################

Trăind Printre DemoniUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum