Capitolul VI

3.1K 141 2
                                    

Ajunsă acasă, mă îndrept spre biroul meu si scot din sertar un jurnal pe care scriam tot ce mi se întâmpla din momentul in care am văzut in acea seară fata din oglindă.

Am decis sa mă reîntorc acolo. Chiar daca a trecut mult timp de atunci, vreau sa aflu....oare ce dorea sa imi arate acea fată? Trebuie să merg si să aflu, altfel acest gând o să mă bântuie toată viața.

Îmi iau un rucsac, îmi pun două lanterne, o sticlă de apă si un hanorac. Îmi iau o pereche de bocanci si o pereche de blugi negri, un tricou cu buricul gol si lung la spate iar părul mi.l las pe spate.

Mă dau cu un ruj negru, la fel si fardul de pleoape. Îmi iau rucsacul si pornesc spre acea casă.

Merg cât merg si pe drum dau peste Matteo.

Matteo: Ce faci aici la ora asta?

Eu: Nu! Ce cauți tu aici!?!

M: Hmm....Nu-mi răspunde la întrebare cu o intrebare. Zimi adevărul.

Eu: Merg la o casă părăsită.

M: Singura? Fără noi? De ce?

Eu:....am nevoie de un moment singură...de aceea...

M: Si daca ți se întâmplă ceva? Vin cu tine!

Eu: Ok..vino. Dar nu pui mâna pe nimic.

Si asa m-am pricopsit cu Matteo. Sper sa nu strice tot...Si mai ales, sper sa aflu tot ce doresc.

Mergem împreună spre casa părăsită. Nu s-a schimbat nimic...acelaşi gard, aceeaşi iarbă necosită, acelaşi geam între deschis si putin ciobit si acelaşi fior pe spate.

Intrăm pe geam, totul este ca la început. Totul plin de praf si camera aceea bântuită curată. Canapeaua este la fel,aproape nouă, si rămășițele sticlei de bere de acum 3 ani erau încă pe jos...neprafuite, de parcă s-ar fi întâmplat totul ieri.

Merg spre oglindă, mă uit un pic la ea apoi mă îndrept spre canapea. Mă aşez si mă joc cu o monedă pe masă. Matteo se uită la mine dintr-un colț al camerei.

După vreo 5 minute îl văd cum vrea sa vină spre mine. Nu pot să îl las să se apropie. Îi fac semn cu mâna să rămână acolo. Îmi ascultă dorința si nu se apropie.

Îmi iau moneda si o pun în buzunar apoi merg spre oglindă. Îmi dai jos hanoracul si mă uit în ea. După 5 minute o văd...văd din nou acea fata. Dar...Nu mai e ca înainte. Statea într-un colț ghemuită si plângea.

De ce plânge? Stau si o privesc puțin. Mă întorc si mă uit spre colț apoi din nou la oglindă. Acum era în picioare. Se îndreaptă spre mine, îi simt respirația, îsi ridică mâna si o pune pe umărul meu. Nu mă întorc să o privesc, dar o simt.

O văd cum păşeşte spre perete cu mâna pe umărul meu. Parcă nu ar vrea să plec până nu imi arată ce vrea. Păsesc cu spatele spre perete pentru a vedea ce dorea ea sa îmi arate acum 3 ani.

Ajunse la perete se oprește si se îndreptă spre oglindă. Pune mâinile pe ea si pare ca vrea sa o mişte. Îi zic lui Matteo să meargă în spatele oglindei.

Fata din oglindă bine din nou spre mine si începe să meargă. În timp ce merge îi zic lui Matteo sa mute oglinda unde merg eu. Ajung in cea de a 3a cameră în care nu am fost data trecută.

Acolo era gol. Doar un mic dulap, ca cele din spitalurile comune, mai umplea camera. Aceasta se oprește lângă el, iar eu lângă ea.

Îmi face semn să mut dulapul. Cand vreau să fac asta aud o voce din spatele meu şoptind : Plecă din casa mea..

Când mă uit în oglindă văd cum mica fata este luată de o siluetă neclară. Alerg spre oglindă încercând să o prind sau măcar să văd unde o duce.....dar în zadar...au dispărut...

Merg să iau masa din camera alăturată si să o aduc aici. O sa imi fie de mare folos. Aprindcele doua lanterne pentru a face lumină deoarece s-a întunecat si nu vreau să mă impiedic.

Merg si încerc să mut masa...ma așteptam să fie mai uşoară. Este atât de grea!

În timp ce încerc să o mut aud un chicotit din spatele meu, era Matteo. Râde de mine -_-. Las' că vezi tu mai târziu.

Mă opresc si îi fac semn să vină si să mă ajute să mut masa.

Vine si mă ajută fara să zică nimic.

----------------------------------------------------------

Trăind Printre DemoniUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum