Este povestea de viață a unei tinere de 19 ani care este abandonată de proprii părinți din cauza darului ei de a vedea si de a vorbi cu spiritele. Apoi află sumbrul adevăr despre viața ei si despre ce se întâmpla defapt.
Dupa ce alergam cam 3 minute, ajungem la un coafor cât de cât decent.
Intram, ne uităm in jur si ne asezam pe o canapea. Un baiat drăguț si tatuat pe mâini vine si ne întreabă ce dorim.
Ma ridic si ii explic cum vreau sa fiu tunsă. Dă afirmativ din cap si mă invita sa iau loc pe scaun.
Băiat: Păcat, ai un par superb.
Eu: Daca iti place ti-l dau tie, mie nu imi trebuie.
Se uita la mine prin oglindă si zambeste larg. Imi umezește părul si începe sa il taie. Erika zambeste usor.
Dupa 10 minute este gata. Rezultatul e superb. Nu ma așteptam sa iasa asa.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Erika: Wooow! Vreau si eu! •.•
Eu: Sa te tunzi sau sa te vopsesti? :))
Erika: Sa ma tuuund!!!
Eu: Si ce mai astepti?
Erika sare încântă de pe canapea spre scaun. Cât timp se tunde Erika imi vine in minte chipul micului meu demon. Simt cum mi se umezesc ochii si un mic regret ca am redevenit om mă apasă in zona pieptului.
Ma ridic de pe canapea si ii fac semn Erikăi ca ies. Aceasta dă din cap in semn de "ok". Merg într-o laterală putin întunecată a coaforului si simt cum picaturi fierbinți de apă sărată imi inunda obrajii.
Oare ce se întâmplă cu mine? Tot ce imi venea in minte erau momentele pe care le petrecusem cu micul demon. Imi aduc aminte si ultimele lui cuvinte..... " Te iubesc! "..... Oare...... Nu, nu e posibil..... Dar cred ca....... Offf
A zis ca va fi cu mine mereu! De ce nu apare? A trecut mult timp. Imi e dor de el, dar ii vreau si pe prietenii mei.... Offf.
Gândurile imi sunt intrerupte de vocea Erikăi care exclama de bucurie până m-a vazut.
Erika: Ce ai pățit? De ce plangi?
Eu: Nu ma simt bine.....
E: Anne.....pot sa te ajut cu ceva?
Eu: Da.... Hai acasă.
E: Bine.
Eu: Apropo, iti sta bine tunsă asa, semeni cu mine.
Începem amândouă sa râdem.
E: Da! Asta chiar ne face sa semănăm, parca am fi gemene. :)))))
Eu: Daaa :))))
Si pornim spre casă. Încercăm sa ne strecuram in casa fara a ne vedea cineva, dar o voce din bucatarie se aude:
Voce: Matușaaaaaaaaaa!!!! Anne si Erika s-au tuuuuunssss!!!
Eu: Ce dracu'? Cine se aude?
Erika: Verisorul nostru. Baiatul care era cu noi la spital...
Eu: Ămm..... Am dat de dracu'....nu?
Erika: Da.
Ne uităm una la alta si o luam la fuga pe scări, dar o voce furioasa se aude si ne oprim:
Mama: Erika si Annelise Warren! Unde credeți ca fugiți?
O liniște mormântală se lasă intre noi. Mama se apropie si se uita la noi furioasa, având mâinile încrucișate.
Mama: Stiti cat de mult vroiam sa aveti parul lung. Nu pot sa cred ca ați facut asta. Până la plecare sa nu mai ieșiți din camera voastră.
Nici nu apucam sa raspundem, că mama e si plecată.
Erika: Nu imi pare rău.
Se uita la mine cu ochii senini si cu o expresie fericita pe față.
Eu: Nici eu!
Ii zâmbesc inapoi si urcam spre camera. Pana se lasă seara Erika imi povestește despre "viata " noastră. Timpul trece imediat iar Erika adoarme cu capul pe cearșaf si cu picioarele pe perna.
Mă furișez pe lângă aceasta si ies pe balcon. Ma așez într-un colt si încep sa îl chem pe Micul Demon.
Nu vrea sa imi raspunda si nici sa apară. Oare nu mai pot vorbi cu el? Dar el a zis ca pot. Ce s-a întâmplat cu el? Eu ce o sa fac acum...?
