Aripi frânte

Aer şi apă!

Călin

Închid uşa în urma mea şi mă îndrept spre duş. Nu mai pot sta în preajma ei, cel puţin nu acum.

Las apa să îmi inunde trupul, să-mi detensioneze corpul. Nu-mi pot stăvili gândurile, se formează unul după altul până ce în capul meu este un adevărat uragan.

- Angela încetează cu dorinţa ta prostească, fii mai înţeleaptă, urlu mental atunci când durerea îmi străpunge iar pieptul.

Lacrimi încep să îmi inunde faţa împletindu-se într-un dans sublim cu apa ce se scurge de la duş.
Aş vrea să urlu la ea, să o zgâlţâi, să-şi revină, dar nu pot. Trebuie să realizeze singură că eu sunt cel pe care sufletul ei l-a ales.
A rămas cu temerile ei şi iar se gândeşte cum să facă să nu mai deţină ceea ce eu, şi nu doar eu, considerăm a fi o binecuvântare şi nu doar o povară. Dorinţa ei de a deveni un om fără aripi este atât de acerbă, este vie şi-i pulsează în toată fiinţa ei, o orbeşte din ce în ce mai mult. Îmi vine să mă gândesc cât sunt de urât şi de hidos sunt, doar pentru câteva secunde să simtă şi ea măcar o secundă chinul prin care trec eu zi de zi, dar nu o fac. Îmi alung gândul păcătos, ar fi mult mai dureros pentru ea, la mine ar fi conştient, şi asta ar străfulgera-o pe ea într-o secundă. La ea vin fără să le poată controla, nici măcar nu ştie cine îi este alesul, încă nu realizează cât de dureros este.

Este curios cât de tare doare iubirea, cum te pune la pământ şi apoi te ridică şi te pune pe picioare. Nu iubirea îţi face rău ci lipsa ei. Dacă Angi ar realiza cât mă răneşte zilnic s-ar opri sunt convins de asta, dar, nu înţeleg ce îi ia atât de mult timp.
Nu-mi pot opri lacrimile până ce durerea, se diminuează şi dispare. A încetat, în sfârşit, mai mult ca sigur a adormit în fololiul meu.
Mai las apa să-mi învăluie corpul, este plăcut, tensiunea a dispărut cu totul, încerc să îmi acopăr urmele lacrimilor, sper să şi reuşesc.

- Sunt gata, spun păşind în cameră, doarme, exact cum am bănuit, pare calmă, i-a priit somnul acesta.

- Zburăm sau mergem? Îmi continui dialogul cu ea.

Pentru câteva secunde privirea îi cade asupra mea şi nu se fereşte de mine mă scanează în tăcere, se opreşte asupra ochilor mei şi cred că observă, urmele suferinţei mele, dar nu spune nimic. Mai bine aşa, cine ştie ce alte perle ar mai rosti glasul ei suav.

- Zburăm, îmi răspunde şi îmi face cu ochiul.

Cerul este senin, atingerea ei îmi vindecă orice rană mi-ar fi făcut până atunci. În adâncul sufletului ei mă iubeşte cu adevărat, şi asta îi dă puteri tămăduitoare. Mental încerc să comunic cu ea, putem face asta dar ea are o uşă din fier forjat închisă ce mă împiedică să-i ajung printre gânduri. Cheia o ţine la inimă şi nu găseşte calea spre ea. Se învârte într-un labirint în care toate căile de acces îi sunt blocate.

- Aţi avut un zbor plăcut? Mă scoate din gânduri şi zâmbetul ei mă trezeşte la realitate.

- A fost un zbor sublim, frumoasă înaripată! Îi răspund pe un ton calm.

Ochii ei se opresc spre poarta şcolii, Tudor tocmai intră pe ea. Înaripate sau nu, toate se grăbesc să îl salute.

- Călin, îşi întoarce atenţia spre mine şi pot citi în privirea ei nerăbdarea, te superi? Vreau să îmi clarific câte ceva...

- Priveşte cu atenţie, Angi, îi cuprind umerii şi o întorc spre gloata ce s-a format în jurul lui, asta este ceea ce îţi doreşti? Vrei să fii una dintre multe altele?

Îi caut privirea, dar întâlnesc două sloiuri reci de gheaţă, mă privesc dar e ca şi cum s-ar uita la mine o sticlă goală, mată dată de culoarea ochilor.