Un oraş fantastic unde îngeri şi oameni trăiesc împreună. Oamenii sunt binecuvântaţi pentru că au alături de ei bunătatea pură, iar îngerii sunt blestemaţi pentru că trăiesc lângă suflete pătate.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Călin
Coloane scorojite de timp se înalţă semeţe în faţa mea, le privesc cu o oarecare nedumerire. Au fost cândva albe, acum s-a scurs viaţa din ele, sunt temple vechi de mii de ani, am crezut mereu că sunt părăsite dar, mulţimea sumbră de oameni ce se afişează sub privirea mea îmi dau peste cap tot ce am crezut până acum.
După cearta de ieri cu Angela am hotărât să văd ce face frumuşelul de Tudor, am sperat că urmărindu-l voi afla mai multe despre sufletul lui pereche, îmi doresc atât de mult să o cunosc pe acea persoană să-i aud povestea, poate aşa găsesc o posibilitate să o ajut cumva Angela. Da, sunt într-o situaţie disperată nu pot să mă regăsesc, mă aflu într-un impas în care nu cunosc nimic, nu ştiu ce repercursiuni vor avea anumite decizii. Am aflat doar ce am voie să fac şi ce nu. Este lacunar, este imperios necesar să aflu de ce.
Nu am avut o noapte liniştită, mii de întrebări fără răspuns mi-au invadat intimitatea, m-au făcut să mă zvârcolesc ca un porumbel ce a căzut din cuibul mamei şi luptă să supravieţuiască. Nu am găsit nici o portiţă de a evada din propriul sanctuar, au dispărut întrebările şi au rămas doar semnele de întrebare goale, fără a mai avea slove scrise în dreptul lor.
Tudor îşi croieşte cu uşurinţă loc prin mulţimea adunată în templul ce până nu de mult părea unul părăsit. Par a se cunoaşte cu toţii, habar nu am ce se întâmplă, dar sunt sigur de un lucru, trebuie să stau pitit în colţul meu. Este evident că nu sunt unul de al lor şi nu ar fi foarte bucuroşi să mă vadă. Sunt hotărât să stau până la final, simt că voi afla unele răspunsuri, iar ei... Pufnesc mintal când îi văd sunt drepţi, par semeţi asemeni unor stânci dar sunt de carton, sunt fuduli, nici prin cap nu le trece că s-ar putea afla despre acest lucru.
Citesc ignoranţa pe chipurile lor şi faptul că par de neînvinşi. Mare greşeala, au uitat o regulă simplă, nimeni nu este de neînlocuit şi nimeni nu poate fi de neînvins. Încerc să-mi calmez gândurile, să mă opresc din concluzii pripite să văd ce au de arătat aceşti oameni, să înţeleg ce se întâmplă, deşi ceea ce mă loveşte în fiecare secundă, sunt gânduri ce mă duc spre zona neagră a vieţii, sunt frânturi de drame, frânturi de imagini ce mă cuprind.
- Dragii mei..., un fior rece mă cuprinde când un domn impozant îmbrăcat în roşu şi cu aripi negre îşi face apariţi în faţa mulţumii.
Rămân înmărmurit, simt că nu pot respira cum trebuie, încerc să-mi controlez suflul şi să mă redresez.
- Bine aţi venit la noua noastră adunare, începe să vorbească, nici un sunet nici o vibraţie nu poate fi detectată în sală, sunt singurul care nu am picat în transă, îmi vine să fug să urlu în gura mare că i-am văzut şi că nu este de bine, dar nu o fac. Rămân pe loc, frica, nevoia de a ştii mai mult şi Angela, toate acestea mă ţin pietrificat în locul în care mă aflu, doar gândurile sunt din plastelină se schimbă în fiecare secundă, iau forme diferite şi se transformă în imagini colorate ca mai apoi să devină alb negru.
