Aripi frânte

Viaţa dincolo de îngeri

Angela
Soarele îşi face loc printre draperiile groase, o rază de-a lui mă şicanează şi îmi strică somnul de dimineaţă.

Am impresia că trebuie să mă trezesc, este ora... habar nu am ce oră este, dar alarma de la telefon sună deja a treia oară, acesta sigur este un semn că trebuie să mă trezesc.

Îmi ridic alene corpul obosit din aşternuturile calde, şi îmi amintesc, este ziua absolvirii. Azi este o zi mare, viaţa mea de licean se încheiet. Festivitatea de premiere este în această dimineaţă ca mai pe sfârşitul zilei să vină rândul balului. Îmi trec dintr-o dată prin minte, programările, la  coafor, cosmetică şi bineînţeles la croitoreasă, ultimele ajustări ale rochiţei, pentru deseară. Cel mai repede, trebuie să ajung însă în curtea şcolii, azi primim diplomele.

Starea mea de spirit este una fadă, simt că ceva lipseşte din viaţa mea dar nu ştiu să spun ce. Zilele au trecut pe lângă mine, şi nu am avut entuziasmul colegilor mei. I-am privit mereu cu o oarecare invidie, de ce eu nu pot simţi acea bucurie? Sunt mai mereu tristă, îmi vine câteodată să plâng şi nu găsesc motivul!

Mă arunc înapoi în aşternuturi, nu prea am chef de nimic, cearta pe care am avut-o ieri cu Tudor mă face să mă simt obosită. Este un dobitoc, mereu mă înşeală, iar apoi se întoarce la mine, eu îl iert de fiecare dată... De ce o fac? Nu aş putea să spun, îl iert şi gata, suntem împreună de la începutul liceului şi nici nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa fără el.
Şi mai este ceva, visul pe care l-am avut azi noapte mă face să vreau să mai dorm. Doamne ce frumos a fost, se făcea că eu eram o înaripată, aveam aripi, frumoase albe, şi era un el, frumos, curios că nu-i mai reţin faţa dar ştiu că îmi plăcea de el, avea un suflet bun şi mă iubea, la fel şi eu pe el. L-am simţit ca şi cum îl cunosc de o viaţă întreagă. În vis mă simt împlinită, simt fericirea în starea ei pură, dar totul să năruie odată ce ochii mei se deschid.

Ce mult mi-aş dori o astfel de iubire, şi Tudor... în momentele lui bune, îmi arată că mă iubeşte, dar nu se simte la fel. Cu el nu am aceleaşi trăiri, cu el am mereu teamă că se va întâmpla ceva rău. Nu i-am povestit niciodată despre visele mele, nici, nu o voi face. Le simt că sunt doar ale mele şi atât.

Pufnesc şi sunt nevoită să las moliciunea patului şi căldura lui să se piardă prin cameră, tata bate la uşă şi trebuie să mă pregătesc.
Părinţii mei vor cu orice preţ să mergem la festivitatea de premiere, după ziua de ieri, eu însă nu îmi doresc acest lucru. Îmi pare rău că nu am ales un liceu în afara localităţii, acum puteam foarte uşor refuza acest eveniment şi veneam direct acasă, poate nici întâlnirile mele cu Tudor nu ar fi avut loc în viaţa mea. Dar cine poate ştii ce ar mai fi fost dacă... prea mulţi dacă, tristeţea mă învăluie din nou şi o parte a sufletului meu nu este... pur şi simplu nu este!

- Angela, eşti pregătită, este ultima ta zi de liceană, mă întâmpină tata şi gura lui se curbează într-un zâmbet strălucitor.

- Da tată, sunt gata într-un minut, îi răspund şi mă îndrept spre încăperea unde apa călduţa se va scurge uşor pe trupul meu.

Abia după duş sunt mai liniştită, am un tumult interior, un amalgan de sentimente îmi antrenează fiecare muşchi din corp. Doar gândul că va fi şi Tudor acolo îmi dă o stare de agitaţie, a fost prea cruntă cearta noastră de ieri, a degenerat destul de urât.

Cred că de această dată totul s-a sfârşit, iar acest lucru mă înspăimântă într-o oarecare măsură.
Trag aer adânc în piept şi-mi îmbrac hainele alese special pentru acest evenimet.
Ies din cameră, mama şi tata mă aşteaptă, citesc entuziasmul pe faţa lor şi nu-mi pot opri un zâmbet.
Sunt oameni aşa de frumoşi, de blânzi, de calzi, sunt cei mai buni părinţi pe care-i poate avea cineva.