Dragă inimă, de ce el?

Capitolul 14

Mă simțeam cea mai ipocrită, cinică, rea persoană din lumea asta pentru că fie că îmi plăcea sau nu, Brianna avea dreptate. Am ascuns de ea multe lucruri și era firesc să se simtă trădată de mine și de Caleb, dar n-am fi fost atât de adânciți în mocirlă dacă el i-ar fi zis mai devreme ce prostie a făcut.

Oricum nu mai conta pentru că ea era supărată pe amândoi și nu știam ce să fac ca să mă ierte. Cunoșteam sentimentul trădării, cât de groaznic era și cât de greu cineva putea trece peste așa ceva, dar știam că Brianna era o persoană echilibrată și va înțelege în cele din urmă că m-am gândit la ea și la inima ei frântă.

Nu voiam să pierd prietenia ei deoarece era prețioasă pentru mine și mă simțeam atât de vinovată pentru că persoanele loiale ca și Brianna erau greu de găsit, dar și mai greu de păstrat...

Până să adorm i-am trimis câteva mesaje Briannei, dar n-am primit niciun răspuns și bănuiam că verișorul ei, Caleb, era în aceeași situație ca și mine.

A doua zi, am plecat mai devreme la școală așteptând pe hol sosirea Briannei sau a lui Emilian, dar din păcate nu i-am văzut și a trebuit să merg la ore. M-am așezat în ultima bancă lângă Caleb și îmi venea să îl strâng de gât deoarece dacă nu-și băga el nasul în treburile verișoarei sale noi nu am fi trădat-o.

Marina era așezată la câteva bănci distanță de noi împreună cu Vanessa, fata brunetă, care se credea superioară tuturor și era înnebunită după Emilian, iubitul meu. Se uitau pe telefonul Marinei și chicoteau, în timp ce Caleb mocnea ca un vulcan lângă mine deoarece era sigur că se uitau la poze cu Austin.

- Ești așa de fraier, am mormăit dându-i un ghiont în umăr și s-a întors spre mine încruntat.

- Nu ai ochelari, a exclamat uimit.

- Da. Și?
- Îți stă bine și fără ei, Eva!

- Mulțumesc, dar nu asta era ideea. Ai auzit când ți-am spus că ești fraier?

- Taci că începe ora!

Mi-am dat ochii peste cap si pe parcursul orei mi-am verificat telefonul de o mie de ori, însă nu aveam niciun mesaj de la Emilian și nu înțelegeam de ce...

În pauză m-am dus la dulăpiorul meu unde erau Vanessa și Marina cu aceeași bună dispoziție, dându-mi seama că erau din nou apropiate și nu știam dacă asta îmi plăcea sau nu.

Mi-am luat din dulăpior niște cărți, l-am închis și când m-am întors erau amândouă în fața mea abia abținându-se să nu izbucnească în râs, iar la un moment dat Marina a întors telefonul spre mine arătându-mi o poză cu Austin și câțiva colegi de ai lui care aveau un aspect de zeitate fiind foarte frumoși și musculoși.

- Ce? Le-am întrebat indignată ridicând o sprânceană.

- Pe care îl vrei?

- Pe niciunul, Vanessa! Marina dacă tu ești cu Austin de ce te uiți la alți băieți?

- Nu sunt cu el, a șoptit chicotind făcându-mi semn să nu țip la ea.

- Ce? Cum adică?

- Ah, Eva, a mormăit Vanessa dându-și plictisită ochii peste cap. Ai atât de multe de învățat!

- Vanessa mi-a dat o idee genială. Un iubit fals!

- Fir-ar, am exclamat săgetând-o cu privirea.

- Da. Așa îl fac gelos pe Caleb și poate o să-mi spună că mă iubește, a rostit Marina entuziasmată fiind convinsă că planul ei era perfect și va funcționa în cele din urmă.