Asta nu e tot!

Capitolul 4: Nu se va termina bine!

Acel om ma strangea tare de incheietura. Avea o puterea inexplicabila incat am crezut ca imi v-a rupe mana. Nu facea nimic , doar statea neclintit si se uita la mine, in timp ce imi lasa un semn nu prea frumos pe mana. Am incercat sa mi-o trag de nenumarate ori insa rezultatul era mereu acelasi. Nici nu reuseam sa o misc.

- Ce crezi ca faci? Da-mi drumul la mana! Am tipat eu isterica la el.

Dupa ce m-a privit insistent ceva timp, a clipit de mai multe ori, apoi mi-a eliberat mana, la care aveam un ditamai semn. Grozav!

- Daca te-am ranit nu am facut-o cu intentie. Era o persoana atat de ciudata, atat de falsa , desi nu il cunosteam , si nu imi aminteam daca il mai vazusem pana acum pe undeva, tot il puteam citi ca pe o carte deschisa. El.....el urmarea ceva , dar nu stiu exact ce....

- Da, cu siguranta! am spus eu sarcastica.

- Vorbesc serios! Nu ti-as face nici-un rau tie NICIODATA! a zis subliniand cuvantul niciodata. Incepusem sa tremur si deja ma intrebam daca nu cumva in fata mea se afla vre-un nebun sau un betiv.

- Scuze, dar nu cred ca ne cunoastem! am spus incercand sa termin discutia si sa o sterg cat mai repede de aici.

- Nu-i nevoie sa ne cunoastem ca eu sa stiu destinul....

- Poftim? am spus cu jumate de gura. Gata , asta e de-ajuns , omul asta are nevoie de un psihiatru, si inca unul bun.

- Nici nu sti cat m-am chinuit sa gasesc asa ceva! a spus cu un zambet malefic.

- La ce te referi? Vroiam sa o sterg cat mai repede de langa ciudatul asta dar se apropia din ce in ce mai mult de mine incat chiar am crezut ca acesta avea alte intenti, ma fixa cu ochii lui care se pare ca aveau o culoare stranie , ma simteam brusc hipnotizata , dar nu intr-un fel bun......simteam ca lumea mea se prabuseste........la propriu, nu ma mai puteam tine pe picioare prea bine.

**********

Merg, merg, merg si iarasi merg, dar sa fiu sincera........nu stiu unde, de 10 minute tot merg si tot ce stiu este ca nu stiu cumde am ajuns unde sunt, pe o strada mult mai indepartata de blocul meu. Nu-mi amintesc nimic legat de tipul de mai devreme, decat ca era un tip.......cred, si ca el mi-a creat si vanataia de la mana, insa si asta este doar o presupunere. Vreau sa merg acasa, sa ma opresc din mersul la voia intamplarii, dar simt ca nu pot. Ma simt setata sa merg pe unde apuc fara sa ma opresc. Si chiar daca m-as putea oprii, nu as putea ajunge acasa, nu stiu unde sunt. Dupa toata experienta asta "grazava" mi-a trecut si somnul. Dar nu putea fi totul bine , caci in oboseala mea m-am lovit de alta persoana. Era intuneric , abea se vedea ceva, dar chiar si eu puteam vedea ca in fata mea era Darcian. De ce imi tot apare in cale?

- Tu chiar nu poti sa te uiti pe unde mer.......  Tu?! La inceput era sarcastic si nervos dar cand a realizat cu cine vorbeste ,vocea lui a devenit alarmata , iar chipul lui era unul comfuz.

- Da, eu! am zis eu ironica. Pe fata lui puteam vedea doar frica. De ce? Privea in stanga si dreapta scarbit si satul, iar pe mine ma privea cu indiferenta.

- Nu ar trebuii sa te plimbi singura pe strazi la ora asta, in partea asta a orasului. De ce nu te duci acasa?

- As face-o bucuroasa............. DACA AS STI UNDE SUNT! Am spus gesticuland cu mainile in aer.

-  De ce nu ai sti unde esti? Si ce ai la mana? Cine te-a ranit in halul asta? m-a intrebat schimbandu-si privirea de la mana mea la chipul meu din 2 in 2 secunde , urmarindu-mi reactile.

- Nu am chef de interogatoriul tau! Da- te la o parte! Vreau sa trec. Insa cum el era fix in fata mea imi era cam imposibil.

- Raspunde la intrebare! s-a rastit el la mine.