Războiul pasiunilor

Capitolul 1

        Apăs la maxim accelerația maşinii, încercând să mă strecor printre străduțele înguste ale New York-ului, deşi sunt conştientă că voi întârzia.
Probabil ar fi fost mai indicat să nu dorm în cele trei ore care îmi mai rămăseseră din noaptea trecută, însă oboseala câştigase.
Parchez maşina în fața tribunalului, îmi iau geanta şi dosarul clientului meu şi mă îndrept cu paşi rapizi spre intrare.

   — Ai întârziat! Aud în spatele meu vocea singurei persoane pe care nu aş fi vrut să o văd.

   — Stiu, îmi pare rău, nu se va mai întâmpla. Dau să plec, însă sunt oprită de un braț ce mă atinge pe umăr.

   — Treci în biroul meu acum. Tonul serios îmi dă de înteles că nu se află în cea mai bună zi a lui.

   — Mai târziu, acum am un proces la care trebuie să particip. Zic eu, încercând  să scap de o eventuală mustrare.

   — Proces? Cel ce s-a amânat din cauza iresponsabilității tale?

   — Ce? Nu, asta nu e posibil. Am întârziat doar douăzeci de minute.

   — Nu discut astfel de lucruri aici. Haide în biroul meu.

        Nu îmi vine să cred ce se întâmplă. Să fie oare un semn că m-am înselat? Oare m-am lăsat condusă atât de tare de inimă încât nu am mai judecat corect?
Ethan îmi deschide uşa, lăsându-mă să intru prima. Mă aşez pe un scaun din fața biroului, el asezându-se lângă mine.

   — Ce se întâmplă cu tine Sarah? Nu ai întârziat niciodată, mereu ai fost o persoană punctuală.

   — Stiu, doar că în ultimul timp am dormit mai puțin şi am fost îngrijorată cu privire la acest caz. Decid să îi spun fiindcă atunci când îi ascun ceva, mereu e în stare să găsească adevărul.

   — Ce anume te îngrijorează? Te pot ajuta cu ceva?

   — Nu ştiu exact ce se întâmplă cu mine. Am lucrat din timpul facultății la cazuri mărunte, iar după ce am ieşit de pe băncile ei am preluat cazuri din ce în ce mai dificile. Dar acesta, atunci când fac un pas în față, mă aruncă înapoi câte trei.
Mereu am încercat să judec cât mai corect şi la rece, uneori lăsând instinctul să decidă şi nu am greşit niciodată.
Acum simt că e posibil să mă fi înşelat, iar omul pe care îl apăr este vinovat. Ştii bine că de fiecare dată am ales să preiau cazuri în care clientul este nevinovat, mi se pare absurd să încerc să apăr o persoană vinovată.

   — Sarah, te ştiu de când erai mică, ai crescut practic sub ochii mei, părintii tăi îmi sunt prieteni încă din liceu şi te-am privit ca şi cum ai fi fata mea. Şi pe tine şi pe Ryan.
De mic copil aveai capacitatea de a distinge binele de rău.
Când ai venit în New York şi ai început să studiezi dreptul am fost mândru de tine, ca şi familia ta de altfel, şi mereu am ştiut că vei fi un avocat excelent.
Nu ai dat-o în bară niciodată, nu ai pierdut nici un proces, ai reuşit să vezi ceea ce cei din jurul tău nu vedeau şi ai răzbit.
Ce te-a facut să ajungi la concluzia asta?

   — Nu ştiu, prea bine se potrivesc mărturiile, însă doveziile lipsesc cu desăvârşire.
Pare o sinucidere, dar faptul că soția sa era singură, în timp ce el a ramas peste program să lucreze îmi pare puțin cam prea perfect.
Oftez şi aştept ca omul ce m-a vazut crescând şi care m-a sprijinit de fiecare dată să mă ajute.

   — Poate ai dreptate sau poate nu, asta doar tu poți afla. Uite, ai avut cazuri mult mai dificile şi ai reuşit să le rezolvi. Sunt sigur că de data aceasta nu va fi diferit.
Ai termen două săptămâni să analizezi bine lucrurile şi să îți dai seama dacă ai motive să te îndoieşti de el.