Capitolul 38

4.1K 252 52
                                    

       

      
        Mă foiesc deranjată de căldura pe care o simt în tot corpul, forțându-mi pleoapele să se deschidă. Observ lumina orbitoare ce a pus stăpânire pe întreaga cameră, iar când privesc ceasul de pe perete constat că este aproape ora prânzului. 

        Aseară am pierdut noțiunea timpului, ajungând să intrăm în casă pe la ora două și să ne culcăm pe la patru dimineața. Frigul ne-a intrat până în străfundul oaselor, fiind nevoiți să facem două dușuri fierbinți și să bem câte o cană de ceai pentru a ne mai încălzi. 

        Simt o presiune în zona abdomenului, iar când privesc în jos îi văd capul lui Aiden așezat pe el și involuntar surâd. Doarme atât de liniștit și frumos, încât nu seamănă deloc cu omul ce mi-a făcut aseară o morală zdravănă, când a constatat cât de înghețată sunt după baia în ocean. Îl privesc de-a dreptul fascinată de cum arată în ipostaza asta și nu rezistă doar să mă uit la el, așa că mă răsucesc puțin, având grijă să nu îl trezesc, și îmi așez o mână în părul său, mângâind lin. 

        Tresar speriată când aud o serie de claxoane afară, însă mai buimac este Aiden, care într-o clipă sare direct afară  din pat și privește în toate părțile încercând să înțeleagă ce se petrece, ca mai apoi să iasă ca o furtună pe ușă. La fel de confuză mă ridic și eu din pat și plec pe urmele sale. Cobor în grabă scările, dar mă opresc pe la jumătate când la parter aud niște voci extrem de cunoscute, care se pierd în urma tonului ridicat a iubitului meu.

   — Voi nu aveți altceva de făcut decât să îmi stricați mie ziua?

   — Calmează-te omule, ar trebui să fi bucuros că v-am lăsat să vă bucurați unul de altul câteva zile, replică Ryan malițios. Acum însă ar trebui să fi ceva mai ospitalier, la urma urmei suntem musafiri.

   — Unii nepoftiți, să nu uităm, reușesc să vorbesc înaintea lui Aiden și nu îmi scapă scânteia de mândrie din ochii lui.

   — Nu pot să cred! aud exclamația stuperfiată a lui Heaven. A reușit să te molipsească. În curând prevăd că o să ajungi la fel de nesuferită ca și el, ceea ce nu-i bine deloc. Vezi? Am venit la țanc să evit o catastrofă.

        Izbucnesc atât de tare în râs, încât plămânii mei ajung să ceară aer cu disperare. De asemenea, nici nu știu dacă râd din cauza celor auzite sau a expresiei consternate de pe fața lui Aiden. Heaven pare imună la săgețile din ochii bărbatului, a cărui vene i s-au umflat considerabil, și trece nepăsătoare pe lângă el, trăgându-mă într-o îmbrățișare strânsă.

   — Mi-ai lipsit, îmi șoptește încet.

   — Și tu mie Heav, spun râzând.

        Ne desprindem în cele din urmă din îmbrățișare, dar nici nu apucă să mai rostim ceva, căci o face altcineva în locul nostru.

   — Ești un idiot, de fapt ce spun eu aici? Ești cel mai mare idiot și nesuferit bărbat pe care l-am cunoscut în viața mea.

        Strigătele lui Allison mă iau total prin surprindere, însă când aud oftaturile exasperate ale lui Ryan și Heaven constat că se așteptau la așa ceva.

   — Vrei să spui niciunul? Căci la cât de insuportabilă ești îmi vine greu să cred că ai întâlnit vreun bărbat în viața ta scorpio, pufăie Alex, privind-o urât printre gene, însă e ceva în ochii săi ce mă face să cred că nu doar ură simte pentru prietena mea.

   — Doamne cât de mult te detest! Ești insuportabil, pufnește Allison.

   — Vezi că ai mai spun asta şi te cam repeți!

Războiul pasiunilorWhere stories live. Discover now