Capitolul 40

3.9K 260 72
                                    

     

       
        Râde! După palma pe care i-am dat-o ultimul lucru la care mă așteptam e să înceapă să râdă, însă abia acum conștientizez că Landon e o adevărată enigmă.

   — Drace! Uitasem ce mână grea ai! exclamă printre hohotele de râs.

   — Oricând dorești eu sunt dispusă să îți împrospătez memoria, șuier printre dinți.

   — Nu-i nevoie, mormăie ținându-și mâna peste locul în care l-am lovit. Mă așteptam la o reacție din partea ta, dar nu credeam că o să mergi atât de departe. Chiar îl iubești! constată cu surprindere.

        Văzând că îl privesc fără a spune absolut nimic oftează și se așează pe scaun, nu înainte de a mă îndemna să fac și eu același lucru. Șovăind, mă așez într-un final, așteptând să văd cât de departe are de gând să meargă.

   — Nu o să fac nimic împotriva lui Aiden, spune dintr-o dată, iar eu sunt atât de năucită încât îmi parte că nu am auzit bine.

        Se reazămă de spătarul scaunului, mâinile încrucișându-le peste piept, iar capul i se înclină puțin și ajunge să mă privească amuzat, zâmbind arogant doar cu un colț al gurii.

   — Voiam doar să te necăjesc. Deja am dat semnat declarația, iar numele lui Aiden nici nu a fost pomenit. 

        Aș minții dacă aș spune că mă așteptam la așa ceva, însă adevărul e că acesta e ultimul lucru pe care credeam că Landon o să îl facă vreodată.

   — De ce? întrebarea îmi zboară printre buze mai repede decât aș fi anticipat, dar nu regret.

   — Nu te-ai întrebat niciodată de ce am fost atât de nesuferit cu tine din prima clipă în care ne-am cunoscut? întorsătura discuției mă surprinde atât de tare încât pentru puțin timp rămân blocată, neștiind cum să reacționez. Totuși, reușesc să îmi revin în fire destul de repede.

   — Fiindcă ai fost, ești și vei rămâne cel mai mare egoist, arogant și idiot?!

        Pufnește, privindu-mă urât, însă nu intenționez să retrag nimic din ce am spus. Am această părere de foarte mult timp și nici nu pot și nici nu vreau să mi-o schimb.

   — Nu, mormăie în cele din urmă. Totuși, sunt recunoscător pentru părerea extraordinară pe care o ai despre mine, spune cu o falsă veselie.

   — Tot nu mi-ai răspuns la întrebare, bombăni, strâmbând scurt din nas. Ai fi putut să spui că Aiden te-a atacat şi astfel l-ai fi băgat în mari probleme, şi totuşi, nu ai făcut-o. De ce?

   — Nu avea nici un rost. Nu m-a atacat din senin, l-am provocat şi eu, aşa că mi se pare normal ca lucrurile să nu ajungă mai departe. Acum, revenind la ce te-am întrebat mai devreme.
Te-am admirat din primul moment! Am fost sigur că vei reuşi să îți faci o carieră spectaculoasă, însă nu am vrut să recunosc cu voce tare. Toată atenția pe care ți-a oferit-o Ethan m-a făcut să cred sunt nedreptățit, așa că cel mai comod mi-a fost să fiu arogant, să îți vorbesc aiurea și să te provoc la fiecare pas. Am fost sigur că vei ceda și că vei face ceva în privința mea, iar când ai început să îmi răspunzi la atacuri m-ai surprins plăcut. Mi-a fost greu să mai schimb ceva, așa că am continuat cu aceeași atitudine, însă respectul meu pentru tine a crescut în fiecare zi. 

        Îl privesc cu ochii măriți și mă aștept ca din secundă în secundă să înceapă să râdă și să spună că totul e doar o glumă, dar seriozitatea cu care se uită la mine mă bulversează complet. Nu știu ce aș putea să îi spun, și nici nu cred că sunt în stare să articulez vreun cuvânt.

Războiul pasiunilorWhere stories live. Discover now