Capitolul 13

7.1K 451 79
                                    

       

        Mâinile mi se strâng de marginile scaunului şi un nod uriaş mi se pune în gât. O privesc pe Allison, care pare să-şi dea seama de cine este posesorul întrebării, dar nu am curaj să mă întorc, rămânând nemiscată, deşi fiecare parte a corpului meu este conştientă de prezența sa.

   — Ai de gând să te prefaci că nu sunt aici? cuvintele şoptite la urechea mea mă fac să tresar şi îmi întorc capul, doar pentru a mă afla extrem de aproape de ochii ce m-au chinuit toată noaptea şi care mă privesc cu curiozitate şi caldură şi în acelaşi timp de parcă ar vrea să îmi citească până în adâncul sufletului.

        Pentru câteva clipe, lungi cât o eternitate, ne desprindem de realitate şi ne privim, fără a scoate un cuvânt, iar eu uit să mai respir.
Îmi simt corpul în flăcări de la modul în care mă priveşte.

  — Bună!

        Faptul că nu îmi gasesc cuvintele şi tremurul din voce îl face să ridice uşor dintr-o sprânceană şi o luminiță de încântare îi apare în ochii, însă nu face nimic altceva. Continuă să mă privească la fel de intens, iar eu îmi iau libertatea de a-l studia.

        Părul îi este la fel de ciufului ca de obicei, dându-i un aer rebel şi încerc să îmi imaginez cum ar fi dacă mi-aş împleti degetele în el, ajungând să îl ciufulesc şi mai tare decât este.
Nu mai este îmbrăcat în blugi şi tricou, un sacou bleumarin acoperă o camaşa de aceeaşi culoare, numai cu o nuanță mai închisă, ai cărei doi nasturi de sus sunt descheiați, lasând la vedere doar puțină piele şi liberă imaginația oricui.

        O pereche de blugi deschişi la culoare îi îmbracă picioarele lungi şi trec repede cu privirea peste modul în care se mulează pe şoldurile înguste şi prindu-se asupra pantofilor lui, pentru a ascunde fierbințeala din obraji. Privirea îmi urcă din nou spre ochii săi, dar îi surprind examinându-mă la fel de atent cum am făcut şi eu cu el.

        Se opreşte o clipă pe decolteul adânc, făcându-mă aproape să gem când îmi simt corpul răspunzându-i şi blestemându-mi alegerea îmbrăcămintei. Cu greu îşi desprinde ochii de pieptul meu şi coboară pe corp în jos, oprindu-se pe picioarele extrem de expuse de rochia scurtă şi vaporoasă pe care o am pe mine. Îmi țin respirația şi uit să mai dau drumul aerului din plămâi în momentul în care îi vad ochii strălucind admirativ şi îl aud înghitând în sec.

        La fel de brusc ca şi mine, de parcă nu ar vrea să mă lase să aflu ce părere şi-a făcut în urma studiului, privirea i se ridică şi se fixează pe chipul meu şi uit din nou să mai respir, simțind cum inima mea bate din ce în ce mai tare, iar plămâii strigă dupa o gură de aer. Instinctiv îmi muşc buza de jos şi îl văd încleştindu-şi maxilarul şi înghițând în sec.

        Liniştea dintre noi este întreruptă de Allison, care a asistat la micul nostru spectacol şi pentru care voi fi supusă la un interogatoriu în toată firea mai târziu.

   — Dacă ați terminat să vă mâncați din priviri ce-ar fi să va reveniți în fire şi să mă includeți si pe mine în mica voastră bulă?

       Aiden se îndepartează puțin, murmurând ceva indescifrabil şi eu mă întorc spre Allison, aşteptând să văd ce are de gând să spună în contiunare.

   — Acum că v-am readus la realitate, eu spun că ar trebui să ne prezentăm nu? entuziasmul din voce mă face să scap un mic chicot şi să mă bucur că pentru moment am scăpat de dat un răspuns pe care nu l-aş fi putut da, nu fără să mă pierd cu firea şi să-mi găsesc cu greu cuvintele.

Războiul pasiunilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum