Războiul pasiunilor

Capitolul 24

   Sarah

        
        Rezemată de tocul ușii de la bucătărie, stau și îl urmăresc pe Aiden cu se uită concentrat în frigider, iar încruntătura de pe chipul său e dovada perfectă că nu știe de ce să se apuce. Fac un pas în spre el, pentru a-l ajuta, însă soneria de la ușă, mă face să mă opresc. Aiden se uită la mine întrebător, iar când îi pronunț numele lui Allison, se întoarce înapoi spre frigider. Amuzată, pornesc spre uşă, însă la cât de tare se aud bătăile, mă gândesc din ce în ce mai serios, că poate este altcineva. Este adevărat că Allison mi-a spus că e posibli să treacă azi pe la mine, dar la cât de tare bate persoana de partea cealaltă a uşii, mă cam îndoiesc că este ea.

         Când ajung în sfârşit la uşă, nici nu apuc să mă dezmeticesc, căci prietena mea intră ca o furtună, fără să îmi spună nimic se îndreaptă glonț spre sufragerie, iar înjurăturile ce răsună îmi dau de înțeles că ceva grav s-a întâmplat. Răsuflu adânc, iar când ajung în aproprierea ei, o observ învârtindu-se pe lângă fereastră, vorbind singură şi blestemând.

   — Nesuferită! Eu? Auzi la prostul ăla! Dacă pun mâna pe el bucățele îl fac, apoi...

   — Ușurel, respiră! încerc să o determin să se calmeze și să îmi povestească care este sursa supărării ei.

        Își pune mâinile în șolduri, privindu-mă încruntată, iar roșeața din obraji este un semn destul de clar că este furioasă. Tocmai când încearcă să îmi spună ceva, Aiden apare cu un platou cu niște sandwich-uri, care îi este smuls brusc din mâini de către Allison. Năucit, mă privește, așteptând să îi dau o explicație pentru ce tocmai s-a petrecut, dar nu știu ce să îi spun.

   — E dezgustător. Ai pus cumva roșii ? întreabă dezgustată, iar când Aiden aprobă, trântește farfuria pe măsuță. Le urăsc!

   — Allison, nu crezi că ar trebui să ne spui și nouă ce e cu tine? încerc să-i vorbesc cât mai calm, căci la cât de bine o cunosc, e posibil să explodeze din moment în moment, iscând un adevărat război

   — La naiba cu bărbații! Serios. Să-i ia dracu pe toți căci sunt niște tâmpiți!

        O privesc șocată cum se plimbă în cerc. Nu știu cum să o abordez pentru a o liniști, iar când observă că stau tăcută oftează și se trântește pe canapea.

   — Eu mi-am amintit că trebuie să dau un telefon, așa că vă las să discutați în liniște.

        Îl urmăresc cu privirea pe Aiden cum se îndepărtează de noi, după care o îndemn pe Allison să îmi povestească. După o oră în care nu ia mai stat gura nici măcar o clipă, o privesc amuzată, și parcă în ciuda ei, izbucnesc într-un râs zgomotos. Lângă mine Allison pufnește, aruncându-mi o privire încruntată.

   — Îmi pare rău scumpo, dar trebuie să recunoști că e bun! De fapt...

        Soneria de la intrare mă împiedică de la a-mi continua idea, însă nici nu apuc să mă ridic căci îl observ pe Aiden cum parcurge cu pași mari încăperea, îndreptându-se spre ușă. Din hol își face apariția Heaven, cu un zâmbet uriaș pe chip, și nu pot să nu o tachinez, văzând-o după așa multă vreme.

   — Ai reușit să mă vizitezi? Credeam că te-a sechestrat Ryan în casă, însă acum că te văd aici, mă gândesc că poate s-a îndurat și te-a scos la plimbare.

        Ridicând ironic o sprânceană, și rânjind cu gura până la urechi aceasta spune:

   — Am fost doar ocupați, dar văzându-l pe Aiden aici cred că știi la ce mă refer.