Războiul pasiunilor

Capitolul 9

  

    — Mi-ar plăcea să ştiu la ce te gândeşti!
Vocea încărcată de curiozitate şi de căldură a lui Heaven mă face să tresar şi să îmi ridic privirea din foile pe care nici nu le înțeleg în acest moment.

   — La nimic! spun repede, evitând contactul vizual cu ea, pentru a nu-i da de bănuit că încerc să ascund ceva de ea.

   — Sarah, nu ne cunoaştem noi de mult timp, însa am prins drag de tine şi te văd ca pe sora mea. Nu încerca sa mă minți, de douăzeci de minute te uiți în foile acelea şi nu le-ai mai schimbat, cu siguranță nici nu ştii ce ai în față. Eşti aeriană şi m-aş bucura dacă mi-ai spune ce ai pățit.

        Tonul voci i se schimbă, lasând în loc de curiozitate o urmă de îngrijorare. Totuşi cum aş putea să îi povestesc cele întâmplate cu Aiden, când nici eu nu ştiu sigur care e situația între noi.

   — Sunt doar puțin îngândurată, nu vreau să te simți prost, însă aş prefera ca până când voi reuşi să înțeleg ceea ce se petrece, să nu îți spun nimic.
Îi răspund pe un ton prietenos şi recunoscător deoarece în timpul puțin pe care l-am petrecut împreună Heaven mi-a dovedit că este o persoană minunată şi pe care mă pot baza oricând, însă acum nu aş avea ce să îi povestesc, întrucât nu ştiu cum să definesc ceea ce e între mine şi Aiden.

        Dimineață m-am trezit pe canapea, unde am adormit cu gândul la el şi la cuvintele sale. Abia după ce a plecat i-am înțeles sensul vorbelor şi m-am cutremurat.
Nu ştiu dacă ceea ce simt pentru Aiden este iubire sau atracție, însă nu vreau să renunț la ceea care eram până acum, o femeie cu capul pe umeri, ce ştie ce îşi doreşte de la viața şi care nu fuge de probleme, şi să devin o amețită care nu e în stare să îşi dea seama ce se petrece cu ea.
Nu neg faptul că apariția lui Aiden mi-a dat lumea peste cap, luându-mă prin surprindere şi făcându-mă să simt că mă aflu într-o furtună de sentimente.

   — Nu te voi forța sa mi te confesezi, dar eu îți sunt alături şi dacă ai nevoie de un sfat, nu ezita să mi-l ceri.
Mă asigură printr-o îmbrățişare strânsă şi din care cu greu ne desprindem.

   — Acum gata cu tristețea, îți las timp până diseară să îți revi căci la ora douazeci sunt la tine. Mergem la o petrecere.
Îmi spune totul repede, iar privirea ei autoritară îmi blochează orice încercare de a refuza. Oftând resemnată, încuviințez din cap.

   — Şi mai exact, unde se ține această petrecere şi cine o organizează?

   — La Aiden! Îmi spune senină, iar eu încremenesc.

   — Dar ziua lui nu a trecut?
Întreb mirată, ca mai apoi să realizez ce întrebare idioată am putut să pun.

   — Ba da, însă Aiden nu are nevoie de nicio ocazie pentru a da vreo petrecere. Dacă e să ma gândesc, aş putea spune ca ziua lui e în fiecare săptămână.
Mă informează râzând, iar eu încerc să mă liniştesc şi să înțeleg sentimentul de agitație pe care îl simt în interiorul meu.

        Oricât de mult a insistat Heaven să o însoțesc să îşi aleagă o rochie pentru diseară, am fost nevoită să o refuz deoarece am o mulțime de lucruri de făcut, iar eu nici nu am început. De dimineață am tot încercat să înțeleg ceea ce citesc, totul fiind în zadar.
Mă fac mai comodă în scaun, încercând să îmi limpezesc mintea şi să îmi concentrez atenția asupra cazului din fața mea. Timpul este foarte scurt, iar eu nici nu am început să îmi pregătesc pledoria.

   —  Încep să îi dau dreptate lui Amber, lucrezi prea mult!
Concentrată la ceea ce am de făcut, nu am sesizat momentul în care Ethan a intrat în birou.