Mulțumiri

2.7K 107 28
                                    

       

       Nu îmi vine să cred că am ajuns până aici. Nici nu ştiu cu ce să încep, dar bănuiesc că trebuie să o fac cu începutul.
Aceasta este prima mea carte şi emoțiile sunt foarte mari. Prima dată când am scris aveam o cu totul şi cu totul altă acțiune în minte. Cei ce au citit de la început ştiu că am ajuns să rescriu cartea şi pot spune cu mâna pe inimă că, deşi am pornit cu o idee la drum şi am ajuns la alta sunt mulțumită de rezultat.

        Multe ideei au fost schimbate, dar pe toate le-am primit cu bratele deschise şi sunt multumită de acest rezultat.

       Am şi uitat de câte ori am vrut să renunț fiindcă sa fim serioşi, oricine scrie îşi doreşte ca munca să îi fie apreciată, iar cel ce îi citeşte povestea să îi lase măcar un cuvânt în comentarii, lucruri de care eu nu am avut parte la început. Totuşi, treptat lucrurile s-au schimbat, am ajuns să cunosc niste persoane minunate care mi-au fost alături pe acest drum şi m-au făcut să simt că fac ceva bun şi că din respect trebuie să finalizez ceea ce am început.

        Scriu la cartea asta de aproape doi şi pe parcursul acestora am avut parte de o mulțime de nopți nedormite, de păreri ce pur şi simplu mă făceau să nu mai scriu cu săptămânile şi să mă întreb unde am greşit, căci trebuie să precizez că acele păreri nu erau însoțite şi de exemple. Erau doar nişte cuvinte aruncate, pe care în timp am învățat să le ignor.

        Totuşi, am avut parte şi de foarte multă fericire şi de momente în care zâmbeam ca proata la telefon, iar cei din jurul meu se uitau perplex la mine, dar nu conta. Important era sentimentul de fericire pe care îl aveam în acele clipe.

        Am avut şansa să întâlnesc nişte persoane minunate, care mi-au dat impulsul să continui şi mi-au înseninat zilele şi pentru asta vă multumesc din suflet.

        Vă multumesc vouă, cititorii mei pentru faptul că ați fost alaturi de mine şi ați avut răbdare să postez şi m-ați înteles când am avut pauze mai mari. Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat putere să continui să astfel am ajuns să ajung în acest punct cu această carte.

       Am spus ca voi fi cât mai concisă, dar simt că trebuie să vă mai împărtăşesc câteva lucruri.

        Am început această carte într-o perioadă grea pentru mine, iar scrisul m-a ajutat foarte mult. Am reuşit să îmi exteriorizez gândurile, să îmi pun sufletul pe tavă, să mă descarc, şi mai mult decât atât să mă descoper.

       Am scris de placere şi ştiu că nu este o carte excelentă, de un nivel înalt, însă este o parte din mine, iar eu sunt mândră de ea. Sunt conştientă că are multe scăpări, de multe ori şi eu m-am întrebat ce a fost în mintea mea de am continuat-o, apoi ştiam: voi ați fost, voi ați făcut posibil acest lucru, de voi sunt mândră şi vă sunt recunoscătoare pentru sprijin.

       Poate unii vă întrebați dacă voi mai începe o carte.

       Răspunsul este DA!

      Am un minte ideea acestei noi cărții de câteva luni bune şi cu greu am rezistat impulsului de a nu o aşterne pe hârtie. Eram conştientă că îmi va fi greu să scriu la două cărți şi eu una urăsc să postez greu şi să scriu doar de dragul de a scrie.

        Mulții nu ştiți, însă ,, Războiul pasiunii" s-a scris oarecum singură, nu am avut nici un plan şi aici a fost puțin mai greu deoarece o grămadă de idee îmi veneau în minte şi nu ştiam pe care sa le aleg, ceea ce nu mai am de gând să fac cu noua carte.
Ea este deja postată pe sitte şi nu asteaptă decât ca eu să mă apuc serios de treabă.

        Ei, cred că v-am plictisit destul!
Dacă am luat-o pe aratură şi aveți curiozități eu sunt aici pentru lămuriri :)))

        Vă mulțumesc din suflet tuturor care ați trecut pe la care, fie şi numai o data sau doar sa o răsfoiască. M-ați încurajat, fiecare comentariu mi-a dat impulsul de a continua şi pentru asta vă sunt recunoscatoare.
Vă ador, sunteți cei mai tari şi îmi faceți viața mai frumoasă.

        Vă îmbrătisez cu drag şi sper ca veți arunca un ochii şi asupra celeilalte cărtii la care intenționez să scriu în viitorul apropiat! ❤

          Crăciun fericit!

Războiul pasiunilorWhere stories live. Discover now