Războiul pasiunilor

Capitolul 3

       După nici patru ore de somn chinuit, alarma telefonului mă face să tresar speriată şi sunt la un pas să îmi ascult instinctul şi să îl arunc pe fereastră.
Mă simt de parcă am alergat la un maraton şi aş da orice pentru încă o oră de somn.
Aşa îmi trebuie dacă mi-am petrecut o parte din noapte făcând pe detectivul, iar cealaltă făcându-mi tot felul de scenarii despre caz.

       După un duş rapid, făcut cu ochii pe jumătate închişi şi o cafea tare şi amară, reusesc să mă mobilizez şi să plec spre birou.

       Ajunsă în fața firmei, trag aer în piept şi închid un moment ochii, după care pornesc spre intrare. Salut din mers câțiva angajați care au ajuns mai devreme şi îmi continui drumul spre etajul la care se află biroul meu.

  — Bună dimineață domnişoară.
Sunt salutată de secretara mea Elisa.

  — Bună Ely. Sunt ceva noutăți? M-a căutat cineva?

  — Domnul Christian White a sosit adineaori. L-am poftit înăuntru, sper că nu am greşit.

  — E în regulă. Te rog să nu ne deranjezi.
Aprobă şi începe să tasteze ceva la calculator.

       Rasuflu adânc şi deschid uşa biroului.

  — Bună dimineața! Sunteți foarte matinal, însă nu îmi amintesc să fi stabilit vreo întâlnire pentru ziua de astăzi aceasta.
Îl întreb în timp ce mă îndrept spre biroul din sticlă, plin cu dosare.

  — Bună dimineața, aşa este şi îmi cer iertate pentru că am venit neanunțat, dar chiar aş dori să discutăm.

       Nu eşti singurul care vrea să descopere anumite lucruri.

  — Luați loc şi haideți să vedem cu ce vă pot fi de folos.

       Dupa ce ne aşezăm, aştept să înceapă, însă după cum observ nu are de gând să o facă prea curând aşa că îmi dreg glasul pentru a-l face atent la mine şi a-l face să-mi spună motivul vizitei sale.

  — Voi trece direct la subiect. Nu înteleg de ce e nevoie să ajungem în instanță. Soția mea s-a sinucis aşa că ce mai este de lămurit?

  — Uitați care este situația, nu avem certitudinea că a fost o sinucidere, trebuie luată în calcul fiecare posibilitate.
Îi explic calm şi răbdător, alegându-mi cu grijă cuvintele întrcât nu vreau să îi provoc amintiri urâte.

  — Doar nu insinuați că am omorât-o eu! țipă revoltat şi mă priveşte de parcă am spus ceva absolut nebunesc.

  — Dumneavoastră sunteți cel ce spuneți asta. Eu doar vă pun la curent cu procedura.
Oftează şi îşi reia locul de pe scaun.

  — Înteleg, doar că este foarte dureros şi aş dori să se termine totul mai repede.

        Oare? E prea mare suferința sau dorința de a fi complet liber pentru amantă?

  — Voi face tot posibilul pentru a scoate la suprafață adevărul, nu aveți de ce să vă îngrijorați. La urma urmei sunteți nevinovat nu? plasez întrebarea mai mult din disprerare, din dorința de a nu mă fi înşelat.

  — Bineînteles! spune pe un ton categoric, de parcă ar fi jicnit de întrebarea mea.

  — Mai sunt două săptamâni până la proces. Voi aduna probele necesare şi vă voi ține la curent cu absolut tot. De asemenea, voi avea nevoie de colaborarea dumneavoastră şi să mă ajutați să lămuresc anumite neîntelegeri. Dar nu acum, sunt convinsă că sunteți ocupat şi că treceți printr-o perioadă agitată.