Unde să te caut dacă nu stiu cine ești?

Capitolul 1

- Încă 5 minute și am terminat programul, se încuraja Dylan, astăzi deși nu era tura lui , acesta își ajută cu drag colegii.
Provenea dintr-o familie săracă, mai avea un frățior mai mic , încă la școală, mama lui lucra ca vânzătoare într-o patiserie iar de tatăl lui nu mai știa nimic de mai bine de 10 ani, pleca într-o zi și nu se mai întoarse.
Locuia la periferia Londrei, zilnic lua microbuzul care făcea legătura dintre periferie și centru,
era un tânăr ambițios, muncitor, simplu și visător.
Îi plăcea să viseze, oricum nu trebuia să plătească pentru ele, oricum nu avea bani, ori de câte ori făcea ture în locul colegilor aceștia îl răsplăteau iar Dylan se mulțumi cu orice bănuț.
Deși terminase cu greu colegiul pentru că trebuia să se împartă între slujba și ore i-ar fi plăcut să studieze mai departe dar era imposibil, în schimb va munci zi și noapte pentru fratele său care va ajunge un om mare, un om de care va fi tare mândru.
Dylan după un salut scurt ieși din cafeaua în care lucra, era o zi o însorită călduroasă, mama lui era încă la serviciu iar fratele lui astăzi avea ore după amiază așa că nu avea pentru ce să se grăbească să ajungă acasă așa că se îndreptă spre parcul din apropiere , simțea nevoia să stea pe bancă să admire natura, să respire aerul curat.
Caută o bancă liberă pe care sa se așeze dar nu găsi nici una așa că își făcu curaj și se apropie de o bancă pe care stătea o tânără gânditoare  cu picioarele sub ea.
- Te deranjează dacă mă așez și eu? o întrebă Dylan încet de parcă nu voia să o scoată din starea în care era aceasta.
Fața îl privi din cap până în picioare și scoase un zâmbet larg.
- Da, este liber făcu semn spre celălalt capăt al băncii, oricum nu aștept pe nimeni.
Dylan se așeză pe bancă și încercă să o ignoră pe tipa de lângă el, nu o cunoștea deși i-ar fi plăcut, era destul de drăguță, părul lung negru lăsat liber îi acoperă aproape întreaga față când stătea aplecată spre telefon , pentru o clipă se gândi cum ar fi să i-l de-a după ureche și să îi privească chipul.
Își întoarse apoi capul în direcția opusă, închise ochii și își sprijini capul de speteaza băncii.
Auzi sunetul unei brichete apoi simți miros de tutun.
- Te deranjează? întrebă tânără.
- Dacă mă deranjează? Pe mine mai puțin dar tu vei avea de pierdut daca fumezi, știi că 9 din 10 cancere pulmonare sunt datorate tutunului? încercă să o convingă să stingă țigara.
- Eh, nu sunt o fumătoare înrăită, așa că nu mă pot situa in cele 9 cazuri, îi vorbi apoi trase cu pofta din țigară suflând fumul în sus.
- Atunci de ce fumezi? o privea nedumerit.
- De ce nu? îi răspunse zâmbind.
Dylan o privea și se îndrăgosti pe loc de ochii ei negri, nasul mic și drept, buzele mici și cărnoase le privea și încercă să își de-a seama ce gust au.
- Carolyn, îi întinse mâna tânără după ce își mută țigara în cealaltă mână.
- Dylan , îi răspunse scurt dar prelungi clipele în care îi strânse mâna.
- Îmi place parcul ăsta, caută un subiect de discuție Carolyn.
- Da, ori de câte ori am ocazia vin , dar pe tine nu te-am văzut niciodată te-ai mutat recent prin zonă?
- Nu sunt de pe aici, să spunem că sunt într-o mică vizită, îi răspunse Carolyn.
Dylan lasă capul în pământ dezamăgit i-ar fi plăcut să o întâlnească și mâine și poimâine și poate de ce nu ar începe o relație cu ea.
- Tu locuiești aici în Londra? îl întrebă Carolyn după ce își aruncă țigara.
- Da, de fapt la periferie, răspunse scurt nu voia să-i vorbească de cartierul rău famat în care locuia.
- Aham văd că nici tu nu ești dispus să vorbești prea mult despre tine , ce ai spune dacă ne-am petrece restul zilei împreună? se ridică Carolyn în picioare, ne cunoaștem numele și e suficient, ce contează ce suntem în viață de zi cu zi , nu ești însurat nu? îi luă mâna stângă și îi caută cu privirea verigheta.
- Nu, rase Dylan , nu am nici logodnică  de fapt nu am decât 25 de ani și....
- Stttt, îi puse un deget pe buze, nu-mi mai spune, nu-mi mai povesti nu strica farmecul acestei întâlniri, hai vino , îl ridică de pe bancă, hai să ne plimbăm.
Cei doi se plimbau de mana pe străzile londoneze, priveau manechinele din vitrine și se amuzau pe seama lor, Dylan ar fi vrut să o invite să mănânce dar nu dispunea de bani suficienti iar factura la lumina trebuia plătită cel puțin târziu până mâine după amiază.
Carolyn își dădu seama de ajute lucruri legate de Dylan, chiar daca ar fi vrut să bea o cafea se abținu, chiar dacă voia să guste din prăjitură aia cu cremă de lămâie pe care o văzu în vitrina gelateriei, se abținu, știa că Dylan nu va accepta niciodată că ea să plătească.
Până la lăsarea întunericului cei doi se plimbau ca doi îndrăgostiți, se sărutau, se alintau, deși nu își cunoșteau decât numele.
- Este cam târziu Dylan, ar trebui să plec, îi vorbi tristă Carolyn.
- Mi-ar plăcea să......te revăd, îi vorbi cu teamă Dylan, ne-am simțit bine împreună astăzi și....
Telefonul ei începu să sune de zor, ea îl verifică și îl închise fără să răspundă.
- Am o idee...se urcă în picioare Carolyn pe bancă din fața lor, ce îți place să faci? Ce pasiune ai?
- Îmi plac jocurile video, Dylan ridică ușor din umeri.
- Perfect mie îmi place să citesc, vino am o idee, coborâ de pe bancă îl luă de mână și îl trase după ea.
Prima dată intră într-un anticariat, Carolyn luă a treia carte din rândul de sus.
- " Îndrăgostită de un masai ", citi titlul cu voce tare, hmmm ce bine sună, îi făcu din ochi, uite îi întinse cartea și un pix, îți vei scrie numărul, mă întreb câte cărți voi cumpăra și de câte ori voi citi această poveste până voi găsi această carte cu numărul tău de telefon?
Dylan înțelese imediat jocul Carolynei și se arată nemulțumit , de ce vrea să complice lucrurile când le-ar putea simplifica.
Carolyn îi luă cartea din mână imediat ce acesta își notă numărul de telefon și o așeză din nou in raft, ieși din anticariat și intră într-un magazin de unde puteai închiria jocuri video.
- Acum alege tu un joc, îl îndemnă.
Dylan își aruncă ochii spre carcasele așezate frumos în raft și îi înmână jocul " Lupta cu focul".
- Interesantă alegere, analiza scurt jocul Carolyn înainte să își noteze și ea la rândul ei numărul .
- Acum să vedem ce ne rezervă viața, îi șopti la ureche Carolyn își îndreptă privirea spre buzele lui întredeschise și nu se abținu îl sărută puternic și dureros de parcă ar fi vrut să-i rupă buzele și să le păstreze în cutia ei cu amintiri.
- Carolyn de ce..... încercă Dylan să-i vorbească.
- Mulțumesc pentru această zi minunată, se îndepărtă de el și plecă dansând.
Dylan o privea cum se îndepărtează nu cunoscu pe nimeni ca ea și totuși nu o cunoștea, dar ceva de înfiripase intre ei așa că nu avea de gând să o piardă, intra alergând in magazinul cu jocuri video, se începu să caute disperat jocul cu pricina.
- Cauți un joc anume? îl întrebă angajatul .
- Da ....era aici un joc...."Lupta cu focul" .
- Tocmai l-am închiriat.
Dylan îl privi trist .
- Și când îl aduce înapoi?
- Nu știu are termen 2 săptămâni, vorbi angajatul.
- Mulțumesc , voi reveni, ieși trist din magazin .
Se va întoarce săptămâna viitoare și va căuta din nou acel joc , trebuie să-l găsească, trebuie .

*********
Bună!!! Bine v-am găsit în noua mea poveste, aceasta a fost primul capitol , știu că folosesc poze pentru personajele mele dar de această dată nu am găsit nimic care să fie la nivelul așteptărilor mele, așa că dacă voi găsi ceva pe parcurs, o sa vă anunț, va pup o seară bună 😘😘😘😘