Unde să te caut dacă nu stiu cine ești?

Capitolul 20

Din nefericire lucrurile nu au mers chiar așa cum și-au dorit cei doi, odată ajunși în Londra starea Rebeccai se înrăutăți.
Mama lui Dylan destul de surprinsă la început de vestea căsătoriei se obișnui destul de repede cu nora sa , renunță la servici și se dedică îngrijiri acesteia.
Dylan începu câteva cursuri necesare pentru a putea prelua conducerea firmei care acum era a lui.
Rebecca deținea cea mai mare firmă de publicitate din New York, firmă care se ocupa cu campaniile electorale, cu alte cuvinte majoritatea politicienilor apelau la serviciile ei.
Deși era un domeniul destul de ușor la prima vedere Dylan întâmpină destul de multe probleme, strategiile pe care le aplica trebuia să fie diferite de fiecare dată.
După multă muncă Dylan reuși să devină un bun antreprenor chiar dacă își conducea firma de la distanță.
Rebecca îl încuraja de fiecare dată și îi ridică moralul deși cea care decădea fizic era ea.
Trecu 7 luni de când se mutase în Londra și tot 7 luni de când aceasta se afla pe un pat de spital.
Părul lung, creț și bogat acum era doar o amintire pe cap purta mereu bandane viu colorate, ochii de caramel își pierduse strălucirea în jurul lor se formaseră cearcăne grele și întunecate.
Slăbise mult chiar mai mult decât se așteptau medicii, acum cea care stătea întinsă în pat era doar o umbră, o amintire a celei care fusese odată.
Dylan își improvizase un birou în salonul ei , nu voia să stea departe de ea nici o clipă deși Rebecca îl rugă și îl implora de fiecare dată să plece măcar atunci când nici morfina nu își făcea efectul, nu voia să îi vadă chipul chinuit de durere.
Astăzi Dylan se afla la o întâlnire de afaceri , încerca să se concentreze asupra celor discutate deși era foarte îngrijorat de starea Rebeccai , astăzi avea sufletul greu și încărcat iar acest lucru nu se datora dorul pe care i-l ducea frumoasei lui Carolyn .
Atenția îi este atrasă de telefonul care începu să-i sune destul de insistent.
Dylan își ceru scuze de la cei prezenți și se ridică de la masă pentru a putea răspunde.
- S-a întâmplat ceva mamă? o întrebă speriat.
- Fiule ... Rebecca are nevoie de tine ... acum, îl anunță printre lacrimi.
Dylan închise telefonul și alergă până la mașină în care se urca și acceleră, lacrimile îi încețoșa vederea așa că încercă să se liniștească pentru a ajunge cât mai repede și în siguranță la spital.
Intră furtunos în salonul ei și încremeni când văzut 10 medici în jurul patului, pe chipul fiecăruia se citea mila și regretul.
- Rebecca? încercă să-și facă loc să ajungă la ea.
- Dylan ... încercă să-i zâmbească și își ridică mâna spre el.
- Ce ... ce s-a întâmplat? își întoarse capul spre medici pe care îi întrebă speriat însă nu primi nici un răspuns.
- Dylan, îl strigă din nou Rebecca cu vocea stinsă.
- Aici sunt, promit că nu mai plec niciodată de lângă tine , îi sărută mâna plângând.
- Dylan ... te rog ... du-ma de aici ... fă dragoste cu mine ... pentru prima și ultima oară ...te rog!
Dylan își întoarse capul din nou către medici care îl priveau trist și îi făcu semn din cap că o poate lua .
Cu lacrimi în ochii o luă în brațe și ieși din salon, era atât de ușoară precum un fulg, bandana îi căzuse după cap dar cui îi mai păsa acest lucru, Rebecca își lipi obrazul de pieptul lui și își închise ochii , era obosită, călătoria ei pe pământ urma să se încheie.
Medicii, asistentele, mama lui Dylan chiar și cei prezenți în spital îi urmă pe cei doi până la ieșire, toți plângeau în urma lor și își ridicau privirea spre cer rugandu-l pe Dumnezeu să o primească cu brațe deschise.
Deși nu știa unde să o ducă pașii îl ghida spre casă, casa pe care Rebecca o alese din catalog și în care nu locuise niciodată.
Menajera îi întâmpină plângând în prag și îi făcu loc sa treacă, ajunși în "camera lor", Dylan o așeză încet pe pat.
- Aceasta este ... camera noastră ... sper că îți plac ... culorile ... mobila , îi vorbi Dylan printre lacrimi.
- Este minunată, o privi scurt după care închise ochii.
Dylan își dezbracă sacoul, își scoase cravata și își descheie nasturii cămășii.
Rebecca încercă să zâmbească și să-l privească , de multe ori și-l imaginase dezbrăcat dar niciodată nu-și închipuie că arată atât de bine și atât de perfect, își întinse mâna spre el și îl îndemnă să se așeze lângă ea.
Dylan se apropie de pat și îi sărută mâna, îi mângâie fața slabă și lipsită de culoare și își așeză buzele peste ale ei încercând să o sărute.
Momentul lor plin de sentimente triste și lacrimi se încheie cu un zâmbet pe buzele Rebeccai.
Dylan se așeză lângă ea și îi așeză cu grijă capul pe pieptul lui.
- A fost mai bine decât mă așteptam, îi vorbi Rebecca.
- Nu vreau să te rănesc, nu vreau să-ți provoc dureri.
- Nici nu îți închipui ... cât de ... fericită ... sunt, îți mulțumesc.
- Nu ai de ce ...deși ar fi vrut să-i mai spună câteva cuvinte lacrimile îl împiedică.
- Nu plânge Dylan ... nu plânge ... tu ai o viață înainte ... Carolyn are nevoie de tine ... făcu o pauză aerul care îi intră în plămâni începu să se împuțineze.
- Te rog nu mai vorbi , încearcă să te liniștești, sunt aici cu tine, mereu voi fi, nu mă interesează de Carolyn, acum tu ești importantă .
- Dylan ... ascultă, Ca ... Carolyn este ... însărcinată ... iar copilul pe care îl așteaptă ... este al tău .
Șocat Dylan era incapabil să mai articuleze vreun cuvânt, era imposibil acest lucru, Carolyn nu ar putea să-i ascundă așa ceva , însă poate acesta era motivul pentru care îl îndepărtase.
- Dylan ... îl strigă șoptit cu capul încă pe pieptul lui gol.
- Aici sunt ... nu mai vorbi ... te vei obosi mai mult ...
- Te ... iubesc ! au fost ultimele cuvinte rostite de aceasta.
Respirația lui Dylan se acceleră atunci când îi simți că inima Rebeccai se oprise, îi strânse trupul cu putere la piept și începu să plângă și să-i sărute creștetul ar fi vrut să o strângă atât de puternic încât să îi facă inima din nou să bată.
Începu să o strige dar aceasta nu-i mai răspundea în schimb avea un zâmbet care îi lumina chipul , semn că murise împăcată.

În aceleași momente la spitalul de urgență din New York, Carolyn aduse pe lume o fetiță, fetița ei și a lui Dylan .
Carolyn  renunță la lumea politică,  îi cedă lui Andy fotoliul de ministru, așa cum acesta își dori încă de la început.
Aflase de succesul lui Dylan în afaceri însă de starea Rebeccai nimic, în zadar încercă să o sune sau să-i trimită emailuri.
Carolyn se hranea cu amintirile frumoase, minunate, unice pe care le trăi cu Dylan , doar așa reuși să depășească întreaga perioadă , sarcina nu a fost deloc ușoară, pericolul de a-și pierde bebelușul o pândea la orice pas așa că decise să nu se ridice din pat decât pentru a face mici plimbări în gradina casei.
Andy nu o mai deranja și acest lucru o mulțumea, el își vedea de aventurile lui iar Carolyn avea parte de liniște.
Cum era și de așteptat pe holurile spitalului se aflau zeci de reporteri și fotografi care oferise bani grei pentru a realiza prima poză cu celebrul bebeluș.
- Ești gata? intră grăbit Andy în salonul lui Carolyn care își strângea fetița la piept cu dragoste.
- Andy, te rog nu am dispoziția necesară ... te rog ...
- Nici un cuvânt oamenii aia au plătit destul de bine, făcu semn cu degetul spre ușă, așa că zâmbește, îi ridică bărbia și se îndreptă spre ușă pe care o deschise și făcu semn armatei de reporteri să intre.
După sutele de poze pe care aceștia le făcuse, se pregăteau pentru un scurt interviu.
Andy statea așezat la marginea patului zâmbitor lângă soția și fiica lui pe care le sărută din când în când.
- În primul rând felicitări pentru noua membră a familiei, își începu reporterul interviul.
- Mulțumim, răspunse Carolyn.
- Domnule ministru , i se adresă lui Andy, cum vă simțiți acum că sunteți tătic și de fetiță?
- Sunt atât de emoționat că nu pot descrie în cuvinte tot ce simt acum , atât eu cât și sotia mea am fost binecuvântați cu acest înger.
- Nu ne-ați dezvăluit numele prințesei.
- Rebecca, se repezi Carolyn să răspundă.
Andy o privi încruntat era clar că nu se aștepta să-i pună acest nume, dar acum că făcuse public acest lucru nu îi rămânea decât să accepte.
- Un nume foarte frumos, reprezintă ceva anume?
- Da ... i se umplu ochii de lacrimi , Rebecca este numele unui înger , își privi minunea care se cuibărea la pieptul său.