Unde să te caut dacă nu stiu cine ești?

Capitolul 4

Caroyln se trezi cu un inel pe deget exagerat de mare pentru gusturile ei dar insuficient pentru gusturile lui Andy Martin.
Știa simțeam în adâncul sufletului ei că Andy nu o iubește , sau cel puțin nu atât cât ar fi trebuit, de multe ori acesta purta pe piele, pe haine parfumul altei femei.
Dacă o deranja acest lucru? Nu, cu siguranță nu, acum nu. De ce? Pentru că Dylan trezi în ea sentimente pe care nu le simți niciodată în preajma lui Andy.
Ar fi putut să angajeze pe cineva care să-i facă rost de acel număr de telefon, dar era mai bine așa, știam că el nu făcea parte din lumea ei, o lume a snobilor, de fapt nici ea nu-și găsea locul dar nu voia să își dezamăgească tatăl.
De la întâlnirea lor trecut aproape un an, un an în care strânse mai mult de 15 volume cu acea poveste minunată, își rugă toate prietenele care plecau în vacanțe să îi cumpere acest volum.
În această seara avea organizată petrecerea burlacilor, nu dorea să participe de fapt nu își dorea nici măcar nunta, dar cum ar fi putut să îi spună acest lucru tatălui său care era mai mult decât încântat , era în al nouălea cer, mai ales că după nuntă avea să fie numită ministru al culturii.
- Iubito ești gata? În câteva minute va începe ședința, intră Andy în biroul ei.
Pentru prima dată Carolyn îl privi pe bărbatul din fața ei și încercă să găsească măcar o asemănare cu Dylan, dar nu găsi nici macar una.

Statura lui era impozantă, costumul scump pe care îl purta îi dadea un aer aristocrat, pe când Dylan îmbrăcat simplu și ieftin părea un puști gata oricând să se arunce într-o aventură.
Cuvintele de dragoste pe care Dylan i le șoptise , Andy nici nu le avea în vocabularul său.
Culoarea smaraldului din ochii lui Dylan o încălzea, pe când ochii albaștri a lui Andy o îngheța.
Gesturile ușor timide o făcu să își dorească mai mult atunci când Dylan o cuprinse pentru prima dată în brațe, spre deosebire de mâinile flămânde ale lui Andy care îi cercetă de fiecare data trupul pe care i-l cunoștea atât de bine, buzele lui Dylan erau fierbinți și pline pe când ale lui Andy erau subțiri și reci.
Caroyln scutură din cap era total greșit ceea ce făcea ea, oricum era convinsă că nu se vor mai întâlni niciodată.
- De ce mă privești așa? se apropie ușor de ea și îi cuprinse talia.
- Îmi place cum îți vine costumul astăzi, minți și își trecu mâna peste cravata lui.
- Iubito ce îmi faci? Ce momente îți găsești și tu....de fapt cred că am.putea întârzia puțin la ședința, se aplecă săi sărute buzele dar aceasta se retrase.
- Nici gând, își luă dosarul de pe birou, nu este vina mea că te gândești doar la prostii, îi făcu semn cu degetul.
- Ba da, pentru că vina mea nu este că mă aduci în starea în care nu mă pot controla, o trase din nou la pieptul ei de data acesta punând stăpânire pe buzele ei.
- Abia aștept ziua de mâine, abia aștept să devii soția mea, îi luă mana stânga pe care trona superbul inel și i-o sărută.
Momentul lor este întrerupt de secretara care intră neinvitată.
- A.. .mă scuzați nu știam că sunteți aici, i se adresă rușinată lui Andy și își lasă capul în jos,tatăl dumneavoastră vă așteaptă în sala de ședințe.
- Mulțumesc Lili, i se adresă Carolyn , hai să mergem , se retrase din brațele lui Andy și ieși din birou urmată de el care se opri în fața secretarei.
- După ședința te vreau în biroul meu, nu am ce să-ți fac mi-ai întrerupt momentul scumpo , îi ridică ușor bărbia, dacă mai întârziai puțin scăpai dar așa .....te aștept Lili, îi făcu din ochi arogant și ieși.

Ceasul arată 23:45 când ieși Dylan din cafenea, pierduse și ultimul mijloc de transport cu care putea ajunge acasă, un client dezamăgit in dragoste nu a dorit să părăsească cafeneaua până nu îi relată și cea mai nesemnificativ lucru legat de cea care îi frânse inima, Dylan îl ascultă și îi arătase compasiune față de el dar ce putea să-i spună, ce sfat putea să-i de-a dacă și el avea sufletul distrus de dor.
Dorul lui devenise obișnuință, încerca să se obișnuiască cu gândul că trăia o iubire imposibilă.
Când ajunse în cartier ceasul bătu ora 01:00, dintr-un grup Dylan își auzi numele.
- Dylan, salut frate, se apropie Jose de el , gata munca?
- Salut Jose, da gata, tu ce faci?
- Cu băieții,făcu semn spre grupul din spatele lui, te-am căutat azi pe acasă și mia zis mama ta că ești de munca așa că te-am așteptat.
- S-a întâmplat ceva?
- Am o surpriză pentru tine, uite am găsit jocul, ochii lui Dylan urmări fiecare mișcare a mâinii  lui Jose care scoase din rucsacul pe care îl purta în spate jocul cu pricina.
- Unde l-ai găsit? îl întrebă cu ochii măriți și îi smulse carcasa din mână pe care o deschide cu rapiditate și îți trecu degetele peste cifrele frumos scrise.
- Nu contează , unde și cum , important este că îl ai, sper că atunci când vei fi puțin liber sa îl.jucam împreună.
- Da...sigur ...mulțumesc din suflet frate, îl îmbrățișa bucuros.
- Hei stai așa prietene, îl împinse , știu că duci o viață de abstinență dar nu-ți varsă hormonii pe mine.
- Îți multumesc, de fapt îți datorez viața, mersi frate, se îndepărtă rapid de el.
Era ireal ceea ce i se întâmplă , avea în mana numărul de telefon a celei care îi furase inima, cea care îi furase zilele, nopțile, visele, totul, câte o dată chiar și el se simțea un intrus în viața lui.
Scoase telefon și înainte să formeze numarul privi ceasul 01:12, era o ora în care orice om normal dormea dar ce mai conta acum ce ora arată ceasul având în vedere că el asteptase atâta timp.
Telefonul suna o dată, de două ori și apoi o muzică puternică îl făcu să își indeparteze telefonul de la ureche.
- Alo? îi auzi vocea puternică semn că se retrase într-un loc liniștit.
Inima lui îi pulsa cu putere și ochii i se umplu se lacrimi, era ea, era ea, nu îi venea să creadă.
- Alo? auzi din nou.
- Ca.... Carolyn? reuși să rostească.
La celălalt capăt al firului se lăsă tăcerea semn că și ea îl recunoscu.
- Dylan, sopti, tu ești ?
- Da, eu sunt ...știi de fapt îmi pare rău de oră știu că nu este una decentă, îmi era frică că te voi trezi dar văd că nici tu nu dormi acum, vorbi cu rapiditate, își puse mâna în cap și se rotea pe strada întunecată luminată slab doar de un felinar asemeni unui câine care își revede stăpânii după o lungă așteptare.
- Dylan chiar tu ești?
- Da, abia am reușit să fac rost de joc de fapt nu eu am făcut ci un prieten tocmai mi l-a dat, ce faci ești bine?
- Da....sunt bine..... nu-mi vine să cred că te aud , de fapt îmi pierdusem orice speranță.
- Eu nu, rosti rapid Dylan, mi-e atât de dor de tine Carolyn știu că sună prostesc dar asta este adevăratul.
Dylan auzi câteva voci feminine în fundal apoi telefonul se închise, pe care îl privi șocat, încerca din nou să sune dar de data aceasta telefonul era înafara serii de rețea.
Nu mai conta el era fericit, poate rămase fără baterie, o va suna mâine și își va declara dragostea.