Unde să te caut dacă nu stiu cine ești?

Capitolul 29

- Nu pot să cred, se ridică Carolyn șocată și începu să se plimbe prin cameră.
- Da, este greu de crezut dar adevărat, mama mea după cum bine știi s-a născut în Londra, începu Andy să povestească, când l-a cunoscut pe tata acesta era într-o relație cu mama lui Dylan ... deși o iubea pe mama foarte mult s-a căsătorit cu mama lui.
- Și mama ta a venit în New York fiind însărcinată cu tine unde l-a cunoscut pe domnul Martin, completă Carolyn.
- Exact, după cum ți-am spus mai devreme la 17 ani am aflat că nu este tatăl meu adevărat și fără să spun nimănui am angajat un detectiv care m-a condus la adevăratul meu tată, care culmea locuia de câțiva ani aici, de la el am aflat că își părăsise familia din Londra venind aici în căutarea mea și a mamei, dar când a aflat că este căsătorită nu a vrut să îi strice căsnicia.
- Atunci de ce nu s-a întors la familia lui din Londra? întrebă contrariată Carolyn.
- Nu îți pot răspunde la această întrebare, l-am găsit într-un canal printre cerșetori, bolnav , l-am luat și l-am internat într-un spital unde s-a și stins, se întrista tot mai mult.
- Și când ai aflat că Dylan este fratele tău? De când știi acest lucru?
- De puțin timp.
- Dumnezeule, nu pot să cred, continuă să se plimbe prin cameră până când Andy se apropie de ea și o apucă blând de mână.
- Carolyn, tu și Rebecca sunteți singurul adevăr din viața mea, știu că alături de voi pot deveni un om mai bun , vreau să îți pot dovedi acest lucru, nu-mi pasă că te-ai culcat cu fratele meu, nu-mi pasă că îmi cresc propria nepoata, nu vreau decât să am o viață liniștită alături de voi.
- Andy, te rog, între noi nu mai e nimic, eu nu ...
- Nu îți cer decât o lună să îți dovedesc că nu sunt doar un monstru.
- L-ai omorât pe tata, ai violato pe Rebecca , de ce l-ai omorât Andy de ce?
- Așa am crezut că te pot ține lângă mine, știu că merit să ard în flăcările iadului, dar ... oferă-mi o lună și apoi îți voi acorda divorțul.
Carolyn îi șterse lacrimile și îi mângâie obrazul, poate merita o a doua șansă , cine era ea să-i refuze acest lucru, el se putea îndrăgostit de altcineva iar ea se putea întoarce la Dylan .
- Gata cu sentimentalismele, se îndepărta Andy de ea, nu-s obișnuit cu de astea, parcă trebuia să pleci.
- Da...
- Te las să te îmbraci și să o pregătești pe cea mică , distracție plăcută, îi zâmbi trist și ieși din cameră închizând ușa în urma lui.
Carolyn rămase în mijlocul camerei privind spre ușă, trebuia să vorbească urgent cu Dylan, trebuia să-l convingă să renunțe la planul lui, nu-i poate face rău fratelui său, așa că formă imediat numărul lui și așteptă nerăbdătoare să-i răspundă.
- Dylan, vreau să ne găsim la cafeneaua din centru într-o oră.
- Bună și ție iubito , s-a întâmplat ceva??
- Nu ... de fapt vreau să-ți vorbesc.
- Vii și cu Rebecca?
- Da, voi veni și cu ea, ne vedem atunci, îi vorbi repede și închise telefonul.
Jumătate de oră mai târziu Carolyn ieși cu cea mică din casă, după ce o așeză comod în scoica specială porni mașina și se îndreptă spre locul de joacă unde avea să se întâlnească cu Lili și fiul său.
- Ce mă bucur că ați venit, o întâmpină Lili zâmbitoare .
- Lili vreau să-mi faci un serviciu, ai grija câteva minute de Rebecca, eu trebuie să mă întâlnesc cu Dylan.
Deși nu înțelegea starea lui Carolyn, Lili acceptă să aibă grijă de cea mică fără să pună întrebări.
Ajunsă în fața cafenelei Carolyn parcă mașina și intră hotărâtă, zâmbi din toată inima când îl văzu pe Dylan stând la o masă butonând concentrat telefonul.
Deși ar fi vrut să-l îl sperie se pare că cea speriată a fost ea când se ridică și o luă în brațe.
- Dylan , ne vede lumea, îl îndepărtă rapid spre nemulțumirea lui.
- Rebecca? o întrebă.
- Este cu Lili la un loc de joacă.
- Dar am crezut că o vei aduce .
- Dylan trebuie să vorbim, se așeză pe scaun și îl îndemnă să facă același lucru.
- Carolyn ce s-a întâmplat? Mă sperii!
- Dylan am ceva să-ți spun, îl privi serioasă.
- Carolyn ce se întâmplă cu tine?
- Dylan ... Andy este fratele tău.
Dylan începu să râdă în hohote cu poftă și din toată inima.
- Dumnezeule Carolyn , n-am mai râs de mult în halul asta, chiar îți mulțumesc că m-ai scos un pic din starea mea, singurul meu frate este James.
- Eu nu glumesc Dylan, vorbesc foarte serios, acum că ai aflat asta ești dispus să mergi mai departe? Totuși este fratele tău.
- Carolyn nu te înțeleg.
- Uf! Nici eu jur, dar l-am văzut dărâmat, plângea, cerea o nouă șansă, regretă, are remușcări, sincer.
- Când ai aflat asta?
- Astăzi l-am surprins pe Andy când vorbea cu Rebecca .
- S-a apropiat de fiica mea? sări revoltat în picioare atrăgând atenția celor din jur, l-ai lăsat să se apropie?
- Dylan, te rog să mă asculți, făceam dus, Rebecca s-a trezit și el a venit să o liniștească.
- A intrat în camera ta când erai în dus și....
- Dylan te rog să încetezi, țipă la el, n-am știut că va intra...
- Ușă ta nu are cheie? Sau nu știi să o folosești??
- Ești sub orice critică , nu se poate discuta cu tine, se ridică în picioare și dă să plece când Dylan o opri.
- Eu sunt sub orice critică? Mă suni și mă chemi aici, vin bucuros crezând că voi petrece puțin timp în compania voastră și când colo ce să vezi, îmi spui povești de adormit copii, apoi îmi spui că ăla a pus mâna pe fiica mea, a luat-o în brațe cât tu erai dezbrăcată sub duș.
- Știi ce? Eu plec, du-te dracului! se ridică Carolyn nervoasă și plecă.
Dylan o privi nervos cum ieși din cafenea , ar fi vrut să se ducă după ea dar îi era frică de faptul că cearta lor putea degenera, iar el nu-și dorea acest lucru, era gelos deși știa că îl iubește și că ar face orice pentru iubirea lor, totuși nu-și putea explica faptul că îi ceruse cu alte cuvinte să-l lese în pace pe acel șobolan scârbos.
Dylan știa că tatăl lui plecase cu altă femeie și că se mutase în New York, dar era imposibil ceea ce auzise, avea nevoie de ajutor, trebuia să se convingă că totul este adevărat, planul lui mergea foarte bine și abia aștepta să intre cu armata de polițiști în parlament exact în timpul în care era numit prim-ministru, probele adunate cu ajutorul lui Amir îl condamnau la cel putin 15 ani de închisoare.
Aruncă două bancnote pe masă și ieși în grabă din cafenea, deși credea că o va găsi pe Carolyn în parcare se înșelase, se urcă în mașină lui și acceleră spre hotelul în care era cazat Amir, în acel moment era singurul care îl putea ajuta.
- Ce ai pățit prietene? îi deschise Amir ușă speriat
- Am pățit că tocmai am aflat că nenorocitul de Andy Martin este fratele meu, își puse mâinile în șold și se opri în mijlocul camerei .
Amir încă stătea cu mâna pe mânerul ușii încă deschisă și îl privi șocat.
- Stai că n-am înțeles, ce ai spus?
- Ce ai auzit, nu mă fă să repet că nu suport să mai pronunțat încă o dată acele cuvinte.
- De unde știi?
- Carolyn mi-a dat întâlnire mai devreme la cafenea și mi-a spus că este fratele meu, că tatăl meu se pare că a avut o aventură cu mama lui și pentru ea ne-am părăsit .
- Și .... Și acum ce vei face?
- Voi înnebuni dacă această situație nu se sfârșește cât mai repede, jur, se așeză pe scaunul tapițat din fața lui asemeni unui om sleit de puteri.
- Trebuie să angajăm un detectiv pentru a afla adevărul, unde este tatăl tău în acest momen?
- La dracu ,în iad, a murit acum 2 ani.
- Nici o problemă prietene, cunosc pe cineva care ne poate ajuta, se îndreptă spre telefon.
După o discuție telefonică destul de scurtă Amir se întoarse cu fața spre Dylan și îl privi cu milă.
- Acum ce sa fac Amir?
- Cum adică ce sa faci? Mergi în continuare cu planul .
- Dar Carolyn mi-a cerut să mă opresc și ne-am și certat.
- Îmi pare rău ... investigația va dura cel puțin o săptămână.
- Pfff, o săptămână? se ridică de pe scaun nervos, în 3 zile sunt alegerile.
- Dylan este cel mai bun detectiv, îmi pare rău dar nu se poate mai repede, acum decizia îți aparține.
- Nu pot să-mi dau seama cum a reușit acel nenorocit să o întoarcă împotriva mea, la naiba.
- Decizia îți aparține prietene, chiar nu știu ce să-ți spun.
- Voi merge în continuare cu planul, acel nenorocit trebuie să înfunde pușcăria, iar Carolyn o să mă asculte chiar dacă vrea sau nu, vorbi cât se poate de serios Dylan spre bucuria lui Amir.