Unde să te caut dacă nu stiu cine ești?

Capitolul 23

Carolyn privi bărbatul din fața ei de parcă ar fi avut tot timpul din lume analizându-i fiecare centimetru, deși la un moment dat se întreba dacă nu cumva uitase să respire, îi putea auzi inima lui  cum îi bătea nebunește în piept.
Pentru o clipă avusese impresia că cel din fața ei este o altă persoana nicidecum cel de care era ea îndrăgostită, frumos, sigur pe el, îmbrăcat într-un costum care îi venea demențial, părul atent aranjat , mirosea a parfum scump, încă purta verighetă, deși avea o  atitudine de superioritate în ochii lui blânzi îi putea citi cu ușurință sentimentul de fericire amestecat cu dor.
Era incapabilă să vorbească , era incapabilă să se miște, ar fi vrut să îl îmbrățișeze și să-l sărute, dar știa că era imposibil acest lucru.
Dylan însă o privea zâmbind ar fi vrut să-i mângâie obrazul, să-i sărute buzele , să o îmbrățișeze însă  își înfrâna dorința și îi ceru în gând ajutor Rebeccai să simplifice ceea ce va urma.
- De ..... de ce te-ai întors? De ce nu ai rămas în Londra? îl întrebă Carolyn șoptit.
- Crezi că vreau să trăiesc fără tine? Crezi că voi fi vreodată fericit unde nu ești tu? Să locuiesc într-un loc unde tu nu ești? Să văd numai fețe care nu seamănă cu a ta? Să aud numai voci care nu sună ca ta? Nu pot Carolyn , nu pot să trăiesc fără tine, cât îi vorbi Dylan nu se mișcase nici un centimetru, ochii erau singurii care se plimbau cercetători pe trupul ei.
- Nu ... Nu Dylan te rog nu îmi spune astfel de cuvinte ...
- Ți le voi repeta la nesfârșit, te iubesc Carolyn ... mereu te-am iubit ...
Carolyn își închise ușor ochii era o tortura să-i privească buzele și să nu le poată săruta, să fie aproape de ea și să nu-l poată îmbrățișa, să îi spună că o iubește iar ea ... să nu-i poată răspunde că și ea îl iubește enorm.
Dylan își întoarse capul și făcut doi pași spre pătuț și își privi fiica cum dormea liniștită, era un copil atât de frumos, atât de perfect , ar fi vrut să îi sărute fruntea și degețelele mici însă se abținu.
- I-am pus numele ei, schimbă subiectul Carolyn după momentul de tăcere prelungit, mi-ar fi plăcut să o cunoască ...
- Și ei i-ar fi plăcut asta, însă totul s-a întâmplat mult mai devreme decât ne așteptam.
- Ce cauți aici? Te-ar putea găsi Andy și ...
- Soțul tău depinde de mine acum, îi spune cu zâmbetul pe buze.
- Da, am aflat, ieri Lili secretara mea m-a anunțat că tu ești în spatele contractului anulat.
- Întreaga lui campanie depinde de mine , este la mâna mea.
- Și...și ce urmărești? Vrei cumva să ....? îl întrebă șocată.
- Chiar așa, se mândri.
- Nu pot să cred ... dar el știe că tu...
- Bineînțeles că nu ... a știut până azi dimineață.
- Dumnezeule, se apropie sfârșitul lumii, se așeză pe fotoliul de lângă pătuț.
- De ce spui asta? Cu ce te șantajează Carolyn? De ce ți-e frică de el? De ce nu ai vrut să-l părăsești când ți-am cerut? De ce? se repezi spre ea și o ridică de pe fotoliu, începu să își piardă calmul .
- Tu nu știi nimic, începu să plângă, nu trebuie să știi nimic, cel mai bine ar fi să pleci departe, departe de mine.
- Te rog privește-mă, o îndemnă Dylan, pentru prima oară degetele lui îi atinse chipul.
- De ce?
- Pentru că ... în ochii tăi îmi văd fericirea ...
- Termină Dylan , se îndepărtă de el, care fericire? Care fericire ? Noi nu vom putea fi fericiți niciodată, acum te rog să pleci.
- De ce să plec? Ce îmi ascunzi Carolyn ? Simt că îmi ascunzi ceva și nu știu ce ... se prefăcu neștiutor.
- Greșești! se repezi , nu am ce să-ți ascund ... nu vreau decât să stai cât mai departe de mine și de ... familia mea.
- Oare așa să fie? își miji ochii.
- Deja am stat prea mult de vorbă , te rog să te întorci în salon nu ai ce caută aici, Andy trebuie să ajungă acasă și nu ar trebui să te găsească aici.
- Hmmm, de ce nu am voie aici? Ți-e frică că o trezesc pe Rebecca? Fiica noastră? accentua ultimele cuvinte.
Carolyn privi speriată pătuțul în care dormea cea mică si începu să tremure.
- Nu ... nu este fiica ta, ce te face să crezi asta?
- Este de ajuns să o privesc, asemănarea dintre mine și ea este izbitoare, de la culoarea ochilor , forma feței, a degetelor, se apropie ușor de pătuț.
- Pleacă de aici , îl împinse și se așeză în fața lui, ea nu este fiica ta!
- Nu plec, nu plec fără tine și Rebecca, o apucă de umeri, să îți intre acest lucru în cap odată pentru totdeauna.
- Dumnezeule, o să ne omoare, tu nu înțelegi, nu vrei să înțelegi, închide ochii și începe să plângă.
- Nu voi reuși dacă nu îmi spui , vorbește cu mine ! o îndemnă.
- Nu este fiica ta înțelege te rog Dylan, nu este, de ce nu vrei să mă crezi ?
Dylan se înfurie , negarea ei îl exaspera, plecă de lângă ea și se aplecă spre pătuț.
- Stai, ce faci încercă să-l oprească speriată.
- Asta este un semn din naștere nu-i așa? îi arătă cu degetul semnul roșu de pe piciorul stâng al fetiței.
- Da ... dar tot nu înțeleg ce vrei să ... Carolyn își înghiți cuvintele atunci când Dylan își ridică pantalonul și îi arată același semn tot pe piciorul stâng.
- Poate fi o coincidență, toată lumea are câte un semn ...
- Atunci și asta este o coincidență? scoase din buzunar un plic pe care i-l înmână.
Carolyn privi plicul însă nu întinse mâna după el, știa clar despre ce este vorba, recunoscu sigla laboratorului. Ce rost mai avea să nege? Așa că alunecă pe fotoliu si începu din nou să plângă.
- Ce trebuie să știu Carolyn? se așeză în genunchi în fața ei și îi cuprinse mâinile .
- Andy ... Andy este criminalul tatălui meu, este un om periculos, m-a amenințat că în cazul în care nu renunț la tine și nu te fac să pleci departe te omoară și iar pe Rebecca a ... începu să plângă mai tare .
- Ce i-a făcut Rebeccai? întrebă speriat .
- A violato atunci când a venit să îți ia hainele și să anunțe că îți dai demisia.
Dylan se ridică în picioare și își frecă fruntea abia acum reuși să îi înțeleagă starea Rebeccai din acea zi, era total schimbată.
- Nenorocitul, am să-l omor!
- Mi-e frică Dylan, mi-e frică pentru viața noastră, se ridică și ea în picioare și se apropie de el însă își înfrâna dorința de a-l atinge.
- Trebuie să ne prefacem Carolyn că nu știm nimic și să-i facem jocul în continuare, nu trebuie să-i dăm nimic de bănuit , îi mângâie obrazul plin de lacrimi.
- Poți să mai reziști puțin? o întrebă îngrijorat.
- Da, Rebecca îmi dă putere, făcu semn spre pătuț.
- Cum se comporta cu fiica mea?
- Nu-ți fă probleme nu s-a atins niciodată de ea , nu i-am permis acest lucru și nici el nu este dornic, deși câteodată se dovedește a fi afectuos. De cât timp ști că Rebecca este fiica ta?
- De când m-am întors în țară a fost simplu el nu poate avea copii, îi mângâie în continuare obrazul plin de lacrimi.
- Poftim? Cred că glumești ... de unde știi tu acest lucru?
- Să spunem că dintr-o sursă foarte sigură, înainte să te cunoască și-a făcut o operație ... vasectomie se numește.
- Dumnezeule, își duse mâna la gură șocată, el nu își dorea copii.
- Exact , vreau să îți dau ceva, scoase din nou din buzunar o cutie mică de catifea și un alt plic cu numele ei.
Carolyn recunoscu scrisul prietenei sale și din nou ochii i se umplu de lacrimi.
- M-a rugat să îți dau astea, i le întinse însă când să le i-a din mână lui se auzi două aplauze scurte.
- Oooo , da ce onoare să vă avem în aceasta casă domnule Jackson, intră zâmbitor Andy, pot să știu ce dracu cauți în camera fiicei mele și lângă soția mea?