Unde să te caut dacă nu stiu cine ești?

Capitolul 6

Întreaga noapte sau ce a mai rămase din ea Dylan se închise în camera lui, simplă, sărăcăcioasă dar plină cu amintiri, amintirile lui în care Caroyln era personajul principal.
În fiecare colț al camerei, pe fiecare perete avea lipite fotografii imaginare din acea zi superbă.
Îi auzise vocea și pentru el era suficient , acum era dispus să renunțe la tot pentru ea așa că aștepta cu nerăbdare să-i comunice mamei sale despre planurile lui.
Ceasul arată 05:05 când intră în bucătărie, mama lui pregătea cafeaua și micul dejun.
- Bună dimineața mamă, o salută și îi sărută obrazul.
- Dylan de ce nu dormi la ora asta? Ai venit destul de târziu .
- Mamă am ceva să-ți spun , o luă de mână și se aseza la masă.
- Ar trebui să știu ceva? îl întrebă zâmbind.
- Da, am găsit numărul și am sunat-o pe Carolyn.
- Adevărat? își mări ochii de uimire.
- Da, îți dau seama mamă i-am auzit vocea, am vorbit cu ea, nici mie nu-mi vine să cred.
- Și când vă întâlniți din nou?îl întrebă nerăbdătoare.
- Nu știu, se scarpină la ceafă, nu de fapt s-a întrerupt convorbirea , cred că a rămas fără baterie pentru că am încercat din nou să o sun și telefonul era închis.
- Aaaa, și ce ai de gând să faci ?
- Mamă am de gând să-i accept ajutorul Rebeccai.
- Fata de la cafenea care semăna cu Carolyn, își reaminti mama lui.
- Chiar ea, locuiește în New York așa că voi pleca și eu acolo, sper să găseasc un post mai bine plătit, vreau să-mi pot permite să plătesc o chirie , rata la o mașină, o vacanță....începu să viseze, vreau să o cer în căsătorie mamă, m-am săturat sa trăiesc cu ea doar din amintiri.
- Dylan , fiule ești sigur că vrei să faci acest pas? La urma urmei nu o cunoști exact, nu știi cine este.
- Mamă o iubesc și asta este tot ce contează.
- Atunci nu-mi rămâne decât să te încurajez și să-ți urez succes fiule, se aplecă și îi sărută fruntea.
Chiar dacă inima ei de mamă strigă disperată în piept să nu-l lese să plece , aceasta o ignoră nu voia să-i taie aripile, să-i umbrească visele și fericirea, așa că îl va strijini necondiționat.
- Mulțumesc mamă, ești îngerul meu o ridică de pe scaun și plus în brațe, acum mă duc să o sun pe Rebecca.
- Fiule dar este ora 5 orice om normal doarme la această oră.
- Nu și dacă locuiești în New York mamă, îi făcu din ochi diferența de fus orar este de 5 ore asta înseamnă că acolo este deja 10.
- A....nu am știut atunci te aștept înapoi să-mi comunici dragul meu.
Ajuns în camera lui Dylan cauta în agendă numărul Rebeccai, aceasta insistă să îi întindă o mână de ajutor încă din ziua în care o cunoscuse.
Telefonul sună o data,de două ori, de trei ori când Dylan se gândi că nu va răspunde , vocea de fapt mormăitul Rebeccai se auzi la celălalt capăt.
- Hmmmmmm
- Hei, Rebecca bună dimineața, o salută Dylan.
-O fi bună pentru tine Dylan, hei tu nu știi că la ora asta un om normal doarme, îi spuse nemulțumită.
- Un om normal care locuiește în New York nu doarme la ora 10, îi spuse amuzat.
- Cât? sari Rebecca din pat că arsă , este 10?
- Chiar 10 și 10 minute ora ta.
- Dumnezeule, își duse mâna la frunte, am întârziat, o sa întârzii, alergă prin cameră în căutarea hainelor aruncate.
- Unde întârzii la servici?
- Ei la servici , prietena mea azi se căsătorește, am întârziat , mor daca mi-au anulat ăștia de la salon programarea, se alarmă.
- Atunci te las Rebecca, voi reveni cu un alt telefon, mai târziu sau mâine.
- Nu...nici să nu te gândești, se opri din plimbat prin camera ei și se așeză pe marginea patului, despre ce este vorba?
- Știi că mi-ai spus că dacă voi avea vreodată nevoie de....
- De ajutor să nu te sfiești să mi-l ceri, continuă Rebecca, te ascult, în sfârșit te-ai hotărât să vii în New York?
- Pai cam da....cred că ai putea să mă ajuți să-mi caut de munca și un loc unde să stau?
- Nici nu se pune problema, te rog să te urci în primul avion și să vii aici, îți voi trimite printr-un mesaj adresa mea unde mă vei găsi....îmi pare rău Dylan dar chiar trebuie să plec , aștept un mesaj din partea ta în care să-mi spui că ești pe drum.
- În câteva zile sigur ne vom revedea, trebuie să-mi dau demisia de la cafenea și.... încercă să-i explice Dylan.
- Atunci lasă totul în ordine acolo și mișcați fundul, te aștept, paaaa!
Astrele erau de partea lui în sfârșit visul lui de a locui în New York era pe cale să devină realitate , trebuia să își de-a demisia de la cafenea, cu banii pe care îi primea avea să-și cumpere un bilet la autocar nici decum la avion, diferență era mult prea mare și voia să-i lese și mamei lui ceva mărunțiș măcar să plătească o factură.
Zis și făcut, trecu o săptămână de când vorbise cu Rebecca la telefon iar acum era în autocar, autocarul care îl va duce spre fericire, va locui în New York, Rebecca sigur îi va face rost de un loc de muncă bine plătit, iar el îi va cumpăra un inel și o va cere în căsătorie pe Carolyn prima dată când o va reîntâlni.
Încercă de nenumărate ori să o sune dar telefonul era închis.
- Sigur este defect sau se afla într-o zonă fără semnal, vorbi cu el Dylan ultima dată când încercă să o sune.
Timpul petrecut pe drum nu-l obosi ci îl făcu nerăbdător să înceapă o viață nouă.
Când ajunse în marea autogară din New York, Dylan își aruncă rucsacul cu haine în spate și o caută din priviri pe Rebecca.
Aceasta tocmai parcă mașina și coborâ grăbită, alerga în brațele lui atunci când îl văzu, conexiunea care se instalase între ei încă din ziua în care Dylan o confundase nu putea fi explicată.
- Dylan....
- Rebecca, o luă în brațe și o învârti bucuros.
- Nu-mi vine să cred că ai venit.
- Nici mie.
- Dumnezeule am și uitat cât de bine arăți, îl admiră Rebecca.
- Tu vorbești? Eu să nu te recunosc.
- Îți place noul meu look? își bagă mâna în părul ei bogat care acum era creț.