Arată-mi lumea prin ochii tăi #Finalizată

Capitolul 9

Lizzi

În timpul pauzei de la cursurile mele, am pornit prin spital să îl caut pe Logan.
M-am plimbat un timp pe holuri fără să dau de el și până la urmă, am intrebat-o pe Lucie, doamna de la recepția spitalului dacă nu cumva știe unde e iar ea a fost atât de drăguță încât m-a condus la el.
Logan era într-o arie a spitalului pe care nu o cunoaștem.
Mirosul de dezafectat era și mai puternic aici:
-Lizzi! l-am auzit din celălat capăt al camerei
Am mers cu grijă să nu mă lovesc de vreau scaun sau masă până când am ajuns lângă el:
-Logan?
-Sunt chiar aici!
Am întins mâinile iar el m-a prins și m-a tras spre el.
M-a ajutat să mă ridic pe marginea patului pe care stătea.
Când mi-am plimbat mainjle pe brațele sale am simițit ceva, un tub mic pornind de la încheietura brațului său:
-Ce e asta?
-Oh, e doar...donez sânge ocazional.
-Ah.
Am zâmbit:
-E drăguț din partea ta. Când te gândești că o pungă de sânge poate să salveze viața unui om.
Dau din cap gînditoare:
-Poate că o să donez și eu sânge.
Dar apoi scutur din cap și el schimbă subiectul:
-Deci, ce faci în seara asta?
-Hmmm...nu știu. Stai să îmi verific agenda.
Deșii nu îl văd știu că zâmbește larg:
-Oh, se pare că sunt liberă.
-Perfect! Pentru că am de gând să te scot în oraș.
-Chiar așa? intreb eu
-Dap.
-Cât e ceasul?
-Aproape jumătate.
- Trebuie să plec! Pauza e gata!
Dau să mă ridic dar el mă trage inapoi. Îi simt mâna când se apropie de obrazul meu și îmi dă o șuviță de păr după ureche apoi se apleacă și mă sărută pe obraz:
- Ne vedem deseară, Lizzi!
Îi zâmbesc și dau din cap apoi plec spre următorul meu curs.

***

Logan a parcat mașina în fața casei în jurul orei șapte.
Geamul de la camera mea era deschis așa că i-am auzit motorul mașinii și am ascultat cum coboară din mașină și apoi pașii lui spre casa noastră.
Am auzit două bătăi în ușa și apoi glasul mamei care îl învită înăuntru.
Mi-am luat pe mine o pereche de blugi simpli și un tricou alb.
Îi știam culoarea deoarece aveam dulapul delimitat în mai multe culori și știam după numărul raftului ce culoare au hainele.
Mi-am trecut mâinile prin păr încercând să îl aranjez puțin, speram că arăta bine, m-am dat cu puțin luciu de buze având grijă să nu dau pe lângă și am coborât la parter.
Vocile familie mele și a lui Logan răsunau din sufragerie.
-Hei! am spus eu din prag
Mi-am imaginat că toți se uită la mine deoarece în cameră s-a făcut liniște:
-Hei, Lizzi!
Aud un sunet ca și când cineva se foieste pe scaun apoi niște pași și în final brațul lui Logan trecut peste umerii mei:
-Promit să o aduc acasă înainte de miezul nopții! promite Logan iar ceilalți râd ca și cum ar fi o glumă doar a lor
Zâmbesc și eu deoarece atunci când Logan mă ia de mână și mă conduce spre mașina lui simt un puternic sentiment de familiaritate.
Mă simt bine în prezența lui, ca și când aș putea să fiu eu însămi fără să îmi fac griji.
Logan îmi deschide ușa și după ce mă urc, îmi închide portiera.
Aștept câteva clipe înainte să urce și el în mașină.
Aud când învârte cheia și motorul mașinii pornește:
-Unde mergem? intreb eu
Logan mă ia de mână. Degetele sale se împletesc cu ale mele și apoi imi ridică mână până când se întâlnește cu buzele sale.
Imi sărută ușor partea exterioară a mâinii și apoi îmi mângâie încheietura.
-E un loc frumos. O să îți placă!
Dau din cap și zâmbesc deoarece am încrede în el.

***

Primul lucru pe care îl aud după ce coborâm din mașină sunt valurile:
-M-ai adus la mare? îl întreb eu
-M-am gândit că o să îți placă. Am avut dreptate?
-Ce? Desigur! Ador mirosul mării și cântecul pescărușilor...dar nu am costumul de baie la mine!
Logan râde și își infașoară brațul în jurul meu:
-Nu ai nevoie de el. În seara aceasta nu înotăm.
-Nu? Atunci ce o să facem?
-Vino!
Mă ghidează după el.
Ne plimbăm o vreme. Logan imi povestește cum arată împrejurimile. Imi spune că soarele apune iar eu imi imaginez asta.
Apoi ne oprim brusc:
-Ce e?
-Am ajuns.
-Unde?
-La barca noastră.
-Avem o barcă?
-In seara aceasta da. O să avem parte de un tur cu barca și o cină romantică pe puntea principală.
Logan mă ia de mână și mă trage după el.
-Ah, domnule Cole! Ați ajuns!
E un glas nou, răgușit dar puternic.
-Căpitane! Ea e Eliza!
Zâmbesc și sper că zâmbesc în direcția corectă:
-Oh, Logan, ai spus tu că e frumoasă dar această domnișoară e cu adevărat încântătoare!
Simt că mă inroșesc. Logan a vorbit despre mine cu omul acesta? I-a spus că sunt frumoasă:
-Barca e a voastră toată seara. Puntea e liberă și cina o să fie servită oricând vreți voi.
-Mulțumim!
Apoi Logan mă conduce unde, cred că spre puntea principală.
Simt imediat cum barca se pune în mișcare.
Ne așezăm la o masă iar mâna lui Logan nu se desprinde nici măcar o clipă de a mea.
Mâncarea ne este servită în scurt timp. Logan vorbește despre tot felul de lucruri. Mă întreabă ce planuri am pentru facultate.
O să studiez cel mai probabil acasă, ii spun eu.
Il intreb de ce a anulat faculatea cu un an.
Imi spune că a vrut să mai facă puțină practică și să mai rămână pe acasă o vreme înainte să plece definitiv.
După ce mancăm, Logan mă ia de la masă și dansăm puțin.
Imi las capul pe pieptul său și îi ascult bătăile inimii:
-Există vreo șansă? intreaba el
-Ce fel de șansă?
-Să îți recapeți vederea. adaugă el în șoaptă
Scutur din cap:
-Nu există nici un tratament, cel puțin momentan. Dar există totuși posibilitatea unui transplant.
-Deci există totuși o șansă...
Scutur iar din cap:
-Nu mai cred în chestia asta. La început când mi-au spus că un transplant ar putea rezolva totul am avut credință că intr-o zi o să pot vedea din nou...și atunci aproape că s-a întâmplat. Aveam 13 ani, eram oarbă de 5 ani deja când intr-o zi telefonul a sunat și ne-au spus că au niște ochi pentru mine. Am fost atât de fericită. Am mers la spital și am așteptat....și am așteptat. Iar după aproximativ trei ore o asistentă a venit și ne-a spus că a fost o greșeală, că ochii au mers deja la altcineva.
Simt mână lui Logan strângându-mă cu putere. Continui:
-Am mers acasă și am plâns deoarece în acea dimineața am crezut că aceea e ultima dimineață în care mă mai trezesc fără să pot vedea că afară e lumină. Am trecut peste dar când aveam 15 ani, intr-o nopate, mama m-a trezit din somn spunând,, Acesta e ziua, Lizzi, au o pereche de ochi pentru tine! ". Ne-am dus la spital în mijlocul nopții. Am așteptat pe hol....și am continuat să așteptăm. Mi s-a părut că a durat o eternitate până când doamna doctor James a venit la noi. Nu ii puteam vedea fața dar i-am simițit ezitarea inainte să îmi pună o mână pe umăr și știam ce are de spus de dinainte să vorbească. ,, Îmi pare atât de rău, Lizzi, testele arată că acești ochi nu sunt compatibili cu tine." Iar acela a fost momentul în care mi-am pierdut credința.
Imi ridica capul spre Logan:
-Mi-am acceptat soarta, că o să fiu mereu așa.
-Nu, nu poți să îți pierzi speranța.
-E in regulă. Sunt fericita așa cum sunt.
-Dar o să fii mult mai fericită atunci când o să poți vedea din nou.
Scutur din cap:
-Nu vreau să trăiesc cu speranța false.
Glasul lui Logan se imblânzește:
-Nu sunt false. O să vezi intr-o bună zi. Sunt sigur de asta.
Se desprinde de mine și aud că se foiește apoi spune:
-Stai exact acolo unde ești și zâmbește!
-Ce?
-Zâmbeste!
Zâmbesc:
-Logan, ce faci?
-Ți-am făcut o poză.
-O poză?
-Da. O poză. Și o să îți fac mai multe deoarece în ziua în care o să îți recapeți vederea să te poți uita la poze și să vezi exact ceea ce văd eu acum. Cât de frumoasă ești exact în clipa aceasta. O să poți să vezi lumea prin ochii mei.
Inima mea face un salt. Mâinile sale imi cuprind obrajii:
-Știi ceva, ar trebuii să faci și câteva poze cu tine?
-Cu mine? De ce? O să poți să mă vezi, nu vei mai avea nevoie de poze.
-Da, dar nu știm când se va întâmpla chestia asta, și vreau să pot vedea ce iubit sexy aveam la 17 ani.
Simt cum rânjește:
-Deci sunt iubitul tău?
Dau din cap și îi zâmbesc:
-Deci eu sunt iubita ta.
Imi simt respirația mai aproape de buzele mele:
-Hmmm...iubita mea...
Mă sărută:
-Suna atât de bine.
Mă sărută din nou:
-Și se simte și mai bine.
Își pune o mână în jurul taliei mele și pe cealaltă și-o bagă în părul meu. Eu imi pun brațele în jurul gâtului său.
Se desprinde din sărut și simt cum mă privește. După câteva clipe șoptește:
-Da, cu siguranță asta e una dintre cele mai bune zile din viața mea, iubito!
Dau din cap și îmi mușc ușor buza:
-Da, și a mea.
Apoi Logan își lasă din nou capul lângă al meu și își lipește buzele de ale mele.

!!! M-am interesat pe internet și nu sunt sigură că un transplant propriu zis de ochi există dar este posibil transplantul de cornee.
Așa că în atenția cititorilor aș vrea să precizez faptul că tot ce se întâmplă în această carte este ficțiune!