Elementul Disparut

Capitolul 29

In departare zaresc o casa de un alb murdar. In unele locuri vopseaua a fost stearsa , vazandu-se caramida. Toate plantele din jurul casei sunt uscate sau rupte. Incaperea nu e mai mare decat o simpla camera. Mda... Acolo se afla unul dintre portale. Nu inteleg de ce vrajitorii nu schimba locatia portalului. Sau macar sa renoveze casa. Oftez si fug pana in fata usei care abia se mai tine in balamale. Ridic mana si deschid incet usa. Nu vreau sa cada peste mine. Din fericire , usa nu cade , asa ca eu intru inauntru. Incep sa stranut din cauza prafului care pluteste in aer. Privesc in jur dezgustata. Inghit in sec cand vad paianjeni si alti gandaci in fiecare colt. Eu nu as putea sa traiesc aici. Suntem vrajitori , pentru numele lui Dumnezeu ! Putem sa facem orice dorim cu un singur pocnet din degete ! Imi dau ochii peste cap si merg mai in fata , podeaua scartaind. Pe peretele din fata mea sta un cerc negru ce straluceste putin. In stanga cercului se afla un dreptunghi argintiu. Ma mir ca inca nu a ruginit , asta daca e din fier. Ma apropii de dreptunghi si il apas cu degetul. De parca ar fi un telefon , langa dreptunghi se deschide o lista cu sute de locatii. Una singura imi atrage atentia."Yroni (Taramul Demonilor)". Nu stiam ca taramul demonilor are si un nume. Interesant. Apas pe ea , iar portalul incepe sa devina incet rosu. Strang geamantanul meu in mana pe care l-am oprit din levitat. Inspir adanc.

- La revedere , Dabrus. mormai eu.

Pasesc incet prin portal. Totul in jurul meu se face negru. Ametesc putin. Nu sunt obisnuita sa plutesc. Nu am trecut de prea multe ori prin portale. Ma stramb din cauza senzatiei ciudate pe care o simt. In scurt timp simt pamantul sub picioare. Imaginea incepe sa prinda contur , asa ca privesc in jur. Pamantul rosiatic este crapat aproape peste tot din cauza caldurii. Focul trece printre acele crapaturi , insa nu ma deranjeaza. Cerul este acoperit de niste nori cenusii. In departare vad niste turnuri de castel. Pe langa turnuri vad demoni zburand. Cum naiba o sa ajung eu acolo ? Oftez invinsa si incep sa merg. Imi aduc aminte de focul de pe pamant. Ridic rapid geamantanul care aproape lua foc. Acum va trebui sa il car. E greu... Marai scurt. In fata mea vad o umbra care se apropie rapid. Nu stiu de unde umbra pentru ca aici nu exista soare. Privesc in sus si il vad pe Lucas zburand spre mine.

- Uite cine a venit in Yroni. zice el ranjind.

- Cine ? fac eu pe nestiutoarea si privesc in spate.

Lucas isi da ochii peste cap.

- Credeam ca nu o sa vii. spune el.

- Ai crezut gresit. zic eu.

Lucas vine langa mine si imi ia geamantanul. Incerc sa nu par agitata. Incepem ambii sa mergem in fata.

- Deci , fara deci , ce te-a facut sa vii aici ? intreaba Lucas.

- Mai bine spus cine m-a facut sa vin aici. Elementele alea rasfatate. Aveai dreptate cand spuneai ca ele nu ma vor accepta niciodata. Cand le-am spus despre tine , ei au inceput sa tipe la mine. Oricum se comportau urat si pana sa apari tu. mint eu , vorbind cu o ura falsa.

Lucas zambeste in coltul gurii. Sper sa nu isi dea seama ca il mint.

- Mereu am stiut ca Elementele sunt niste fitoase. spune Lucas.

- Mersi. zic eu zambind fals.

Lucas abia acum realizeaza ca si eu sunt Element.

- Treci peste. zice el.

Pufnesc , insa continui sa merg alaturi de el.

- Am niste intrebari. zic eu.

Lucas imi face un scurt semn din mana ca sa vorbesc.

- Mergem in castelul ala ? intreb eu.

- Da. O sa fie si alti demoni acolo , insa o sa te obisnuiesti cu ei.

- Daca eu am o parte de demon , o sa am si eu aripi ? intreb curioasa.

- Posibil. zice el.

- Inca o intrebare , insa vreau sa fii serios. De ce am gasit o poza cu mama din anul 1790 ?

Lucas rase scurt. Eu il privesc incruntata.

- Aalyah , te credeam mai desteapta. Mama ta a fost una dintre cele mai puternice vrajitoare intalnite de mine. S-a nascut in anul 1600. Pur si simplu si-a folosit magia ca sa ramana tanara mereu. zice el.

Maresc ochii speriata. Asta inseamna ca ambii , Lucas si mama , au peste patru sute de ani.

- Si eu ma credeam batrana la ai mei optsprezece ani. mormai eu.

Lucas zambeste amuzat. Am mai mers jumatate de ora , insa parca acel castel se tot indeparta de noi. Demonul din stanga mea se opreste brusc.

- Gata , m-am saturat sa merg ! Zburam pana la castel. zice el.

Din spatele sau apar doua aripi mari , negre , ce seamana cu cele de liliac. Lucas da de cateva ori din ele si se ridica de la sol , tinand in brate geamantanul meu.

- Alo ? Eu ce fac ? Nu stiu drumul si nici aripi nu am ! ma rastesc eu.

Lucas face o fata ganditoare. Se incrunta in timp ce se holba la mine. El se aseaza pe vine langa mine.

- Urca la mine in spate ! spune el.

- Ce ? Nici gand ! zic eu.

- Vrei sa te las aici ? intreaba el amuzat.

- Bine. cedez eu.

Ii sar in spate si ii incrucisez talia cu picioarele mele. Imi pun mainile in jurul lui , incercand sa nu ma lovesc de aripile lui. Lucas se ridica in aer si incepe sa zboare cu viteza spre castel. Inghit in sec atunci cand trecem pe langa alti demoni care nu imi zambesc prea prietenos. Au fost cativa care ma priveau cu ranjete perverse.

- Nu prea ma plac demonii astia. zic eu.

- Cum am mai spus , o sa te obisnuiesti. zice Lucas.