𝐀𝐭𝐢𝐧𝐠𝐞-𝐦ă.. || 𝑻𝒂𝒆𝑲𝒐𝒐𝒌

0.9

[Data scrierii: 17.09.2018]
[Data publicării: 10.10.2018]

Șatenul stătea rezemat pe scaunul de unde a început totul, pe scaunul pe care a stat și la prima sa ședință. Brusc, amintirile încep să îl cuprindă, privind pierdut peretele văruit inegal din fața sa.

Își aduce aminte perfect ziua în care l-a cunoscut pe roșcat, ziua primei sale ore de terapie. Mereu fusese un elev problematic, ce nu se lăsa călcat în picioare așa ușor. Toți îl știau de frică, nu neapărat fiindcă sărea la bătaie din orice, ci fiindcă își știa propriile calități și nu accepta să fie jignit în nici un fel. Singurul căruia nu i-a fost frică să îi ceară un pix a fost micul Taehyung, care pe vremea aceea era un fel de furnicuța păcii, încercând să nu se bage în conflicte prea des.

În acea zi în care i-a spart buza colegului său, părinții i-au fost chemați la școală, fiind îndemnați să îl ducă la un psiholog, pentru a-și mai calma din temperament.

Atunci l-a cunoscut pe el, care avea să îi schimbe toată viața, doar prin simplul său zâmbet de iepuraș și vocea de înger.

Un sunet îl întrerupe din gânduri, acesta venind din birou. Curiozitatea îl cuprinse, într-un impuls ridicându-se și trântind ușa de perete, imaginea din fața sa șocându-l.

Taehyung peste un bărbat, de fapt.. nu orice bărbat. Ci chiar el, roșcatul. Jeon Jungkook..

Cei doi se deslipesc ca arși unul de altul, Jungkook mai având puțin și leșina, ținându-se cu o mână de birou, gâfâind slab.

Yoongi rămăsese stană de piatră peste câteva clipe bune, privirea nedeslipindu-i-se de pe roșcat.

"Yoongi, ce dracului faci ai-" blondul nu apucă să-și termine fraza căci mâna șatenului se ridicase în aer ca semn de tăcere făcându-l să amuțescă, rușinea putând să i se citească pe chip.

Un zâmbet sfidător îi înflorește buzele, un pufnet de amuzament părăsindu-i-le.

"Nu știu cum am putut fi atât de prost.." murmură acesta mai mult pentru sine, privind podeaua, rozându-și buza în mod repetat.

Își ridică rapid privirea din pământ, aceasta intersectându-se cu cea a lui Jungkook, care părea că avea o gaură în stomac mai mare ca Groapa Marianelor. Un alt chicot scurt îi părăsește buzele, degetul îndreptându-i-se spre roșcat, dând din el amenințător.
"Pe vremuri.. te chema Junggkuk. Park.. Junggkuk." Murmură, roșcatul simțind că se topește atunci când aude numele de familie.

"Nu îndrăzni să îi pronunți numele..!" spune acesta printre dinți, punându-se din nou pe picioare, privirea întunecându-i-se, dacă ar fi putut sărind la gâtul lui Yoongi, vrând să îl sfâșie în bucățele mici, mici, microscopice dacă se putea.

"Oh dulceață.. nu mă privi așa.. a fost distractiv la înmormântare, nu?" Un chicot îi iese printre buzele-i rozalii și umflate, pupilele sclipindu-i.

În acel moment roșcatul mai avea puțin și îl ucidea pe șaten, vrând să îi dea un pumn în stomac, însă este oprit de către Taehyung ce își încolăcește mâinile în jurul taliei sale, trăgându-l în spate.
"Iubitule, calmează-te." Îi șoptește în ureche suav, sărutându-i ceafa ușor. Roșcatului îi pulsa sângele în vene, încercând să se calmeaze.

"Pleacă din fața mea. Din cabinetul meu. Din spitalul meu. Din viața mea! Mișcă-te! Mai repede!" Un urlet puternic se face auzit în toata încăperea, probabil și în tot spitalul, blondul tresărind ușor, luându-și mâinile de pe roșcat lent, privindu-i confuz pe amândoi.

"Ce se întâmplă aici? De ce vă uitați unul la altul de parcă ați vrea să vă omorâți..? Și cel mai important, de unde mama naibii vă cunoașteți voi?!" Întreabă Taehyung răstindu-se, Yoongi privindu-l acum pe el, după care înapoi pe roșcat.

"Hai. Spune-i. Spune-i cum mi-ai distrus viața. Gunoiule." Murmură Jungkook scârbit de șatenul ce se afla în fața sa.

Pași alerți încep să se audă pe hol, în scurt timp recepționerul ajungând în pragul ușii, privindu-i pe toți confuz.

"Este totul în regulă aici?" Spune brunetul, privindu-l sceptic pe Yoongi, ce nu părea cel mai pacifist om din lume.

"Da. El tocmai pleca." Spune roșcatul, arătând spre șaten, acesta rânjind cu colțul gurii.

În următoarea secundă brațul șatenului este cuprins de cel musculos al brunetului, strângându-l destul de puternic, târându-l pe holul etajului spre lift.

Taehyung îl privește pe Jungkook, scuzându-se din priviri, ieșind rapid pe ușă, încercând să îl scoată din belea pe prietenul său, roșcatul privind pierdut în gol, simțind cum se pierde din nou.

_______________________________

Acesta e unul din capitolele mele preferate~
Ca de obicei, capitolul viitor vine miercuri~^^

-Andre🌸