𝐀𝐭𝐢𝐧𝐠𝐞-𝐦ă.. || 𝑻𝒂𝒆𝑲𝒐𝒐𝒌

1.4

[Data scrierii: 25.02.2019]
[Data publicării: 27.02.2019]

Flashback

-Ce e asta? Aruncă nervos rozaliul micul ghemotoc de hârtie pe masă, putând să se observe vătămările aduse de strângerea lui puternică. Vocea acestuia era gravă, dură, și mai rece decât gheața, luându-te prin surprindere ca un trup fierbinte aruncat într-un ocean în mijlocul lui Decembrie.

În momentul de față roșcatul se albise la față, devenind mai ceva ca o urmă de var proaspătă, lingura plină cu lapte și câteva cereale de ciocolată presărate ici-colo rămânând suspendată în aer.

-Jeon Jungkook, te mai întreb o singură dată, ce dracu e asta?! dacă prima dată tonul acestuia era impunător, acum se transformase în unul moale și înfundat, slab răgușit datorită lacrimilor ce începuseră să îi împăienjenească ochii.

-Jeon..? întrebă acesta uimit, un nod sec și strâns mult prea bine punându-i-se în gât. De când mă numesc Jeon..? În acte..

-În acte nu scrie că ai voie să întreții relații de orice tip cu pacienții tăi, Jungkook! Cu proprii tăi pacienți.. răbufnește rozaliul, trântindu-și cu putere trupul pe unul din scaunele mesei, punându-și fața în palme.

-Jimin.. suspină acesta scurt, încercând să își ducă mâna pe umărul băiatului însă roșcatul fu oprit de smucetul violent al acestuia.

-Cum poți să mă atingi când știi că l-ai atins și pe.. ăla?! Mă scârbești. o spune cu atâta seriozitate, inima roșcatului făcându-se mică, mică, aproape stafidită, urmând să pice în cele ce urma.

Când îl vedeai prima dată pe rozaliu ți se părea o persoană dulce, copilăroasă. Pomeții înalți și buzele pline și pufoase, acel "gummy smile" dându-i o notă de copilărism, însă și o frumusețe de invidiat. Nici înălțimea nu îl ajuta prea mult, nu îți puteai imagina niciodată că acest mic Mochi ar putea răni vreodată pe cineva, nici măcar un biet gândecel.

Jungkook vru să spună ceva însă avântul îi fusese tăiat rapid de Jimin, acesta pălind în fața privirii sale goale, însă care exprima atâta durere.

-Gata, mi-a ajuns. Divorțez, o spuse simplu, ridicându-se instant de la masă, evitându-i cu toată ființa existența celui din cameră.

End Flashback

~~~~~~~~~

Jungkook bătea agitat în podea cu ajutorul tălpii piciorului, plasticul scaunului din sala de așteptare punându-i și mai mult în discomfort trupul și așa rece. Yoongi se învârtea prin cameră agitat, scoțând suspinete repetate.

-Poți să nu mai bați din picior? întreabă într-un final brunetul, stupefiat de sunetul acela iritant. 

-Poți să nu te mai invârți prin cameră ca ultimul titirez? îi aruncă roșcatul acestuia vorbele, evitând să-i privească în vreun fel ființa.

-Ține-ți în frâu nervii, iepure! mârâie spre acesta, Jungkook vrând să spună ceva însă ușa este deschisă de doctor, acesta intrând în cameră.

Jungkook se ridică instant și trupul lui Yoongi se încordeaza vizibil, privindu-l pe blond.

-Jin.. cum se simte? întreabă roșcatul, frecându-și stresat palmele între ele.

-Nu tocmai bine.. este la terapie intensivă. Inima lui a suferit un șoc. Îl ținem sub supraveghere totală, în scurt timp vom afla cauza șocului și al leșinului. oftă acesta, frecându-și scurt tâmplele, împărțind păreri de rău pentru cei doi. Ar trebui să mergeți acasă, să vă odihniți, puteți veni mâine devreme.