Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 5-Lucifer

<<5. Mai bine nu te ajutam>>

_____

                                     

           — Pa unchiule! strig în timp ce trântesc portiera mașinii gri.

       Au trecut doar două zile de când sunt la liceul ăsta și deja m-am săturat! Sunt mult prea multe schimbări.

      Oraș nou, casă nouă, liceu nou... o viață nouă. Poate nu sunt pregătit încă pentru o viață nouă. Poate prefer să rămân în capitolele negre ale vieții mele. Poate mi-e frică să nu uit de ceea ce a fost, de mama.

      
        Mă zbemeticesc intrând în clasă și trântindu-mi rucsacul în bancă. Mă așez confortabil sesizând că astăzi sunt mai mulți colegi dis-de-dimineață în clasă. Îmi scot țigara și îmi pun picioarele pe bancă.

      Urmăresc fumul țigării, iar acesta începe să mă poarte într-o călătorie a amintirilor.

    Îmi amintesc de mama. De clătitele gustoase pregătite duminica. De vocea caldă care mă adormea în nopțile cu fulgere. De grija ei atunci când aveam puțină febră. Apoi îmi amintesc de acea zi nenorocită.

     Îmi amintesc de privirea lui turbată și roșiatică din pricina băuturii. Îmi amintesc acel cuțit care mi-a lăsat o amintire întipărită atât în suflet cât și în piele. O văd apoi pe mama cu ochii înlăcrimați... îi închide, pentru totdeauna.

       Îmi scutur capul punând capăt la aceste amintiri. Observ că țigara e pe terminate. O sting, aruncând-o la coșul din dreapta mea.

       Profesorul intră în clasă. Pune catalogul pe catedră și începe să facă prezența.

        — Lucifer Seville? ridic mâna indicând faptul că mă aflu în încăpere.

  
      Mai urmează apoi câteva nume, eu auzindu-l pe unul dintre acestea: „Angel Winstow?"
      Repetă de două ori, auzind apoi de la ceilalți colegi că lipsește. Îmi duc privirea înspre locul liber din stânga Rebecăi.

    Oare are legătură cu acel apel? S-a comportat ciudat de la primirea acelui telefon. Cu siguranță are legătură.

       Ora a trecut destul de greu. Fără gura aia spartă, a fost destul de vag. Chiar și profesorul a menționat asta, deși nu i-a displăcut atenția elevilor... bine plictiseala lor, dar el crede ce vrea.
     
       În pauză, i-am auzit pe colegi cum aveau diverse idei legate de absența ei. Unii spuneau că sora ei nu se simte din nou bine, alții că au venit din nou cu evacuarea, iar eu nu mai înțelegeam mai nimic. Evacuarea? Sora ei nu se simte bine?

        Mi-am dus privirea către fereastă. Fulgii mici de nea, aterizau agresiv pe cimentul din curtea liceului. Atunci când i-am văzut geaca ridicol de subțire pentru vremea aceasta, cu idei florale amplasate de-a lungul mânecilor, îmi dau seama că ceva se întâmplă. Îi văd părul creț și blond rezemat de lemnul unei bănci.

     Probabil voia să stea până când se termină a doua oră și să nu intre ca nebuna în mijlocul orei.

    Văd apoi doi băieți care s-au așezat pe aceeași bancă. Erau cei de ieri. Unul dintre ei își așează mâna pe piciorul drept a lui Angel, iar celălalt se apropie de urechea ei șoptindu-i ceva. Observ cum Angel încearcă să plece, dar unul dintre proștii ăia doi o prinde de mână.